G4Media.ro

Școlile să poată trece cursurile în online la pragul de 6 la…

Iulian Cristache / Foto: Facebook.com

Școlile să poată trece cursurile în online la pragul de 6 la mie, prin decizia Consiliului de Administrație, cere Federația Asociațiilor de Părinți ministerelor Educației și Sănătății

Reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți solicită ministrului Educației și ministrului Sănătății să modifice legislația astfel încât școlile să poată suspenda predarea față în față și trece online, prin decizia Consiliului de Administrație, atunci când în localitate rata de incidență depășește 6/1000. În apelul lor, ei solicită, totodată, să se garanteze accesul la școala online pentru elevii cu o serie de boli și afecțiuni.

În privința posibilității de trecere a școlii în online când e atins pragul de 6/1000, apelul organizației menționează:

  • “Vă adresăm rugămintea ca, în interesul superior al copiilor/elevilor, să dispuneți, în regim de urgență, modificarea Art. 6 din Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, în sensul permiterii suspendării activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar – consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliul şcolar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate.”

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. In liceele din București nu poarta masca toti profesorii si nici multi elevi. La clasa fiului au un caz de covid confirmat si inca 2 suspecti. Se merge in continuare la scoala. E balamucul de pe lume. Suntem pe cont propriu.

  2. Opriti masacrul din scoli!!! Scolile au devenit focare, degeaba se protejeaza adultii, copii aduc acasa.In aceste zile cine are contact cu o familie care are copii la scoala are sanse ffff mari sa se imbolnaveasca.Cum e posibil sa lasi totul la hazard, spitale pline, dsp raspunde dupa o saptamana, ambulanta preia urgente in cateva ore….dar se permite deliberat transmiterea. In Romania in aceste zile se desfasoara un experiment, noi nu suntem Suedia, nu suntem nici maxar Ungaria….Opriti-va!!!!

  3. la fel si la cluj, in scoli, profesorii poarta masca numai la misto, nu se declara cazurile, tipic romanesc, totul e facut la misto

  4. La scoala baiatului meu,in clasa:1 caz,apoi 2,apoi 3,pana la 17 cazuri,9 copii 6 profesori.Cursurile au fost suspendate doar pentru o saptamana,iar restul copiilor merg in continuare fizic.Masca,nema,chiar mai mult la copii decat la profesori.Suntem doamne iarta-ma la 12 cazuri la mie,anul trecut la 1,5 cazuri erau online.Sa le fie rusine!PNL=0%

  5. Asociația asta este folosita de cleptobirocratie ca „scuza”. Acum, ca nu mai sunt locuri libere la copii in spitale, vor zice ca s-a oprit școala că „asa au cerut parintii” si cleptocratii „n-au avut incotro’.
    De fapt decizia incompetenta a fost de la bun inceput sa lasi școală funcțională peste 6 la mie.
    Asta a fost decizia cleptocratilor PSD, nimicurile se laudau acum cateva zile pentru asta pusă în operă de cleptocratii PNL, sub „atenta urmărire” a Ficusului de la Grivco.

  6. Sa vina la școală!După un an și jumătate de on line nu mai știu nici sa scrie Nu sunt atenți la ore,nu pot acumula ce li se preda la clasa.Trebuie sa recupereze din materia pierduta în anii anteriori.Vor pierde și mai mult dacă o sa continuam cu acest on line.O sa ajungă în clasa a viii și nu o sa fie în stare sa treaca evaluarea națională.Parintii sa mai lase fasoanele și sa ii aducă la școală.Asta vara nu era pericol când stăteau claie peste grămadă pe litoral sau prin Grecia.Nu vin la școală dar la mall se duc aproape zilnic si prin cluburi.Acolo nu mai e pericol .

    • Ba daca vorbiti in necunostinta de cauza, „nu mai mâncați c@cat” eu nu vreau ca copilul meu sa se vaccineze si nu vreau să se îmbolnăvească de Covid 19. Cei care chiar vor sa învețe vor învăța indiferent daca sunt in online sau fizic. Așa ca este normal să se inchida școlile deoarece situația chiar este scăpată de sub control, dar așa fac uni cand fac copii doar pentru a încasa ceva lunar, dar la sanatatea lui nu te gândești? Nu te gândești ca într-o zi vei putea sa iti vezi copilul in sicriu din cauza inteligentei care o aveți? Puneți-vă familia in față, si gândiți-vă pentru binele lor… Dacă un copil vrea sa învețe o va face oricum.

