Scrisoare către Augustin. Ordinea spontană: intervenționismul îi poate reduce eficiența, dar nu și ponderea covârșitoare în Occident (Op-ed de Lucian Croitoru, partea III)

Dragă Augustin, fiind rezultatul unui proces cultural evolutiv selectiv și, în consecință, natural, sistemul de reguli abstracte învățate (tradiția de reguli abstracte de bună conduită și credințe morale) nu poate avea un scop al său. Ea contribuie la formarea ordinii în care libertatea de acțiune poate exista. Regulile tradiționale descoperite servesc la ghidarea unui număr virtual nelimitat și necunoscut de oameni care acționează liber pentru atingerea propriilor scopuri imediate. Tradiția de reguli învățate este astfel pregătită, prin însăși modul în care se formează[45], adică prin ordine spontană, să deservească o ordine abstractă a acțiunilor oricât de extinsă și complexă, care, de asemenea, nu poate avea un scop în sine, pentru că ceea ce face este să satisfacă scopurile personale necunoascute ale unui număr foarte mare de oameni. Cu alte cuvinte, tradiția este pregătită să deservească o ordine benefică libertății. Pornind de aici, apare imediat consecința că regulile proiectate au o bună șansă să interfereze cu ordinea spontană creată de tradiția de reguli și, în consecință, cu libertatea necesară pentru atingerea scopurilor personale. Dar modul în care interferează depinde de tipul de scopuri pe care regulile proiectate îl pot avea.

Un tip de astfel de reguli este cel care poate avea ca scop inducerea, favorizarea sau extindrea ordinii spontane pe care ne bazăm toți pentru realizarea scopurilor personale, iar celălalt tip conține scopuri concrete referitoare la anumite grupuri de oameni cunoscute. Abia în măsura în care în societate operează și reguli din acest din urmă tip, putem să fim mai preciși si să clarificăm că ordinea socială are în principiu o parte proiectată și o parte, mult mai mare, spontană. În acest caz, regulile proiectate pentru a deservi obiective concrete ale unor grupuri intră în contradicție cu regulile generale învățate, făcând ca interesele unui grup să intre în conflict cu scopurile personale ale celor mai mulți. Totuși, așa cum am subliniat deja, chiar și acest din urmă tip de reguli cu scop poate produce ordine spontană ori de câte ori creează ordine proiectată. Conflictul de interese astfel creat este o sursă de ordine spontană.

Neînțelegând că în societatea deschisă nu putem avea în comun obiective concrete, ci doar reguli generale de bună conduită, cei mai mulți oameni sunt bucuroși să-și urmărească realizarea propriilor planuri individuale, dar sunt nefericiți că nu există planuri naționale de dezvoltare a vreunei industrii. Din acest motiv, ei sunt bucuroși să accepte reguli ce au ca scop vreun obiectiv „nobil” sau „moral”. Totuși, urmărindu-și interesele personale mult mai consecvent decât o poate face un grup, oamenii vor ajusta relațiile dintre ei astfel încât să-și atingă scopurilor personale inițial afectate de regula cu scop, astfel că ordinea se va reface pentru a deservi din nou în cel mai bun mod posibil realizarea scopurilor personale.

În practică, aceasta înseamnă că guvernele nu știu niciodată, nici măcar cu aproximație, dacă aspectele nesatisfăcătoare atribuite în totalitate ordinii spontane nu sunt în parte produse de intervenții anterioare, după cum nu pot ști nici dacă noile intervenții destinate atenuării sau eliminării aspectelor nesatisfăcătoare nu vor avea exact efectul invers. Ceea ce este cert este că regulile cu scop vor cauza permenent utilizarea unor resurse personale pentru aducerea ordinii la starea care deservește cel mai bine interesele personale, în loc să fie utilizate pentru producție. În schimb, dacă regulile proiectate ar avea ca scop doar extinderea/favorizarea ordinii spontane, atunci ele nu ar fi reguli „proiectate” în sensul că ar ținti la înlocuirea unei părți a ordinii spontane cu una creată de om și, în consecință, am ști că aspectele nesatisfăcătoare sunt cele ale ordinii pieței și ne-ar veni mai ușor să înțelegem funcțiile pe care diverse reguli învățate le au în formarea ordinii abstracte a acțiunilor.

Deși nu are un scop al ei, tradiția de reguli produce efecte benefice. În primul rând, ne permite să avem scopuri individuale liber alese. În al doilea rând, ne permite să avem acces la experiența, înțelepciunea și știința predecesorilor (cunoaștere), la care nu am fi putut avea acces direct sau deplin pe altă cale, pentru a ne ghida în realizarea scopurilor liber alese[46]. Continua rafinare și îmbogățire a acestei înțelepciuni și utilizarea ei pentru ghidarea utilizării cunoașterii individuale pentru atingerea de scopuri personale a contribuit la creșterea bunăstării și a populației. Acest proces nu s-a oprit. Dar este foarte probabil să se fi dinamizat într-un sens pe care îl voi analiza în secțiunea următoare, când voi trece efectiv la prezentarea grupată a ceea ce am identificat până aici ca argumente care sprijină ideea că economiile occidentale au tot mai mult un caracter de piață, în ciuda creșterii numărului de reguli cu scop.

Am amintit deja că tipul de cunoaștere pe care ne-o oferă tradiția de reguli descoperite și de credințe morale nu se referă la aspecte specifice vreuneia dintre virtual nelimitatele noastre acțiuni. Ea se referă la acea cunoaștere strict necesară pentru ca oamenii să se comporte similar în ceea ce privește anumite aspecte generale și abstracte[47]. Pentru a impune similaritate de comportamente numai în această privință (adică referitor la aspecte generale și abstracte), și pentru a putea da oamenilor libertatea să-și utilizeze propria cunoaștere pentru realizarea propriilor scopuri, putem deduce că tradiția de reguli descoperite, așa cum este de așteptat de la orice regulă naturală, se limitează la a ne informa despre (i) principiile obiective care operează în economie și societate, cât și despre (ii) orice set de credințe morale sau valori care, împreună, dau naștere unui set de necesități cărora nu ne putem sustrage, cel puțin nu pe termen lung.

Tradiția de reguli ne spune ce ar trebui să luăm în calcul când utilizăm în mod liber cunoașterea noastră pentru a ne atinge scopurile. Mai precis, pentru a face o analogie cu știința computerelor, informându-ne despre necesități, adică despre ce nu putem evita, aceste reguli ne informează pe fiecare, prin oferirea acelor principii pe care să le avem în vedere, despre cum putem defini „domenii rezervate” sau „domenii private” în care putem utiliza liber cunoașterea individuală, talentele și calificările noastre pentru atingerea scopurilor personale (Hayek spune că aceasta este esența libertății). Când acționăm și implementăm planuri utilizând acele principii, noi dăm forme foarte concrete, detaliate și particulare domeniilor rezervate.

Cu fiecare acțiune de acest fel noi mărim numărul de fapte particulare pe care se sprijină ordinea socială și în legătură cu care devenim tot mai ignoranți. În acest fel, extindem complexitatea ordinii sociale prin componenta sa spontană și devenim tot mai dependenți de ordinea pieței în utilizarea cunoașterii existente în societate. Orice regulă care are scopul de a oferi beneficii particulare unui grup definit alterează ordinea de care depinde capacitatea noastră de a utiliza cât mai mult din cunoașterea din societate și de aceea lupta împotriva ei devine o necesitate pentru aproape orcine. Această luptă a luat în timp forma unui proces de eliminare a regulilor cu scop, și a dus la absorbția tradiției de reguli generale (fără scop) învățate în legile scrise ale țărilor. Deși în prezent există o creștere a intervențiilor în economie prin adoptarea de reguli ce au ca scop acordarea de beneficii unor grupuri, istoria regulilor a fost, ca tendință, aceea de a achiziționa reguli generale. Faptului că ordinea spontană este covârșitor preponderentă în raport cu ordinea proiectată îi corespunde faptul mai profund că regulile de bună conduită învățate sunt covârșitor preponderente în raport cu regulile proiectate.

Această tradiție ne protejează spațiile noastre rezervate de intruziuni nelegitime ale altora și ne împiedică să invadăm spațiile private ale altora (aceasta este esența domniei legii[48]). Cu alte cuvinte, tradiția de reguli descoperite ne învață, așa cum s-a exprimat Hayek după decenii de rafinare a ideii, „disciplina libertății”. Toți cei care spun că prea multă libertate înseamnă anarhie nu înțeleg că libertatea este permanent definită și modelată de tradiția de reguli generale de bună conduită. Disciplina libertății este disciplina omului rațional, care are puterea de a se supune regulilor abstracte de conduită. În absența intervanțiilor în ordinea abstractă a pieței, nu avem de ales între „prea multă libertate” și „disciplina libertății”, căci nu poate exista niciodată prea multă libertate atunci când ne supunem tradiției de reguli generale de bună conduită. Dar, odată ce intervențiile sunt introduse în ecuație, în sensul că sunt proiectate reguli cu scop pentru un grup bine definit, poate exista o libertate îngrădită de către regulile proiectate. Altfel spus, nu avem de ales între „prea multă libertate” și o „libertate îngrădită”, ci între a îngrădi sau nu libertatea prin proiectarea de reguli cu scop la nivelul societății. În final, în practică, alegerea noastră de a interveni în ordinea  spontană prin reguli cu scop produce o coborâre mai mare sau mai mică a libertății sub nivelul rezultat din disciplina libertății pe care o impune tradiția de reguli de bună conduită.

Întreaga noastră evoluție culturală dovedește că avem această putere de a ne supune regulilor abstracte de conduită, dar, așa cum spune Popper, istoria noastră este mai degrabă o istorie a totalitarismelor. Aceasta înseamnă că în societate au existat grupuri care au atententat cu succces la rațiune și la libertate. În esență, cauzele acestor atacuri au fost aspectele nesatisfăcătoare din societate[49], explicit și de cele mai multe ori incorect atribuite caracterului deschis al societății[50], a cărei esență înseamnă libertatea de acțiune, pe care o generează tradiția de reguli învățate; atacul a luat de obicei forma unor proiecte de transformare a societății prin înlocuirea tradiției (a înțelepciunii ei) cu reguli proiectate (rațiunea inginerilor sociali), adică prin întoarcerea către forme închise de societate, care limitează libertatea.

Regularitatea comportamentelor pe care o imprimă regulile descoperite și libertatea de acțiune se află într-o relație precisă: regulile generale abstaracte sunt precondiție a libertății. Ele ne permit formarea domeniilor rezervate în care noi suntem liberi să formulăm scopuri individuale și să urmăm regulile de atingere a lor, care sunt, „reguli cu scop individual”. Cu alte cuvinte, pentru a sublinia o ironie subtilă a ordinii spontane, regulile generale apărute spontan în urma acțiunii umane și descoperite (învățate) de noi pentru a ne ghida comportamentele în societate sunt necesare exact pentru ca fiecare dintre noi să poată utiliza reguli cu scop individual în mod liber în domeniul privat[51]. Sau, altfel formulat, tradiția ne spune că dacă la nivelul societății, în locul regulilor generale descoperite, încercăm să introducem reguli cu scop, promovând anumite valori, vom extinde, contrar intențiilor noastre, ordinea spontană, din cauza circumstanțelor necunoscute agenției care a proiectat regulile; dar, procedând în acest fel, vom reduce libertatea individuală de a alege scopuri personale și de a utiliza reguli pe care noi le alegem pentru atingerea lor, reguli care poate că încă nici măcar nu există, dar pe care le putem crea pentru a atinge scopuri individuale, dacă suntem suficient de inovatori.

Neacceptarea unor scopuri pentru societate și promovarea libertății de alegere a scopurilor individuale ne feresc în general de conflicte atunci când acționăm. Când ne confruntăm totuși cu un conflict între valorile deja acceptate, negenerat de vreo intervenție a guvernelor, pentru a ne putea păstra libertatea de a „popula” domeniile noastre private cu scopurile dorite de noi și cu regulile noastre, tot ce putem face este să încercăm să introducem mai multă compatibilitate între valori, dar nu putem să inventăm un sistem de valori prin redefinirea deliberată a valorilor și a ierarhiei lor.

Pentru a înțelege cum acționează această constrângere este necesar să clarificăm mai întâi de ce nu putem schimba sistemul de valori achiziționat în mod tradițional în numele unor obiective ce par la prima vedere foarte „nobile” sau „morale”. Este apoi necesar să înțelegem de ce putem doar să încercăm să introducem mai multă coerență, și de ce nu putem introduce în mod ferm și rapid o coerență totală în sitemul de valori achiziționat în mod tradițional (prin evoluție culturală, nu prin proiectare). În fine, este necesar să înțelegem de ce renunțarea la unele valori morale nu înseamnă, așa cum frecvent susțin unii economiști sau sociologi, exprimând mai degrabă propriile sentimente și intuiții, decât rezultatele unor analize judicioase, că societatea se degradează moral pe măsură ce ordinea spontană se extinde și produce tot mai multă prosperitate și solidaritate în sensul adoptat în acest eseu.

Referitor la primul aspect, și anume schimbarea deliberată prin proiectare (inventare) a sistemului de valori, cunoașterea sau „înțelepciunea” care este încorporată în tradiția de reguli ne împiedică, mai ales dacă este pe larg practicată, să ajungem la concluzia că ar trebui să impunem un scop general pentru societate. Altfel spus, unul dintre mesajele tradiției de reguli învățate este acela că efectele benefice pentru societate ale acțiunii umane, și anume prosperitatea și solidaritatea în definiția adoptată în acest eseu, apar cu condiția să nu ne propunem un plan colectiv cu acest scop sau cu scopuri intermediare despre care bănuim că ar duce la atingerea acelui scop.

Aceasta nu înseamnă că un guvern, înțeles așa cum este în realitate, și anume ca una dintre multele organizații ce activează în societate, nu ar trebui să aibă o prioritizare clară a obiectivelor sale în aria sa legitimă de activitate. Un program guvernamental ar trebui să aibă o ierarhie de scopuri, așa cum are orice organizație, indiferent de domeniul în care operează, căreia să i se dedice. În cazul guvernului, domeniile legitime sunt apărarea, ordinea publică sau acele domenii în care stimulentele nu sunt suficiente pentru o întreprindere privată. Fără o prioritizare clară, un program de guvernare ar duce la cheltuirea resurselor publice în mod ineficient. Făcând însă confuzie între rolul legitim pe care guvernul îl poate deriva din statutul său de organizație ce operează în societate, și rolul imaginar de organizator al societății, mulți oameni sunt dezamăgiți că nu avem „programe de țară” vizând diverse obiective  stabilite la nivelul societății.

Dacă însă am impune un scop sau scopuri pentru societate, aceasta ar însemna, în esență, că am interveni în ierarhia de valori achiziționată tradițional. Astfel, valoarea sau morala în numele căreia s-ar impune scopul sau scopurile la nivelul societății, de exemplu valoarea „egalitatea economică”, ar trece pe primul loc în ierarhie. Dar aceasta înseamnă să reducem libertatea de acțiune în acele zone din ordinea socială direct impactate de regulile proiectate cu acest scop. Aceasta ar însemna o reducere în acele zone a capacității noastră de a utiliza întreaga cunoștere de care dispunem pentru a produce prosperitate și solidaritate. Pe ansamblu, așa cum am subliniat, rezultatele extraordinare produse de ordinea spontană a pieței ar continua să crească, dar ar fi, totuși, sub potențial.

