G4Media.ro

Se caută voluntari pentru o acțiune de igienizare a Lacului Tarnița /…

Sursa foto: Facebook / Emil Boc

Se caută voluntari pentru o acțiune de igienizare a Lacului Tarnița / Îmbarcați în caiace vor curăța luciul apei / Acțiunea va fi precedată de o seară cu muzica live lângă un ceaun cu mămăligă, brânză și smântână

Iubitorii de natură sunt invitați vă participe în perioada 7 – 9 iulie la o acțiune de igienizare a lacului Tarnița, organizată de Clubul Alpin Român, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Înscrierile se vor face prin formularul de pe site-ul carcluj.ro.

Este nevoie de 120 de voluntari, care vor acționa în jurul lacului de 25 km, dar și pe luciul de apă, pe o distanță de aproximativ 11 km în linie dreaptă. Voluntarii vor fi împărțiți în echipe pe uscat și grupe pe apă. Nu este necesară experiența anterioară la caiac/canoe, dar voluntarii vor beneficia de instructajul necesar.

Caiacele, canoele și bărcile sunt oferite de colaboratori din turismul de aventură și agrement. Programul începe vineri, 7 iulie, cu adunarea în tabăra de bază situată la coada lacului Tarnița, urmată de o seară cu muzica live lângă un ceaun cu mămăligă, brânză și smântână. Sâmbătă și duminică vor avea loc acțiunile de curățare a lacului. Lacul Tarnița reprezintă principala sursă de apă pentru numeroase localități din aval, inclusiv municipiul Cluj-Napoca.

Deșeurile prezente în zona lacului afectează sănătatea cetățenilor și frumusețea zonei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...