G4Media.ro

Se împlinesc 3 ani de când OMS a declarat Covid-19 drept pandemie…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Se împlinesc 3 ani de când OMS a declarat Covid-19 drept pandemie / Aproape 200 de personalităţi din întreaga lume au cerut ca profitul să nu mai prevaleze în faţa nevoilor oamenilor

Laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz, fosta primă doamnă a Africii de Sud şi Mozambicului, Graça Machel şi fostul secretar general al ONU, Ban Ki-moon, se numără printre cei aproape 200 de semnatari ai unei scrisori prin care le cer guvernelor să „nu mai permită niciodată” ca „profitul şi naţionalismul” să prevaleze în faţa nevoilor omenirii, ca urmare a pandemiei de coronavirus, relatează News.ro, care citează The Guardian.

Într-o scrisoare deschisă, publicată sâmbătă, actualii şi foştii preşedinţi şi miniştri, laureaţii Nobel, lideri religioşi, şefii organizaţiilor societăţii civile şi experţi în sănătate spun că vaccinurile şi tratamentele împotriva Covid-19 au fost dezvoltate cu finanţare publică, dar companiile farmaceutice le-au exploatat pentru a „alimenta profituri extraordinare”.

În loc să distribuie vaccinuri, teste şi tratamente în funcţie de nevoie, companiile au vândut doze „celor mai bogate ţări cu cele mai adânci buzunare”, se spune în scrisoare.

Această inechitate a dus la 1,3 milioane de decese care puteau fi prevenite în întreaga lume – unul la fiecare 24 de secunde – numai în primul an de lansare a vaccinului Covid, potrivit unei analize bazate pe un studiu publicat în The Lancet. „Că acele vieţi nu au fost salvate este o cicatrice pe conştiinţa lumii”, continuă scrisoarea.

Helen Clark, fost prim-ministru al Noii Zeelande şi co-preşedinte al Grupului Independent de Pregătire şi Răspuns la Pandemie, înfiinţat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a declarat că, deşi ştiinţa finanţată din fonduri publice a contribuit la succesul vaccinurilor Covid-19, acestea nu au fost tratate ca bunuri comune globale. „Mai degrabă, naţionalismul şi profitul în jurul vaccinurilor au dus la un eşec moral şi de sănătate publică catastrofal, care a interzis accesul echitabil tuturor”, a spus ea.

Scrisoarea, coordonată de Alianţa Populară pentru Vaccin, vine cu ocazia celei de-a treia aniversări de la declararea de către OMS a focarului de coronavirus drept pandemie.

Foşti şi actuali lideri ai 40 de ţări, inclusiv fostul preşedinte al Malawii Joyce Banda, preşedintele José Manuel Ramos-Horta al Timorului de Est şi Fernando Henrique Cardoso, fostul preşedinte al Braziliei, se numără printre semnatari, alături de arhiepiscopul de Cape Town, Thabo Cecil Makgoba, şi foşti şefi ai agenţiilor ONU.

Ramos-Horta a declarat: „În pandemia de Covid-19, cei dintre noi din ţările cu venituri mici şi medii au fost împinşi în ultimul rând pentru vaccinuri şi ne-au refuzat accesul la beneficiile noilor tehnologii. După trei ani, trebuie să spunem „niciodată” acestei nedreptăţi care a subminat siguranţa oamenilor din fiecare ţară.”

Semnatarii scriu că, în prezent, multe ţări cu venituri mici nu pot avea acces la tratamente sau teste la preţuri accesibile. Ei reamintesc de răspunsul la epidemia de HIV şi SIDA, unde milioane de oameni au murit, deoarece tratamentele costisitoare erau inaccesibile pentru oameni în mare parte din lume.

Scrisoarea îndeamnă liderii mondiali să susţină un acord de pandemie care este în prezent în negocieri la OMS şi să trateze medicamentele finanţate din fonduri publice ca „bunuri comune globale… utilizate pentru a maximiza beneficiul public, nu profiturile private”.

Acesta solicită eliminarea barierelor de proprietate intelectuală care împiedică schimbul de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologie şi ca guvernele să sprijine şi să investească în cercetare şi dezvoltare. De asemenea, solicită guvernelor să ofere sprijin pentru centrul ARNm al OMS, care împărtăşeşte tehnologia vaccinurilor cu producătorii din 15 ţări cu venituri mici şi medii.

„Prin aceste acţiuni, liderii mondiali pot începe să rezolve problemele structurale ale sănătăţii globale care au împiedicat răspunsul la Covid-19, HIV şi SIDA şi alte boli”, se spune în scrisoare. „Este timpul să integrăm justiţia, echitatea şi drepturile omului în pregătirea şi răspunsul la pandemie. Numai atunci putem întoarce pagina cu adevărat la acest capitol al istoriei şi să spunem: „Să nu se mai întâmple niciodată”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...