Poate că această concluzie este greu de observat imediat la nivelul unei economii, dar este mult mai ușor de observat la nivel global. La nivel global, aceasta se reflectă în apariția de decalaje economice ce pot fi explicate prin ponderea regulilor cu scop referitor la întreaga societate dintr-o țară relativ la ponderea lor în altă țară. Cu alte cuvinte, aceasta diferență este dată de liberalism. Economiile mai liberale sunt mult mai competitive și mai bogate decât cele mai puțin liberale. Este util, cred, să reamintesc și din această perspectivă că între economiile occidentale dezvoltate, decalajul poate foarte bine fi ilustrat prin compararea Uniunii Europene cu SUA, o țară care a crescut economic mai repede și în care în general democrația a avut un acent mult mai liberal decât democrațiile din țările ce alcătuiesc în prezent Uniunea Europeană.

Pentru a lămurim cel de-al doilea aspect, și anume de ce nu putem introduce o compatibilitate desăvârșită între regulile învățate ale tradiției, ci doar să facem ajustări graduale, trebuie să ne referim la legătura dintre tradiția de reguli și mintea noastră. Tradiția de reguli învățate este un sistem „foarte imperfect și capabil de multe îmbunătățiri”[52], iar mintea noastră, care s-a dezvoltat odată cu tradiția de reguli învățate este „încorporată” în această tradiție, „care există în mod independent”[53], și nu poate exista în afara ei. Ceea ce vreu să scot în evidență este că mintea noastră este produsul aceluiași proces spontan de evoluție selectivă ca și tradiția de reguli, doar că este în mod necesar mai puțin complexă decât tradiția în care este încorporată. Dacă în concurența dintre ele, alte reguli ar fi avut mai mult succes decât cele pe care le-am învățat de fapt și, în consecință, ar fi fost selectate, tradiția de reguli ar fi fost diferită și, astfel, mintea noastră ar fi fost diferită.

Hayek arată că mintea nu poate înțelege în întregime tradiția, și, în consecință, nu o poate înlocui în întregime deoarece nu poți transforma în întregime ceva ce nu înțelegi pe deplin. Am avut în vedere această concluzie a lui Hayek atunci când am spus în secțiunea anterioară că ordinea complexă a pieței are capacitatea de a se auto-genera, -reglementa, -organiza, -perpetua și -extinde, dar nu de a se auto-înțelege pe deplin. Mintea este baza rațiunii, astfel că rațiunea poate perfecționa mintea, dar nu o poate schimba în întregime, din moment ce este doar un produs al ei. În viziunea lui Hayek, această tradiție în care mintea noastră este încorporată este perfectibilă, dar tot ce pot face mințile unui număr foarte mare de oameni, dacă scopul nostru este să menținem calea societății deschise pe care s-a angajat civilizația occidentală acum mai bine de două milenii, este să „absoarbă și să modifice”[54] părți din tradiția de reguli și credințe morale învățate.

Mintea noastră poate doar să modifice tradiția prin adăugare, perfecționare sau eliminare de reguli, dar o modificare reprezintă un progres pentru tradiție și, astfel, pentru mintea noastră, doar dacă modificarea a fost informată de însăși tradiția de reguli învățate. Experiența îndelungată pe care tradiția de reguli o reflectă, dar pe care noi nu o putem ști decât parțial, ne informează despre necesitatea ca regulile să fie compatibile între ele pentru a putea servi aceeași ordine socială. Hayek spune[55]: „The consistency or compatibility of the different rules which make up a system is not primarily logical consistency. Consistency in this connection means that the rules serve the same abstract order of actions and prevent conflict between persons obeying these rules in the kind of circumstances to which they have been adapted. Whether any two or more rules are consistent or not will therefore depend in part on the factual conditions of the environment; and the same rules may therefore be sufficient to prevent conflict in one kind of environment but not in another.” Hayek arată că acolo unde sistemul de reguli nu dă un răspuns definitiv la unele probleme morale pentru că există reguli care formulează cerințe contradictorii (sunt logic inconsistente) și există incertitudine referitor la ierarhia dintre reguli care ar indica ce regulă ar trebui urmată, sitemul poate deveni gradual mai bine determinat numai prin „the constant necesity of dealing with such questions” (subl. n)[56].

Acum putem trage concluzia că tradiția de reguli este valoroasă și o putem accepta ca ghid nu în primul rând pentru că este, per se, neproiectată, nu în primul rând pentru că a supraviețuit, ci în primul rând pentru că în circumstanțele la care s-a adaptat servește adecvat ordinea pieței. Din moment ce mintea noastră nu poate înțelege în întregime tradiția de reguli, cu atât mai mult nu poate înțelege pe deplin ordinea socială pe care aceasta o servește. Dar mintea noastră poate înțelege imperfecțiuni din ordinea socială. Am menționat deja că înțelegerea acestora devine însă mai dificilă atunci când ordinea socială are părți proiectate. Mintea noastră poate înțelege perfect sistemul de reguli proiectate cu scop, dar ordinea spontană produsă prin acțiunea combinată a unor reguli descoperite ale tradiției cu regulile proiectate nu poate fi înțeleasă pe deplin, pentru că mintea nu înțelege pe deplin tradiția de reguli în care este localizată. „Mintea noastră nu face atât de mult reguli, cât constă în reguli de acțiune…”[57].

