Scriitoarea JK Rowling a expus absurditatea Legii Delictelor Urii din Scoția

Legea Delictelor Urii adoptată la inițiativa premierului scoțian Humza Yousaf a intrat în vigoare și din prima zi a făcut senzație. Ministrul SNP [Partidul Național Scoțian – n.trad.] al siguranței victimelor și comunității, Siobhian Brown, a recunoscut la emisiunea „Today” că scoțienii pot fi anchetați de poliție pentru „atribuirea greșită a genului” în raport cu transsexualii, transmite The Spectator, citat de Rador. S-a aflat că o treime din polițiști nu au primit încă instructajul aferent legii. JK Rowling, autoarea seriei Harry Potter, a postat pe X despre mai multe femei transsexuale și a afirmat că sunt bărbați.

Scriitoarea, care e acum plecată din țară, a precizat că dacă postarea ei constituie infracțiune în virtutea Legii Delictelor Urii, „abia aștept să fiu arestată atunci când voi reveni în leagănul Iluminismului scoțian”.

Legea Delictelor Urii creează noul delict al „incitării urii” la adresa unei liste lungi de „caracteristici protejate”. Acestea sunt: „rasa, culoarea, naționalitatea (inclusiv cetățenia) sau etnia ori originea națională […], vârsta, handicapul, religia sau, în cazul unei categorii sociale ori culturale, afilierea religioasă percepută, orientarea sexuală, identitatea transsexuală [sau] variații ale caracteristicilor sexuale”.

Legea li se aplică tuturor formelor de comunicare, de la discuții vorbite la mesaje scrise pe WhatsApp, și, din moment ce nu există excepții în acest sens, scoțienii vor putea fi inculpați inclusiv pentru cuvinte rostite în propria locuință. Pedepsele variază de la amenzi până la șapte ani de închisoare.

Activistele feministe se tem că activiștii transsexuali extremiști se vor folosi de lege – propusă de Humza Yousaf și adoptată cu votul laburiștilor, verzilor și liber-democraților – pentru a asmuți poliția pe opozanții ideologiei genurilor. Conform noii legi, nu constituie infracțiune incitarea la ură contra unei femei din cauza sexului de care aparține, dar e ilegal să inciți la ură contra bărbaților îmbrăcați în haine femeiești.

Legea Delictelor Urii, la fel ca planurile de a-i deferi justiției pe părinții care vor să-și împiedice copiii minori să-și schimbe genul, e născută dintr-o paranoia a elitei cu privire la populație în general. Politicieni și funcționari publici, jurnaliști și universitari, voluntari și activiști, masele sunt bolnave de toate soiurile de rasism și „fobii” imaginabile. Numai prin condiționarea lor prin intermediul legislației, politicilor publice și campaniilor publice de informare (vezi reclamele „Monstrul urii” a Poliției Scoțiene sau „Dragă transfobilor” a guvernului scoțian) pot fi acești scoțieni vulgari plini de ură forțați să-și abandoneze bigotismul.

Aceste neliniști ale clasei conducătoare, care pot fi catalogate alături de „dezinformare” și „banii negri”, sunt în fapt expresia temerii de democratizarea tot mai mare adusă de noile tehnologii, care schimbă atitudini și evoluții legate de modul în care se desfășoară activitatea politică. Și dacă aceste neliniști se întâlnesc la elitele din întregul Occident, în Scoția ele mai coincid și cu un sistem parlamentar și de guvernare deficient, care nu se ridică la înălțimea nevoilor societății. Prin descentralizare [în raport cu Londra – n.trad.], puterea s-a concentrat la nivelul unui executiv foarte influent, existând așteptarea ca Scoția să continue să fie un bastion al laburiștilor, cum era încă din anii ’60. Conservatorii, la rându-le, au agravat eroarea prin extinderea radicală a acordului de descentralizare.

Un executiv exagerat de puternic e oricum periculos în orice context politic, dar cu atât mai mult într-o țară condusă de o minusculă elită mediocră, prizonieră a unui consens progresist sufocant, în care societatea civilă consideră că treaba ei e să fie portavocea guvernului, iar nu contestatara ideilor acestuia. Și o țară în care cei puternici mai sunt și prea puțin verificați de presă ori alte entități este o rețetă pentru legi proaste, politici publice proaste, rezultate jalnice și o scleroză politică ce deservește establishment-ul prin aceea că face reforma imposibilă. Pe scurt, acesta e modul în care poți ajunge să te trezești cu o Lege a Delictelor Urii.

Eu unul am mai argumentat în favoarea reformei descentralizării, chiar dacă sunt slabe șanse să aibă loc vreodată. Consensul, nu numai în parlamentul scoțian, ci și printre elitele politice, instituționale și jurnalistice de la Londra, este acela că unicul tip de reformă admisibil e o extindere și mai mare a puterilor parlamentului scoțian. În realitate, reforma necesară constă în returnarea la Londra a tuturor puterilor care țin de drepturi, egalitate, libertăți, astfel încât, indiferent dacă e vorba de a reglementa „ura” sau a introduce „acte de identitate cu auto-identificarea genului” ori a le interzice părinților disperați să-și salveze copiii de ideologia genurilor, să existe o singură lege la nivelul întregului Regat, adoptată de un parlament care, în ciuda numeroaselor lui tare, se poate lăuda cu membri mai competenți și supuși unei monitorizări mai riguroase decât la Holyrood.

Până la materializarea acelei reforme vom continua să vedem un parlament mediocru producând legislație mediocră sub o supraveghere mediocră. Oricât de nepoftit ar fi acest gen de discuție în politica scoțiană, unde descentralizarea mereu mai mare nu e departe de o religie, ignorarea acestor probleme nu face altceva decât să le dea apă la moară celor care au ajuns să devină sceptici în privința întregului proiect al descentralizării. Ne permite să afirmăm fără teama de a ne contrazice că, dacă nu ar fi existat un parlament scoțian, nu ar fi existat nici o Lege a Delictelor Urii.

Sursa: THE SPECTATOR / Rador Radio România