    • Daca ne credeti pe toti limitati si credeti ca nu ne dam seama ce urmaresc acesti analfabeti juridic,politic etc VA INSELATI! Treziti-va parinti odata si ganditi LOGIC! Toata vara copiii au stat afara au socializat,plajele au fost pline Untold-ul inainte de inceperea scolii !Mascotele astea din parlament pe care noi poporul il platim stau fara masca ,nevaccinati si fac misto la tot felul de dineuri organizate de ei FARA MASCA ,iar copiii nostri atat cat au mers la scoala obligati sa stea cu masca pe fata! Legile sunt pentru fraieri ca noi CRED EI! TREZITI-VA ca ei asta vor ca viitorul acestei tari COPIII NOSTRI ,sa fie analfabeti sa -i tina in on-line CAT MAI MULT ,pentru ai putea manipula cum vor ei! Nu va treziti VA FI GREU DE TOT POPORUL ASTA! Iesiti in natura,mancati sanatos nu din mall-urile lor mizerabile pline de chimicale,faceti activitati in natura ,NU MAI FITI RAI SI NU VA MAI URATI INTRE VOI ,ca asta vor sa ne dezbinam noi intre noi natia romana! Lasa-ti ura intre cei vaxcinati si nevacxinati si IUBITI-VA ,ACCEPTATI-VA SI FACETI LUCRURI CONSTRUCTIVE PENTRU COPIII NOSTRI IN VIITOR! Nu va mai lasati manipulati de aceste fiinte negative ca sunteti mai mult decat ne considera ei! Suntem o natie de romani destepti cu gandiri logice si nu o natie de anlfabeti si limitati ! Sunteti urmasii unor tarani care au muncit si au invatat in aceasta tara ,urmasii domnitorilor care au luptat pentru aceasta tara minunata si bogata pe care TREBUIE SA O LASAM COPIIILOR NOSTRI! Copiiilor nostri sanatosi si destepti,dar nu cu masca pe gura si fara imunitate ! Gripe, raceli au fost dintotdeauna si ne-am tratat mereu cu leacurile babesti ale bunicilor nostri! Ganditi si iubiti-va cu bunatate ,intelegere si compasiune NU va mai urati ca va scade imunitatea prin ura si dusmanie! Sanatate tuturor si DOAMNE AJUTA SA NE TREZIM CU TOTII ! CU DUMNEZEU INAINTE IN IUBIRE ,LINISTE SI PACE SUFLETEASCA!

  7. Cand erau inchise scolile urlau toti sa se deschida scolile. Acum cand sunt deschise urla sa se inchida. Dracul ii mai intelege pe astia!?

    • Sunt echipe diferite. Fireste, scolile sunt focar, dar mallurile aglomerate sau congresele PNL nu-s.
      E nasol ca profesorii nu s-au vaccinat, e nasol ca nu insista sa poarte masca. Dar cu adevarat nasol e ca vom avea niste generatii slab pregatite din cauza covid. Vor veni si valurile 5, 6 si 7. Ce facem? Nu mai deschidem scolile? Tragem oblonul si asteptam sa ne stingem? Asta cand exista vaccin si restul Europei si-a cam reluat viata normala.

  8. Cine este Federația asta Națională a Asociațiilor de Părinți ?
    Cine i-a ales, cine i-a votat și în numele cui vorbesc ?

  9. Vaccinați-va! Lăsați școlile deschise! Va e lene sa va duceți copiii la școala? Vreți sa stați in izmene și sa fiți plătiți? Eventual și suplimentar, ca deh, va stricați ochii la calculator? Mimați teama ca sa mascați lenea? Nu aveți bani sa încălziți sălile de clasa și v-ați gândit sa faceți economii pe spinarea copiilor?

  10. Solutia este una singura.Functioneaza deja in Italia, Spania, etc, pasaport verde pentru angajatii din scoli, copii testati saptamanal.

  11. Dacă la fiecare val pandemic se va sta în on-line 3-4 luni este dezastru pt educația copiilor! Practic nu va mai exista. Nu e deloc comparabil ce învață în on-line cu ce învață prin prezența fizică la școală. Ok s-au închis școlile în valul 1, 2 și 3 luni întregi, dar acum este altă situație de ansamblu.
    Există vaccin pt părinți și bunici, se poate implementa testarea periodică a elevilor la fel ca în alte țări.
    Școlile să rămână deschise! Oricum copiii în loc de a merge la școală merg la after, la Mall sau se întâlnesc într-o formă sau altă. Izolați au stat la început, acum ajunge.

  12. Școlile trebuiau închise pana acum ne mor copii și voi nu mai puteți de politica rușine sa va fie ăștia de faceți legile astea tâmpite copii sunt viitorul tarii și pe ăștia vreți sa ii exterminați rușine. Închideți școlile măcar atât sa faceți bun în tara asta.

  13. De ce această asociație nu si-a exprimat poziția pana acum? L-am urmărit pe președintele ei în dialog cu ministrul Câmpeanu și nu a propus nimic concret. Vorbea doar despre teste gen acadele pe care le-a văzut în alte țări. După război, mulți viteji se arată!

  14. Si voi. Astia care cica sunteti si aparati parinti si aai cu elevi sunteti manipulati politic corupt. Ce dracu vreti va dati mari aiurea prosti

  15. Va aberații rău de tot,sincer! Veți vedea că dacă se închid școlile rata de infectare va scădea drastic in următoarele 2-3 săptămâni! Întradevăr școlile sunt acele focare,copii nu conștientizează pericolul,ei comunica și socializează,își dau sandwich unul altuia, deci…aduc acasă în familie virusul și 80% din infecțiile actuale de acolo vine ,că în cazul meu și al familiei mele! Noi am luat de la fiul nostru! Deci STOP și treziți va la realitatea! Aici e vorba de luciditate nu de online sau fata in fata!!!