Se redeschide sistemul Modular Medical al Spitalului Militar Timiș, după creşterea numărului cazurilor de COVID-19 / ”Situaţia nu este critică, însă am început să primim cazuri din alte judeţe”
Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a cerut, joi, Spitalului Militar din Timişoara să reactiveze Sistemul Modular (secţia externă de boli infecţioase a unităţii) de pe Stadionul CFR, ca urmare a creşterii numărului noilor cazuri de COVID-19 care apar zilnic, informează Agerpres.
„Numărul zilnic de cazuri pozitive de COVID-19 în Timiş este de zece ori mai mare faţă de acum o lună, respectiv s-a ajuns la 300 de cazuri noi faţă de 30. Am solicitat Spitalului Militar să redeschidă unitatea medicală modulară de la Stadionul CFR, începând cu 1 august, iar celorlalte spitale să operaţionalizeze paturile COVID-19. Situaţia nu este critică, însă am început să primim cazuri din alte judeţe, iar paza bună trece primejdia rea”, a anunţat Mihai Ritivoiu.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a raportat, miercuri, 305 cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19, rata de infectare fiind, în judeţ, 2,06 la mia de locuitori. Sunt 54 de pacienţi internaţi în spitale, dintre care 12 sunt în secţiile ATI.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii