Scrisoare deschisă către Ministra Educației, Ligia Deca, semnată de 42 de ONG-uri: Eliminarea diversității ar încălca Constituția României
O coaliție formată din 42 de ONG-uri, asociații studențești și de elevi îi cere Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii atrag atenția cu privire la importanța diversității drept valoare fundamentală în procesul de educație, își exprimă dezacordul puternic față de orice ingerință în actul educațional prin acțiuni de natură religioasă și susțin că eliminarea diversității ar încălca Constituția României.
- Edupedu.ro a scris că 13 reprezentanți ai cultelor religioase au cerut ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, precum și ștergerea sintagmei „orientare sexuală” dintr-un articol în care se arată că sunt interzise în toate spațiile destinate educației discriminările de orice tip, inclusiv discriminările pe baza orientării sexuale. Ele au mai solicitat ca religia să poată fi aleasă, opțional, ca materie la Bacalaureat.
Semnatarii solicită ca legile educației să se bazeze pe principii democratice, ale statului de drept, independente de ingerințe religioase, includerea principiilor egalității şi nediscriminării în noile legi ale educației, precum si includerea în trunchiul comun a unei discipline despre diversitate, echitate și incluziune (DEI). Un astfel de curs ar trebui să fie disponibil tuturor elevilor din ciclul liceal.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii