G4Media.ro

Scriitori români de proză fantastică au scos un volum de povestiri. Încasările…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Scriitori români de proză fantastică au scos un volum de povestiri. Încasările vor fi donate copiilor ucraineni

Un grup de scriitori de literatură fantastică din România s-a mobilizat în ajutorul Ucrainei și, cu ajutorul editurii PAVCON, a scos un volum de povestiri colective numit Ziua Victoriei, dedicat Ucrainei, transmite Ziarul de Iași.

Sumele încasate din vânzarea cărții vor fi donate pentru ajutorarea copiilor ucraineni, prin intermediul activistului Radu Hossu, aflat în prezent în Ucraina, unde coordonează livrarea de ajutoare populației afectate de războiul cu Rusia.

„Această culegere colectivă este despre Ucraina și toate poveștile cuprinse aici încep cu: ce-ar fi dacă? așa cum face orice poveste ce prinde viață proprie și abia așteaptă să fie pusă pe hârtie sau pe ecranul PC-ului. Omenia este construită din astfel de cărămizi de fapte, aparent mărunte”, a declarat George Lazăr, unul dintre autorii culegerii de povestiri.

Banii adunați din vânzarea acestei cărți vor fi donați de editor și de autori celor care au mai multă nevoie, mai precis copiii refugiaților care au ajuns la noi și au nevoie de rechizite, hăinuțe și pantofiori.

Ziua Victoriei poate fi procurată de pe situl editurii PAVCON.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Proza fantastica…hmmm. Ce-o fi oare, ce-o fi oare, dume de la guvernare?