„Scopul lui Putin: Distrugerea ideii unei Ucraine libere și transformarea acesteia într-un fel de stat vasal rusesc” – publicist evreu american originar din Cernăuți 

Maksim Goldenshteyn, care locuiește împreună cu familia sa la Seattle, în nord-vestul Statelor Unite, unde a emigrat în 1992, este originar din Cernăuți. Rudele sale au fost internate în timpul ocupației românești a Transnistriei (1941 – 1944) în lagărul de la Peciora, unde au murit mii de evrei și care a fost descris de istoricul Matatias Carp în Cartea Neagră drept „cel mai groaznic loc de internare a evreilor din Transnistria”. Maksim urmărește cu atenție evoluțiile zilnice din Ucraina. El a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor G4Media.

Reporter: Cum te simți ca evreu născut în Ucraina când îți vezi țara natală bombardată de Rusia?

Maksim Goldenshteyn: Vărsarea de sânge din Ucraina a fost de-a dreptul îngrozitoare, mai ales că armata rusă și-a extins atacurile asupra civililor. Chiar astăzi, am citit un articol în The New York Times despre experiențele mai multor supraviețuitori ai Holocaustului din Ucraina. Unul dintre ei este istoricul și autorul Borys Zabarko, în vârstă de 86 de ani, care a fugit împreună cu nepoata sa la Stuttgart. Este greu de crezut că, în 2022, milioane de oameni din Ucraina – inclusiv contemporani ai bunicilor mei, care, ca și domnul Zabarko, au supraviețuit Holocaustului în Ucraina controlată de Germania și România – se confruntă din nou cu ororile războiului și ale strămutării. Este de neînchipuit.

Trebuie însă să spun că mă simt destul de îndepărtat de țara mea natală, în ciuda faptului că am auzit atât de multe povești despre ea în timpul creșterii. Bunicii mei paterni s-au născut în Basarabia și și-au găsit refugiu după cel de-al Doilea Război Mondial la Cernăuți (Cernăuți), iar bunicii mei materni s-au născut în sudul Ucrainei și s-au stabilit în cele din urmă tot la Cernăuți. Aici m-am născut și aici mi-am petrecut aproape primii patru ani din viață. Și totuși, toți cei din familia noastră apropiată au părăsit Ucraina începând cu sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Dar erau alte vremuri și alte locuri. Cernăuțiul a fost până acum cruțat de ruși și a fost un refugiu pentru cei strămutați în interiorul țării, și totuși continuă să se confrunte zilnic cu sirene de raid aerian. Nu-mi pot imagina cât de terifiant trebuie să fie.

Rep.: Ce părere ai despre motivul invocat de Putin pentru a ataca Ucraina ca fiind „denazificarea” țării?

M.G.: Pentru occidentalul obișnuit, cred că această afirmație – în mod evident un pretext fals pentru acest război de agresiune – este oarecum derutantă. Majoritatea oamenilor știu că Ucraina este o țară democratică cu alegeri libere, că președintele său este evreu și că nu există naziști în conducerea de la Kiev.

Ideea că Ucraina trebuie să fie denazificată pare un mesaj care ar avea mai multă rezonanță pentru un public rus, care este poate mai conștient de memoria colaborării locale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și totuși, merită subliniat faptul că milioane de ucraineni au luptat, de asemenea, în Armata Roșie pentru a-i învinge pe germani și pe aliații lor și că, pe lângă cele 1,5 milioane de victime evreiești ale Holocaustului, milioane de prizonieri de război și civili au fost uciși în timpul războiului.

De asemenea, așa cum am scris în cartea mea, au existat un număr incalculabil de ucraineni ne-evrei care, pe teritoriul ocupat de români în Ucraina (Transnistria), au salvat sute și poate chiar mii de familii ca a mea prin acte mai mari sau mai mărunte.

Deci, aceasta este într-adevăr o afirmație absurdă, la fel ca și ideea că vorbitorii de limbă rusă din Ucraina trebuie să fie eliberați. Acest lucru distrage atenția de la ceea ce trebuie să fie scopul evident: distrugerea ideii unei Ucraine libere și transformarea acesteia într-un fel de stat vasal rusesc.

Rep.: Cum apreciezi răspunsul țărilor vecine – Polonia, România, Moldova – care au preluat cea mai mare parte a refugiaților ucraineni, inclusiv mulți evrei?

M.G.: Răspunsul umanitar al vecinilor Ucrainei la această criză a refugiaților și empatia de care au dat dovadă oamenii obișnuiți a fost de-a dreptul extraordinar. Având în vedere tensiunea pe care o provoacă această situație, în special în Republica Moldova, este important ca aceste țări să primească resursele de care au nevoie.

Peste trei milioane de ucraineni au fugit deja și probabil că vor urma mulți alții. Întrebarea este ce se va întâmpla atunci când tot mai mulți oameni vor continua să treacă granița, probabil cu rețele personale mai mici sau cu mai puține resurse decât primele valuri de refugiați?

Să sperăm că Uniunea Europeană și comunitatea internațională mai largă vor continua să sprijine reamplasarea refugiaților, ajutorul umanitar și coordonarea lor pe măsură ce acest război se prelungește în următoarele luni sau mai mult.

Rep.: Politicienii israelieni au fost foarte atenți în răspunsul lor la agresiunea rusă în Ucraina. Au găsit ei echilibrul potrivit?

M.G.: În timp ce ascultam zilele trecute o prezentare a istoricului american Jeffrey Veidlinger, mi-am amintit că nu este prima dată când un lider evreu conduce o armată pe teritoriul ucrainean. Ultima dată a fost acum aproximativ o sută de ani, când Leon Troțki a condus Armata Roșie, deși, în mod faimos, nu s-a identificat ca evreu, ci ca socialist.

Aș spune că pentru evreii care trăiesc în străinătate, cu strămoși est-europeni și care au o anumită cunoaștere a Ucrainei, poate fi dificil să reconcilieze recenta transformare a țării și ascensiunea lui Zelenski cu unele dintre cele mai traumatizante istorii. Da, aceasta este o parte a lumii în care viața culturală, religioasă și politică evreiască a înflorit. Este locul în care evreii și ucrainenii au coexistat timp de sute de ani. Dar este, de asemenea, cadrul unei istorii foarte turbulente – revolta lui Hmelnițki din 1648, pogromurile din timpul Războiului Civil 1918 – 1920 emigrarea în masă, Holocaustul, antisemitismul postbelic, emigrarea în masă a evreilor la sfârșitul anilor sovietici și la începutul anilor post-sovietici.

Faptul că identitatea evreiască a lui Zelenski nu a fost nici măcar un factor în timpul celei mai recente campanii prezidențiale din Ucraina este remarcabil. Cu toate acestea, este clar că nu este imun la critici. În ultimele zile și săptămâni, el a avut adresări în fața politicienilor din întreaga lume și, aparent de fiecare dată, a invocat diverse tragedii naționale pentru a încerca să comunice trauma pe care acest război o reprezintă pentru poporul ucrainean. Unii spun că a mers prea departe, de exemplu, comparând războiul cu Holocaustul atunci când a vorbit în fața parlamentarilor israelieni duminica trecută. Evident, nu poate fi învinuit pentru disperarea sa.

Rep.: Care este viitorul Ucrainei, inclusiv al evreilor ei, după acest război? Cum va fi influențată identitatea ucraineană de acest conflict?

M.G.: A fost uimitor să asistăm în ultimii opt ani – de la Revoluția Maidan din 2013-2014 și războiul împotriva separatiștilor susținuți de Rusia – la apariția a ceea ce unii numesc o nouă identitate civică pentru toți ucrainenii, care nu face decât să se consolideze (spre deosebire de o identitate etno-națională). Ca urmare, a apărut și o identitate ucraineano-evreiască. Dacă țara poate cumva să treacă peste acest război în lunile (și poate anii) ce vor urma și să-și mențină democrația, atunci, desigur, este posibil ca viața evreilor ucraineni să înflorească din nou. Dar rămân multe de decis. Pentru evreii ucraineni, dacă va mai exista o Ucraină liberă, se vor întoarce cei care au fugit deja?

Maksim Goldenshteyn este autorul cărții So They Remember: A Jewish Family’s Story of Surviving the Holocaust in Soviet Ukraine – Ca să-și amintească: Povestea supraviețuirii unei familii evreiești în timpul Holocaustului din Ucraina Sovietică