Scriitorul Radu Vancu, după ce Academia Română l-a respins pe Mircea Cărtărescu: Academia a eșuat în naționalism toxic & rânced / E locuită de spiritul naționalismului extremist de rit georgist

Scriitorul și profesorul Radu Vancu a criticat Academia Română după ce instituția l-a respins prin vot secret pe Mircea Cărtărescu, scriitorul român cu cel mai mare succes în occident. ”Academia a eșuat în naționalism toxic & rânced”, a spus Radu Vancu după ce a relatat într-o postare pe facebook că mai mulți academicieni l-au criticat pe Cărtărescu pentru că a îndrăznit să vorbească despre trecutul legionar al lui Cioran și puseurile antisemite ale lui Mihai Eminescu.

Academia Română e condusă de președintele Ioan Aurel Pop, istoric care a devenit cunoscut în spațiul public în anii 90 ca cercetător la Centrul de Studii Transilvane din cadrul Fundației Culturale Române.

Postarea integrală a scriitorului Radu Vancu:

”Ar trebui să fie obligatoriu ca dezbaterile Academiei Române privind admiterea noilor membri să fie publice.
Nu votul – acela să fie secret, cum e normal. Ci dezbaterile, cum zic.
Fiindcă altfel ajungem la situații precum cea privindu-l pe Mircea Cărtărescu: cel mai important scriitor român contemporan e respins din cea mai importantă instituție de consacrare culturală & academică a României.
Iar ce e și mai grav nu e doar respingerea în sine – oricum scandaloasă. Chiar mai oribil e că, din câte se spune, argumentele împotriva lui Cărtărescu au fost că i-ar denigra pe Eminescu & Cioran, întrucât ar fi afirmat că cel dintâi a fost antisemit – iar cel de-al doilea legionar.
Chestiuni evident adevărate, probate & răsprobate istoric – dar, se pare, intolerabile într-o Academie în care adevărul nu mai contează.
Ana Blandiana s-a ridicat & a protestat, spunând că atmosfera discuțiilor din Academie e exact cea din „Săptămâna” lui Eugen Barbu sau din „România Mare” a lui Vadim Tudor. For the record, nu știu asta de la doamna Blandiana însăși, ci din altă sursă – dar am ținut să consemnez aici că mai există și oameni onești în Academie. Cărora, cum mi-au spus, le e o rușine enormă.
În orice caz, dacă nu are nimic de ascuns, Academia Română ar trebui să facă publice discuțiile & intervențiile acestea. Inclusiv textul indignat al acelui academician, el însuși prozator, pentru care constatarea lui Cărtărescu privitoare la trecutul legionar al lui Cioran e o culpă enormă & inacceptabilă, de natură să-i blocheze intrarea în Academie. Inclusiv textele acelor membri care-l acuză pe Mircea Cărtărescu de denigrarea lui Eminescu. Toate acestea ar trebui să fie conversație publică – de vreme ce Academia însăși e for public.
Altfel, așa cum arată lucrurile acum, e limpede că o mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naționalismului extremist de rit georgist. Ceea ce, dacă e adevărat (& Academia nu-mi dă motive să cred că nu e), e un eșec al tuturor conducerilor Academiei din ’90 până azi.
Fiindcă, pe de o parte, e evident că ultimele 3 decenii sunt printre cele mai bune ale culturii române: avem o cinematografie extraordinară, o literatură așijderea, artele vizuale sunt și ele tot mai vizibile pe plan mondial, teatrul face săli pline cu spectacole la rândul lor extraordinare ș.am.d. Pe de altă parte, Academia Română nu a reușit să rețină decât prea puțin din spiritul acesta atât de viu & fertil al culturii române cu care are norocul să fie contemporană.
Încât avem acum cu toții, ca țară, exemplul unei instituții românești care ar fi putut fi extraordinară – dar a eșuat în naționalism toxic & rânced. Nu trebuie să permitem ca România să eșueze precum Academia ei.
Asta a ajuns Academia Română: trebuia să fie „așa da!”-ul nostru național, exemplul viu pentru ce putem să facem mai bine pe lume. Și a ajuns exact contrariul: „așa nu!”-ul nostru național, caveat-ul, lecția perfectă despre cum nu trebuie să fim.
Suntem, așadar, poporul care va trebui să fie mai înțelept decât propria Academie. (Glumind trist – nici n-ar trebui să fie prea greu.)”