G4Media.ro

Se cere anchetă independentă în cazul morții jurnalistei de la Al Jazeera,…

Sursa: Israel Defense Forces

Se cere anchetă independentă în cazul morții jurnalistei de la Al Jazeera, în Cisiordania / Shireen Abu Akleh a fost împușcată în timpul unei operațiuni a armatei israeliene

Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului s-a declarat „consternat” de moartea jurnalistei americano-palestiniene Shireen Abu Akleh, împuşcată mortal, miercuri, în timpul unei operaţiuni a armatei israeliene în Cisiordania ocupată, şi cere o anchetă independentă asupra circumstanţelor decesului, la fel ca Uniunea Europeană şi SUA, relatează Agerpres, conform AFP şi dpa.

„Serviciile noastre sunt în teren pentru a verifica faptele”, se menţionează într-o postare pe Twitter a UNHCR, care cere ca „impunitatea să înceteze” şi solicită o anchetă „independentă şi transparentă asupra uciderii sale”.

La rândul său, UE „condamnă puternic” împuşcarea jurnalistei Al Jazeera în nordul Cisiordaniei, a precizat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei UE, Peter Stano.

„O investigaţie meticuloasă, independentă” asupra împuşcării jurnalistei în timpul unei operaţiuni a armatei israeliene este esenţială pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi, se mai menţionează în comunicatul dat publicităţii miercuri.

„Este inacceptabil” să-i vizezi pe jurnaliştii care îşi fac treaba, se mai menţionează în declaraţie. „Jurnaliştilor care relatează despre situaţii de conflict trebuie să li se asigure tot timpul siguranţa şi protecţia”, a mai precizat Peter Stano.

Casa Albă a condamnat şi ea împuşcarea jurnalistei americano-palestiniene şi a cerut o investigaţie asupra morţii ei, a declarat purtătoarea de cuvânt adjunctă Karine Jean-Pierre, în avionul cu care preşedintele american Joe Biden se deplasa spre Illinois.

Ministerul Sănătăţii palestinian a anunţat miercuri dimineaţă că, în timpul ciocnirilor de la Jenin, bastion al facţiunilor înarmate palestiniene din nordul Cisiordaniei, jurnalista Shireen Abu Akleh a suferit o rană gravă la cap şi a decedat.

Un alt reporter, Ali Smoudi, care lucra pentru publicaţia palestiniană Al-Kuds, a fost rănit prin împuşcare în timpul aceloraşi confruntări de la Jenin.

Într-o declaraţie citată de Reuters, armata israeliană a afirmat că forţe ale sale au ripostat după ”focuri de armă intense” la Jenin, precizând că ”există o posibilitate, care acum este analizată, ca reporterii să fi fost loviţi de gloanţe trase de bărbaţi înarmaţi palestinieni”.

”Potrivit informaţiilor pe care le-am strâns, se pare că palestinieni înarmaţi, care au deschis focul de armă fără discernământ, sunt responsabili de moartea nefericită a jurnalistei”, a declarat ulterior şi premierul Naftali Bennett.

Postul de televiziune Al-Jazeera, ce are sediul la Doha (Qatar), a acuzat însă miercuri că Shireen Abu Akleh a fost ucisă cu ”sânge rece” de forţele israeliene în timp ce acoperea mediatic confruntările din sectorul Jenin, relatează Agerpres.

Variantă care pare să fie confirmată de celălalt reporter lovit de gloanţe, Ali Smoudi. În prezent spitalizat în Jenin, jurnalistul a explicat că forţele israeliene au ”deschis brusc focul’ în direcţia jurnaliştilor în timpul operaţiunii. ”Ei nu ne-au cerut să plecăm şi nu ne-au spus să ne oprim (din filmare). Au tras spre noi. Un glonţ m-a lovit pe mine şi un altul pe Shireen. Au ucis-o cu sânge rece”, a declarat Smoudi pentru Reuters.

Sursa: Israel Defense Forces

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Accident sau cineva pune lemne peste jar.

  2. AlJazeera zice ca e soldat israelian. Se pare ca asa e.
    Agentia de stiri e OK chiar daca tine cu Palestina. E la fel cu The guardian, Skynews, CNN, DW etc.
    O sa platesca niste daspagubiri Israelul.
    Zonele de razboi sunt pline de riscuri dar asta e jurnalismul.

    • Minți ca un sclavete rusnac. IDF-ul nu a avut pierderi în acea zi, dar există un clip cu un palestinian care se laudă că a împușcat un soldat. Jurnaliștii poartă veste și căști, deci e clar.