Iar dacă mintea noastră este un rezultat al ordinii spontane și poate aduce îmbunătățiri deliberate tradiției de reguli doar dacă sistemul care rezultă în urma îmbunătățirilor servește mai bine ordinea spontană abstaractă a acțiunilor, atunci înseamnă că mintea noastră nu poate să servească bine decât o ordine spontană produsă de regulile generale, nu o ordine spontană a cărei complexitate extraordinară este amplificată de consecințele neintenționate generate de acțiunile ghidate de regulile cu scop. Acesta este un rezultat necruțător pentru cei care cred că ordinea socială poate fi coerent proiectată utilizând mintea noastră. În fapt, aceasta este o sarcină pe care mintea noastră nu o poate îndeplini. Din această perspectivă, singurul rezultat pe care îl produc cei ce impun reguli cu scop într-o societate deschisă este să distorsioneze această minte.

Tradiția de reguli descoperite este o precondiție pentru apariția ordinii sociale. Dar „funcția” pe care o îndeplinește o anumită regulă sau un grup de reguli, sau chiar „funcția” pe care o are această tradiție în ansamblu (de a crea ordinea favorabilă libertății de acțiune) nu pot fi înțelese decât plecând de la rezultatele pe care le produce. Aceste rezultate sunt produse împreună de regulile învățate și de acțiunile spontane individuale. Este, posibil, motivul obiectiv pentru care, în eleborarea teoriei sale sociale, Hayek s-a concentrat mai întâi pe ordinea abstractă a acțiunilor, adică pe rezultatul produs de acțiunea umană sub îndrumarea tradiției. În 1937, când Hayek a scris „Economics of Knowledge”, nu exista o concepție care să arate cum se coordonează utilizarea cunoașterii în societate. În dezvoltarea teoriei sale referitoare la ordine pieței, adică la ordinea care rezultă din procesul de ordonare spontană a acțiunilor, Hayek a plecat de la caracterul subiectiv, dispersat și, în foarte multe cazuri, tacit, al cunoașterii. Acest caracter face ca noi, buni sau răi, altruiști sau egoiști să fim ingoranți referitor la circumstanțele care acompaniază deciziile altora și chiar propriile decizii și, astfel, la mulți factorii de care depinde bunăstarea noastră.

Hayek a putut dezvolta explicația sa referitoare la tradiția de reguli descoperite și credințe morale abia după ce a înțeles și explicat că ordinea abstractă a pieței a apărut ca modalitate unică de a face față acestei ignoranțe. În 1937 el pune următoarea întrebare în „Economics of Knowledge”: „How can the combination of fragments of knowledge existing in different minds bring about results which, if they were to be brought about deliberately, would require a knowledge on the part of the directing mind which no single person can possess?” Și, imediat, urmează răspunsul revoluționar: „To show that in this sense the spontaneous actions of individuals will, under conditions which we can define (subl. n.), bring about a distribution of resources which can be understood as if it were made according to a single plan, although nobody has planned it, seems to me indeed an answer to the problem which has sometimes been metaphorically described as that of the „social mind”.

Acele „condiții pe care noi le putem defini” au fost clarificate de Hayek începând din 1967, în trei lucrări foarte importante: „Studies In Philosophy, Politics And Economics” (Hayek, 1967), „Law, Legislation and Libery” (Hayek, 1993) și „The Fatal Conceit: The errors of Socialism” (Hayek, 1988). În aceste lucrări, Hayek a aprofundat conceptul de reguli învățate sau descoperite, care sunt reguli naturale, și a arătat că ele sunt achiziționate în procesul spontan selectiv de evoluție culturală și că acționează ca precondiție a apariției ordinii sociale. Dar este destul de clar că Hayek a avut permanent în minte această idee și în unele lucrări din anii 1940, cum ar fi de exemplu în „Individualism: True and False” (Hayek, 1948). Concluzia mea este că, deși Hayek nu s-a exprimat niciodată atât de clar, prin concepțiile, explicațiile și raționamentele sale dă suport clar ideii pe care am exprimat-o în secțiunea anterioară, conform căreia, în timp ce mintea noastră este parte din tradiția de reguli, capacitatea societății de a avea o gândire sistematic rațională este depozitată în relațiile abstracte ale pieței. Cu alte cuvinte, această capacitate este depozitată în rezultatul pe care tradiția și acțiunea umană îl produc împreună; capacitatea respectivă (rațiunea ansamblului) se prezervă atât timp cât acțiunea umană este ghidată de tradiția de reguli de bună conduită (mintea noastră).

Revenind, din această perspectivă, la „funcția” pe care o îndeplinește tradiția de reguli (și mintea noastră), trebuie menționat că principalul său produs, pe care îl fabrică împreună cu acțiunile individuale spontane, și anume ordinea abstractă (și capacitatea societății de a rămâne sistematic rațională), produce, la rândul ei, rezultatele dorite, dar și consecințe neintenționate, dintre care unele sunt nesatisfăcătoare. Acest semnal, așa cum am mai amintit, este util pentru perfecționarea tradiției de reguli, adică pentru a progresa. Corespunzător, putem spune că mintea noastră (a nu se face confuzie cu educația individuală) se perfecționează cu ajutorul principalului său produs, și anume rațiunea abstractă pe care o produce împreună cu acțiunea individuală sau, mai precis, cu ajutorul relațiilor abstracte ale pieței, care constituie capacitatea societății de a rămâne sistematic rațională.

Cu alte cuvinte, definite în acest fel, mintea și rațiunea societății se perfecționează reciproc. Iar acest proces, care apare prin inovare, nu se poate derula decât sub îndrumarea tradiției însăși, căci orice inovare trebuie să fie compatibilă cu celelalte reguli din interiorul tradiției. Hayek spune[58]: „Tradiția nu este ceva constant, ci produsul unui proces de selecție ghidat nu de rațiune, ci de succes…Noi nu înțelegem cu adevărat cum ea menține ordinea acțiunilor de care depinde coordonarea activităților multor milioane de oameni. Și din moment ce noi datorăm ordinea societății noastre unei tradiții de reguli pe care o înțelegem doar imperfect, întregul progres trebuie bazat pe tradiție” (sublinierea autorului).

În consecință, noi trebuie să înțelegem că nu putem elimina aceste consecințe neintenționate, ci doar le putem atenua dacă reușim să transformăm tradiția sub îndrumarea ei. Încercarea de a elimina aspectele nesatisfăcătoare prin introducerea de reguli cu scop, pentru a produce relații predefinite între anumite acțiuni individuale care să ducă la atingerea vreunui scop definit, nu reprezintă un progres și nu va duce la rezolvarea problemelor. Regulile cu scop vor produce la rândul lor, așa cum am amintit în mod repetat, consecințe neintenționate și vor genera ordine spontană, astfel că rezultatele pot fi chiar contrare scopurilor vizate de regulile respective.

În fine, putem trece la clarificarea celui de-al treilea aspect, și anume de ce li se pare multor oameni că prosperitatea este acompaniată de degradarea moralei. Niciuna dintre regulile furnizate de tradiție pentru a ghida buna conduită a persoanelor nu poate fi urmată de ordinea abstractă pe care întreaga tradiția în ansamblu o produce. A cere ordinii abstracte să se comporte ca si când ar fi o persoană morală este o eroare în care societatea occidentală s-a afundat tot mai mult după Primul Război Mondial, cu diferite pusee, cel mai recent apărând după criza economică din 2008. Societatea nu se poate comporta în acest fel. Dar foarte mulți oameni simpli și o mare parte a elitelor nutresc convingerea că societatea s-ar putea comporta ca o persoană morală. Numai așa se explică de ce unii intelectuali cred, eronat, că prosperitatea noastră materială este înțoțită de o degradare a moralei și a spiritului.

Pentru a înțelege de ce prosperitatea generată de ordinea spontană nu duce la degradarea morală e nevoie să revenim și să subliniem că ceea ce face tradiția de reguli și credințe morale este să creeze relații abstracte între acțiunile individuale (adică să creeze capacitatea sociatății de a rămâne sistematic rațională). În acest proces, tradiția permite stabilizarea anticipațiilor referitoare la comportamentele individuale pe care le vor urma oameni unii față de alții în circumstanțele la care tradiția s-a adaptat. Aceste relații abstracte permit atingerea scopurilor individuale. În același timp, Hayek menționează faptul obiectiv că bazarea pe relațiile abstracte limitează capacitatea fiecăruia de a anticipa efectele acțiunilor individuale (consecințe neintenționate). Raționalismul constructivist declară că exact aceste consecințe neintenționate nesatisfăcătoare trebuie controlate, dacă e să fim „morali” din perspectiva unor emoții sau sentimente, prin extinderea regulilor cu scop, ceea ce este imposibil. Dar limitarea capacității de a anticipa efectele acțiunilor individuale, dintre care unele sunt nesatisfăcătoare, pe care o produce bazarea pe relații abstracte nu trebuie să fie înțeleasă ca un cost „moral” plătit de oameni pentru a beneficia de relațiile abstracte care coordonează acțiunile individuale spontane. Dimpotrivă, consecințele neintenționate sunt atât sursă de cunoaștere pentru firme si consumatori, cât și sursă de noi acțiuni spontane și de noi relații abstracte între acestea, care duc la prosperitate.

Consecințele neintenționate nu sunt doar efecte neprevăzute ale acțiunilor noastre, ci și un produs al tradiției de reguli, căci ea, tradiția, ghidează acțiunile individuale. Orice acțiune individuală observată de ceilalți participanți la ordinea abstaractă dă naștere unor anticipații stabilizatoare, dacă sunt recunoscute ca fiind în concordanță cu tradiția de reguli (adică cu mintea noastră), dar și unor anticipații referitoare la noi posibilități antreprenoriale, generate de consecințele neintenționate. Consecințele neintenționate au un rol clar în dezvoltarea antreprenoriatului, chiar dacă unele dintre ele sunt privite ca „imorale”. A cere tradiției de reguli învățate să fie „morală” din perspective componentelor la care din necesitate a renunțat, este echivalent și exact la fel de ilogic cu a cere unor legi naturale să fie morale.

„Funcția” tradiției de reguli abstracte descoperite și de credințe morale nu este să producă o ordine a acțiunilor care să fie morală în alt sens decât că asigură coordonarea reciprocă și în pace a acțiunilor individuale prin relații abstracte. Dimpotrivă, tradiția de reguli ghidează acțiunile individuale astfel încât relațiile abstracte care apar între acțiunile spontane individuale (ordine pieței) să se constituie ca barieră impermeabilă la impulsuri ne-raționale și la revenirea diverselor morale care au fost eliminate din tradiția de reguli exact pentru ca tradiția să poată servi coerent ordinea socială a unei societăți deschise[59]. Hayek[60] arată că „although we must endeavour to make society good in the sense that we shall like to live in it, we cannot make it good in the sense that it will behave morally. It does not make sense to apply the standards of conscious conduct to those unintended consequences of individual action which all the truly social represents, except by eliminating the unintended – which would mean eliminating all that we call culture.”

Cu alte cuvinte, eliminarea consecințelor neintenționate ar fi echivalentă cu suprimarea evoluției culturale de către o agenție pretins omniscientă sau de grupuri organizate în acest scop, care, pentru a-și atinge scopurile, are sau au nevoie să confiște libertățile și să trasese sarcini specifice fiecărui individ sau unor grupuri de oameni. Într-un astfel de caz, în care am înlocui tradiția de reguli în care mintea noastră este localizată, ne-am altera mintea și societatea și-ar pierde capacitatea de a rămâne sistematic rațională. Dar evoluția culturală și consecințele ei neintenționate nu pot fi negate și condamnate. Atât timp cât ordinea abstractă există, ea informează tradiția de reguli că orice transformare a ei trebuie să rămână fidelă „funcției” sale, și anume să servească cât mai bine ordinea abstractă.

Morala noastră trebuie să derive din acea ordine a societății care stă la baza prosperității noastre și este moral să susținem tradiția care sprijină acea ordine. O regulă care a fost eliminată din tradiție în procesul de evoluție selectivă a devenit imorală din perspectiva ordinii pe care nu o mai putea susține sau pe care, mai rău, o submina. Într-un astfel de mediu, în care evoluția culturală selectivă este principalul factor care împinge societatea înainte, regulile cu scop vor genera o serie de relații care servesc scopul, dar nu ordinea, și introduc astfel costuri suplimentare pentru elementele componente ale structurii complexe a economiei. Din această perspectivă, imorale sunt regulile care au ca scop să reintroducă în societate comportamente generate de valori morale care au fost eliminate ca să putem produce structura de relații abstracte pe care toți ne bazăm existența.

Astfel, un efect neintenționat al regulilor cu scop este acela că vor stimula fiecare element al ordinii spontane ca, în noile circumstanțe, să aleagă pentru a se ghida, acele reguli din tradiție care vor da naștere unor noi reguli abstracte spontane care să compenseze costurile suplimentare generate de regulile proiectate și să refacă ordinea. Tot acest efort, oricât de costisitor, este strict necesar pentru refacerea ordinii spontane a pieței, din moment ce ea este singura care poate hrăni o populație numeroasă și în creștere, în care oricare dintre noi devenim tot mai ignorant referitor la faptele particulare care influențează ordinea socială și la factorii de care depinde atingerea scopurilor individuale.

Din acest motiv, oamenii nu au la dispoziție opțiunea de a alege între ordinea pieței și ordinea proiectată de o agenție. Piața nu este o opțiune, ci o necesitate. Ordinea spontană se extinde mult mai repede decât ar putea să se extindă ordinea proiectată pentru a răspunde acestei necesități. În același fel, este necesar să renunțăm la înclinația noastră de a aproba obiective pentru întreaga societate. Numai coordonarea descentralizată de către piață a planurile individuale ale fiecăruia în piețe libere poate duce la o utilizare cât mai bună a cunoașterii.

Deoarece, așa cum am amintit pe larg în secțiunea anterioară, cunoașterea firmelor și consumatorilor crește în procesul de descoperire a problemelor, iar această cunoaștere nu poate fi transmisă vreunei agenții decât cel mult ex post, atunci nicio agenție nu ar putea fi vreodată înpoziția de a coordona prin reguli cu scop mai multă cunoaștere decât poate face piața liberă. Ceea ce poate face pozitiv o agenție este să sprijine ordinea spontană, atât prin elaborarea de reglementări compatibile cu tradiția de reguli învățate, cât și prin dezvoltarea anumitor infrastructuri pentru care piața liberă încă nu are stimulentele să le dezvolte chiar ea. Dacă ar proceda în acest fel, guvernele ar produce consecințe pozitive directe pentru extinderea ordinii spontane, cât și consecințe neintenționate care, în mare parte, vor stimula antreprenoriatul. Dacă va alege însă să producă reguli cu scop, consecințele neintenționate vor reduce eficiența cu care ordinea spontană  produce prosperitate și solidaritate.

Bibliografie și adnotări

[45] Este util să amintesc, în plus față de argumentele lui Hayek referitoare la eficiența regulilor tradiției, dovedită într-un proces evolutiv și competitiv, observația lui Edward Shils că „Transmiterea tradițională a credințelor și cunoașterii nu este o tranmitere care este căutată. Căutarea activă a unui obiect trecut căruia să-i atașezi selful cuiva –  ‘the search for a useful past’ – este ceva diferit. Atașamentul tradițional implică afirmare receptivă, nici acceptare fără afirmare, nici afirmare fără acceptare” (Edward Shils,„Tradition and Liberty: Antinomy and Interdependence”, în Ethics, Vol. 68, No. 3 (Apr., 1958), pp. 153-165, The University of Chicago Press, http://www.jstor.org/stable/2379670). În consecință, în viziunea lui Shils, urmarea unor tradiții care nu mai sunt receptate în general, nu este tradiție, așa cum nici executarea unei acțiuni care este adusă în prezent numai pentru că nu există un mod alternativ de acțiune, nu este tradiție în sensul propriu al cuvântului sau, așa cum spune Shils, este la „marginea tradiției”.

