Scriitoarea care l-ar fi inspirat pe Bram Stoker în „Dracula” a stat 2 ani în Sibiu / Jurnal: „Sașii au un aspect trist de lemn neterminat, iar românii sunt încăpățânați și lipsiți de curaj”

Emily Gerard, o scoțiană căsătorită cu un ofițer polonez ajunge în 1883 în Sibiu, după ce soțul ei, Ritter Miecislaus von Laszowski, a fost numit la comanda brigăzii de cavalerie din Transilvania compusă din două regimente de husari, staționate la Sibiu și Brașov. A făcut în acei doi ani în care a rămas aici o radiografie severă a oamenilor și locurilor, o evaluare deloc romanțată care nu apare foarte des în literatura noastră. L-a influențat, însă, spun mai mulți critici, pe mai celebrul scriitor Bram Stoker, atunci când acesta și-a schițat ideile pentru romanul ”Dracula”, scris în 1897, relatează Turnul Sfatului.

Cartea ei ” The Land Beyond the Forest” (1890) și eseul „Transylvania Superstitions” sunt creditate ca fiind cele care l-au inspirat pe Bram Stoker să scrie Dracula.

În „Transylvania Superstitions”, dar și în ”The Land Beyond the Forest”, din care vom extrage în cele ce urmează mai multe detalii, apare și termenul „nosferatul” pentru a descrie strigoii, termen care apare și în cartea lui Bram Stoker.

În primăvara anului 1883, soțul ei a fost numit la comanda brigăzii de cavalerie din Transilvania, iar anii petrecuți aici sunt descriși ca fiind ”printre cei mai plăcuți din cei șaisprezece ani de cunoaștere a vieții militare austriece; și întotdeauna voi privi înapoi la această perioadă ca la ceva ciudat și excepțional, total diferit de toate experiențele anterioare și ulterioare”.

Gerard își amintește că a ajuns în Sibiu ”cu exact șapte sute de ani mai târziu decât coloniștii germani care au fondat acest oraș”.

Zgârcenia și naționalismul sașilor. ”Am simțit din plin dezavantajul teribil de a nu mă fi fost născută aici”

Printre primele lucruri care a deranjat-o în Sibiu pe Emily Gerard a fost zgârcenia sașilor și nota de naționalism care răzbătea din activitățile lor.

”Dacă mă duceam să comand o pereche de cizme de mers pe jos, eram informată cu dispreț că nu puteam spera să le primesc în acea săptămână, deoarece toate mâinile erau ocupate cu confecționarea unor cizme de piele cu vârfuri înalte din piele de porc galbenă pentru Herman și servitorii săi.

Croitorii nu voiau să aibă de-a face cu haine sau pantaloni vulgari, ci se înălțaseră în unanimitate spre regiunile mai înalte ale galoșilor. Chiar și tinichigii își pierduseră echilibrul mental, lucrând, se pare, sub iluzia că era un armurier antic care nu se putea înjosi reparând o simplă formă modernă de budincă.

Noi, străinii nefericiți, fără cizme, fără mănuși, fără haine și fără budincă, așa cum eram în acele zile, am avut într-adevăr o perioadă foarte grea, în timp ce această febră naționalistă era la apogeu, și am simțit din plin dezavantajul teribil de a nu mă fi fost născută aici”, spune scriitoarea.

Citește integral pe Turnul Sfatului.