Scriitorul italian antimafia Roberto Saviano este judecat pentru că a numit-o ”bastardă” pe Giorgia Meloni / ”Voi apăra legitimitatea criticii la adresa puterii, chiar şi atunci când este greu”
La Roma a început marţi procesul în care Roberto Saviano, cel mai cunoscut scriitor italian antimafia, autorul romanului Gomorra, este judecat pentru insultă, infracţiune reclamată de Giorgia Meloni, acum prim-ministru, transmite Agerpres, care citează Reuters.
În decembrie 2020, într-un interviu televizat, Saviano i-a numit „bastarzi” pe Meloni şi pe Matteo Salvini. „Toate mizeriile (spuse de cei doi lideri ai dreptei despre organizaţii neguvernamentale – n. red.), taxiuri pe mare, croaziere (pentru migranţi – n. red.) înseamnă doar bastarzi (…) Meloni, Salvini, bastarzilor, cum aţi putut?”. Scriitorul s-a indignat după ce a văzut imagini cu o operaţiune de salvare pe mare în care a murit un bebeluş de şase luni, pe care organizaţia neguvernamentală Braţe Deschise nu a reuşit să îl aducă la timp în Italia pe calea aerului.
Teoretic, dacă va fi considerat vinovat, Saviano ar putea fi condamnat la maximum trei ani de închisoare, dar practic – menţionează Reuters – în Italia se aplică în astfel de cazuri amenzi începând de la 500 de euro sau se pronunţă sentinţe cu suspendare.
„Voi apăra legitimitatea criticii la adresa puterii, chiar şi atunci când este greu”, a declarat autorul în vârstă de 43 de ani într-un răspuns scris trimis agenţiei înainte de a se prezenta în instanţă. „Pentru ce mi-aş cere scuze? Pentru că îmi fac datoria de a critica puterea, aşa cum ar trebui să facă toţi intelectualii?”, a adăugat el.
Partidul Fratelli d’Italia condus de Meloni se afla atunci în opoziţie. Luca Libra, avocatul premierului afirmă acum că „luăm în considerare retragerea plângerii”, aşa cum a cerut asociaţia scriitorilor PEN International.
Marţi, la proces, după procedurile iniţiale, s-a pronunţat o amânare pentru un nou termen, pe 12 decembrie, după ce Salvini a cerut să fie acceptat şi el ca reclamant, ceea ce l-ar îndreptăţi la despăgubiri în caz că Saviano pierde procesul.
Din 2006, când a apărut romanul Gomorra, care expune mafia din Napoli, Saviano este protejat permanent de poliţie. Cartea sa a fost transpusă într-un film şi un serial de televiziune. Scriitorul, care se confruntă adesea cu politicienii de dreapta, precizează că este urmărit şi în alte două dosare penale pentru insultă, în care este reclamat de Salvini şi de ministrul culturii, Gennaro Sangiuliano.
Între timp, în Italia continuă disputele pe tema migraţiei între organizaţiile umanitare şi noul guvern de dreapta, în care Meloni este prim-ministru, iar Salvini vicepremier şi ministru al infrastructurii. Autorităţile de la Roma acuză navele cu migranţi că acţionează ilegal. Săptămâna trecută, a fost interzisă acostarea în porturile italiene a unui astfel de vas, care a fost obligat să navigheze până în Franţa; cazul a provocat o dispută cu guvernul de la Paris.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii