Se împlinesc zece ani de când România ”a devenit mai mare” cu aproape 10.000 de km pătrați după ce a câștigat diferendul cu Ucraina referitor la platoul continental al Mării Negre. Consecințele unui proces celebru

Pe 3 februarie 2009, România devenea mai mare cu 9700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă din Marea Neagră, unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României de la Marea Unire din 1918. Decizia a fost luată de Curtea Internațională de Justiție, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, soluţionându-se astfel un diferend care a durat nu mai puţin de 42 de ani.

Echipa care a reprezentat România la Haga, formată din diplomați juriști și alți specialiști, a fost condusă de Bogdan Aurescu, pe atunci secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în prezent consilier prezidențial.

Ce înseamnă această Hotărâre pentru România

În primul rând, înseamnă 9700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă ale României şi accesul la resursele acestor spaţii maritime. Dacă nu ar fi existat această Hotărâre, aceste resurse nu ar fi putut fi accesate.

În al doilea rând, înseamnă soluţionarea definitivă a unui diferend politic complicat, care a durat mai bine de 40 de ani (pentru că disputa privind delimitarea maritimă a bazinului de vest al Mării Negre a început în 1967, cu fosta URSS, şi a presupus 20 de ani de negocieri cu fosta URSS, 6 ani şi 34 de runde de negocieri cu Ucraina şi 4 ani, 4 luni şi 18 zile de confruntare juridică la CIJ). Este o soluţie definitivă, care nu mai poate fi nicicum schimbată sau pusă sub semnul întrebării (nici măcar de modificarea circumstanţelor, de exemplu aceea că ocuparea ilegală a Crimeei face ca o parte a spaţiilor maritime ale Ucrainei să fie controlată de facto de Rusia).

În al treilea rând, a însemnat – prin urmare – eliminarea acestei probleme complexe de pe agenda politică a celor două state vecine, deci a favorizat nivelarea asperităţilor din relaţia româno-ucraineană. Fără soluţionarea, în 2009, a acestui dosar, nu ar fi fost posibilă relansarea raporturilor cu Ucraina din perioada 2014-2015, e drept, în contextul conflictului privind Crimeea şi estul Ucrainei şi al susţinerii ferme şi principiale de către România a suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, respectiv a aspiraţiilor sale europene. În acest cadru, rezolvarea dosarului delimitării prin recursul la CIJ are şi semnificaţia unui exemplu de soluţionare paşnică a diferendelor în regiunea Mării Negre, care nu duce lipsă de conflicte între statele regiunii – conflictul din Ucraina punând şi mai mult contrast din acest punct de vedere.

În al patrulea rând, înseamnă o soluţie incontestabilă a acestei dispute, pentru că cea de-a 100-a Hotărâre a Curţii Mondiale, organul principal jurisdicţional al ONU, a fost adoptată cu unanimitate, în premieră în istoria CIJ, fără opinii separate sau declaraţii divergente ale judecătorilor, ceea ce indică soliditatea soluţiei (chiar şi judecătorul ad-hoc desemnat de Ucraina a votat în favoarea soluţiei care dă României 80% din zona disputată).

În al cincilea rând, este o soluţie extrem de favorabilă României: specialiştii în materie de delimitări sunt unanim de acord că acest rezultat reprezintă cel mai mult din ce se putea obţine de către România în proces şi, în acelaşi timp, cel mai mult din ce a obţinut o parte în toate procesele de delimitare similare în faţa CIJ. Nu există un rezultat mai favorabil unei părţi într-un astfel de proces.

În al şaselea rând, este o soluţie mult mai bună decât ar fi putut fi obţinut prin negocieri bilaterale: cea mai „bună” ofertă de compromis a celeilalte părţi a fost făcută în 1987 de către URSS şi ar fi dus, în cazul acceptării ei, la alocarea către România şi respectiv fosta Uniune Sovietică a unei zone de platou continental şi zonă economică exclusivă de câte aproximativ 4000 km² (în timp ce soluţia CIJ din 3 februarie 2009 a alocat Ucrainei doar cca. 2500 km²). Astfel, prin Hotărârea din 3 februarie 2009, România a obţinut 9700 km², deci de 2 ori şi jumătate mai mult decât ce ne propunea fosta Uniune Sovietică.

În al şaptelea rând, este un rezultat obţinut prin folosirea instrumentelor dreptului internaţional, ceea ce confirmă faptul că pentru un stat de talia României, dreptul internaţional multiplică exponenţial eficienţa acţiunii de politică externă pentru atingerea obiectivelor de interes naţional.

În al optulea rând, este rezultatul muncii unei echipe de diplomaţi jurişti români, alături de alţi specialişti (cartografi, specialişti în resurse minerale etc.). Echipa a avut, în compoziţia sa cea mai extinsă, la audierile din septembrie 2008, 20 de membri, inclusiv Agentul, care a coordonat toată activitatea ei, de la aspectele organizatorice la cele de elaborare a argumentaţiei pe fond – redactarea documentelor care conţin argumentele ce trebuie depuse în cadrul fazei scrise şi selectarea şi transmiterea elementelor de probă care sunt anexate documentelor scrise, pregătirea fazei orale şi a pledoariilor; acestea sunt deschise de Agent, care pune şi concluziile, la finalul lor, cu solicitarea soluţiei propuse de partea în cauză. Şi Agentul, şi co-agentul au pledat consistent în timpul audierilor publice din septembrie 2008.

Cele 1.713 pagini ale pledoariilor scrise şi cele peste 400 de pagini ale celor orale au fost în covârşitoarea lor majoritate redactate de componenta română a echipei. Aşa se explică şi costul redus al procedurilor – 630 de mii de euro, în condiţiile în care alte state plătesc multe milioane de euro pentru un proces la CIJ. Diferenţa este dată de costurile foarte mari ale asistenţei juridice acordate de specialiştii străini care ajută echipele naţionale, atunci când aceştia (şi nu experţii naţionali) fac munca de elaborare a pledoariilor. La suma de 630 de mii de euro, cât a cheltuit statul român în cei 4 ani, 4 luni şi 18 zile de proceduri, împărţită la cei 9700 km² câştigaţi, revin aproape 65 de euro pe kilometru pătrat.

În al nouălea rând, acest rezultat a reprezentat un succes diplomatic important, un succes al aplicării dreptului internaţional şi un rezultat care a ridicat profilul României şi pe cel al Şcolii Române de Drept Internaţional. De altfel, Hotărârea din 3 februarie 2009 a devenit un reper important pentru delimitările maritime ulterioare, fiind citată consistent în jurisprudenţa CIJ şi a altor instanţe internaţionale, precum şi în doctrina dreptului internaţional în materie.

Foto: Bogdan Aurescu / Sursa: Diplomatic Pouch