[46] Shils spune că „Traditions are beliefs, standards, and rules, of varying but never exhaustive explicitness which have been received from the preceding generation, through a process of continuous transmission from generation to generation. They recommend themselves by their appropriateness to the present situation confronted by their recipients and especially by a certain measure of authoritativeness which they possess by virtue of their provenience from the past…Traditions possess authority by virtue of the quality which they acquire in the minds of the persons of one generation when they believe these traditions were accepted by a succession of ancestors coming up to the immediate past” (Edward Shils, op. cit).

[47] Precizarea aceasta este necesară pentru a sublinia că „înțelepciunea” tradiției de reguli descoperite nu privește vreun aspect particular care face parte din ordinea socială și care, ca orice fapt, o influențează.

[48] Dacă libertatea de a utiliza cunoașterea individuală pentru atingerea scopurilor personale este „esența libertății”, atunci protejarea sa prin legi generale este parte din esența domniei legii. Ignoranța noastră inevitabilă este bază pentru amândouă: pentru că suntem ignoranți este necesar să fim liberi pentru a putea prospera, iar pentru că este necesar să fim liberi, este posibil și necesar să avem justiție.

[49] În opinia mea, aspectele nesatisfăcătoare au dus la progres, căci știința economică a apărut în încercarea de a găsi rezolvări referitor la aceste aspecte, nu neapărat dintr-o dispută referitoare la sursele originare ale cunoașterii. Totuși, aceasta nu înseamnă că nu a existat o influență izvorâtă din disputa referitoare la cunoaștere. Edward Shils spune că tradiția a fost înțeleasă ca sursă de cunoaștere și experiență, dar a fost negată de protestantism, care a invocat revelația ca fiind cunoașterea autentică. Apoi și tradiția și revelația au fost respinse pe baza ideii că, referitor la cunoaștere, au determinări externe omului. Abordarea endosomatică le-a respins pe ambele, argumentul fiind acela că sursa cunoașterii se află în interiorul omului, mai precis în mintea și spiritul individului, astfel că o cunoaștere autentică este bazată pe percepții și rațiune (Edward Shils, op. cit). Abordarea endosomatică, așa cum am amintit în secțiunea precedentă, a dus la scientism, conform căreia societatea poate fi proiectată rațional utilizând cunoașterea științifică, fără a ține cont de cunoașterea depozitată în regulile învățate ale tradiției, ceea ce este o eroare.

[50] Este corect că libertatea pe care se bazează societatea deschisă a creat și creează stres pentru mulți oameni pentru care disciplina libertății și răspunderea individuală sunt sarcini dificile.

[51] Există o relație specială între înțelepciunea din tradiția de reguli abstracte învățate și cunoașterea individuală. Cunoașterea noastră individuală ne califică pentru o anumită specializare și ne permite să utilizăm reguli cu scop exclusiv în domeniile noastre private. Înțelepciunea cuprinsă în tradiția de reguli generale învățate îndeplinește funcția de a modela libertatea individuală de acțiune în așa fel încât să se nască relații abstracte între diverșii paritcipanți la piață care să permită fiecăruia să stabilească scopuri personale, fără ca acestea să fie în conflict. Legătura dintre înțelepciunea tradiției și cunoașterea individuală este întotdeauna intermediată de relațiile abstracte ale pieței, care pun la dispoziția fiecărui participant la piață cunoașterea celorlalți și le permite să utilizeze din aceasta o cantitate optimă pentru atingerea obiectivelor personale. Această legătură este slăbită de înlocuirea unor regulile abstarcte de comportament cu reguli cu scop, ceea ce rezultă în reducerea libertății și, astfel, a cantității de cunoaștere ce poate fi mobilizată.

[52] Friedrich Hayek (1993) , “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol. 2, p. 27.

[53] Friedrich Hayek (1993) , “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol. 3, p. 157.

[54] Friedrich Hayek (1993) , “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol. 2, p. 27.

[55] Ibidem, p. 24.

[56] Ibidem, pp. 24-25

[57] Friedrich Hayek (1993) , “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol. 1, p. 18.

[58] Friedrich Hayek (1993), “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol. 3, p. 166-167).

[59] Aici trebuie subliniat pericolul ca tradiția să fie ideologizată atunci când o regulă nu mai face parte din tradiție, dar este totuși invocată de anumite grupuri pentru a reintroduce o morală. Shils (op. cit.) spune că „…urmarea cerințelor unei tradiții care nu mai sunt în general primite reprezintă o transfigurare ideologică a tradiției. Este chiar departe de procesul de transmisie tradițional”. În schimb, dacă transmisia este vie, „Disponibilitatea unei reguli tradiționale or standard de judecată ghidează și stimulează  o tendință morală spontană în om, o nevoie de a fi în contact cu ceea ce în ultimă instanță este adevărat și corect, o sensibilitate la sacru, care răzbate și caută ghidarea și disciplina tradiției. Mulțe ființe umane nu sunt destul de creative pentru a da naștere unei experiențe total originale a sacrului, pentru a crea propria lor imagine a justiției și a adevărului”.

[60] Friedrich Hayek (1993), “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol.1, p. 33.