G4Media.ro

Se redeschide turismul după un an de pandemie. Ce reguli trebuie respectate…

sursa foto: Wikipedia

Se redeschide turismul după un an de pandemie. Ce reguli trebuie respectate în Marea Britanie, Italia, Franta, Spania, Grecia și Portugalia

Turismul european a trecut prin cea mai nefastă perioadă din istoria recentă din cauza restricţiilor împotriva noului coronavirus, stările de alertă şi de urgenţă, lockdown-urile şi închiderea hotelurilor şi restaurantelor ameninţând supravieţuirea industriei şi frustrându-i pe turiştii care căutau o schimbare de decor, conform AFP.

Vara lui 2020 a înregistrat o scădere puternică a călătoriilor între statele europene, condiţii în care plajele europene, oraşele istorice şi monumentele – multe dintre ele destinaţii de top pentru turismul global – au rămas pustii.

Anul acesta însă lucrurile sunt diferite: maladia Covid-19 nu este încă învinsă dar testarea este disponibilă pentru toată lumea, campaniile de vaccinare din statele europene au început să aibă ritm, iar blocul european se află la doar câteva zile distanţă de lansarea unui permis european de călătorie, atât în format digital cât şi pe hârtie, care va cuprinde informaţii cheie cu privire la sănătatea posesorului, pentru a accelera procesul de verificare din punctele de trecere a frontierei.

Unele destinaţii turistice importante, aşa cum este Italia, au raportat deja creşteri ale numărului de rezervări, în timp ce Spania speră să atingă măcar 70% din nivelul turismului din perioada de dinaintea pandemiei.

Turiştii care provin din afara blocului european – categorie în care se situează şi britanicii, după Brexit – încă se confruntă cu multe obstacole la frontierele UE, iar obligaţiile privind păstrarea distanţei sociale şi purtarea măştilor îi afectează pe toţi.

Însă guvernele susţin că, deşi turismul trebuie salvat, este important să fie evitat temutul val patru de infecţii cu coronavirus. „Trebuie să reconciliem libertatea de deplasare cu nevoia de siguranţă”, a declarat ministrul francez al turismului, Jean-Baptiste Lemoyne, declaraţie ce reflectă o poziţie unanimă în ţările membre.

Iată care sunt principalele reguli ce trebuie respectate în unele dintre cele mai importante locuri turistice europene:

– Franţa –

Franţa, cea mai importantă destinaţie turistică a lumii, a anunţat săptămâna trecută introducerea unui cod de culori pentru a stabili protocoalele de intrare pentru sezonul de vară, cu restricţii eliminate pentru rezidenţii europeni şi pentru turiştii din ţările „verzi” precum Australia, Coreea de Sud, Israel, Japonia, Liban, Noua Zeelandă şi Singapore.

Începând de la 1 iulie Franţa va recunoaşte şi permisul de sănătate european.

Chiar dacă sunt vaccinaţi, călătorii care provin din zonele „portocalii”, aşa cum sunt Marea Britanie, America de Nord şi marea majoritate a ţărilor din Asia şi Africa, vor trebui să prezinte un test Covid negativ recent pentru a putea intra în Franţa, însă nu vor mai trebui să stea în carantină sau să prezinte un motiv întemeiat al vizitei.

Persoanele nevaccinate care sosesc din zonele „portocalii” nu vor putea intra în Franţa fără un motiv întemeiat şi vor trebui să rămână timp de 7 zile în carantină.

Franţa nu va primi pe teritoriul său cetăţeni din 16 ţări, printre care India, Turcia, Africa de Sud şi o mare parte din America de Sud, inclusiv Brazilia.

Purtarea măştilor rămâne obligatorie în spaţiile închise şi deschise, iar regulile privind stingerea vor fi ridicate la 30 iunie.

– Spania –

Luni, 7 iunie, Spania a renunţat să mai solicite un test PCR negativ recent pentru sosirile din interiorul UE.

Acum orice persoană vaccinată poate intra în ţară, indiferent de locul de origine.

Măştile rămân obligatorii, inclusiv în aer liber, cu excepţia plajelor dacă oamenii păstrează o distanţă de cel puţin 1,5 metri unul faţă de celălalt. Plimbarea pe plajă se va face însă tot cu mască.

Atât regiunea Madrid cât şi Catalonia, cu centrul la Barcelona, au renunţat la regulile privind stingerea iar barurile şi restaurantele pot rămâne deschise până la ora 1 noaptea la Madrid şi respectiv 12 noaptea în Catalonia.

Spania este „pregătită din punct de vedere tehnic” pentru permisul european de sănătate, dar nu s-a conectat încă la sistem.

– Italia –

Cei care sosesc din UE, Marea Britanie şi Israel vor trebui să aibă un test Covid negativ cu vechimea de cel mult 48 de ore şi să completeze un formular de sănătate, dar nu vor mai trebui să intre în carantină.

Călătorii din Australia, Coreea de Sud, Rwanda, Thailanda, Canada şi SUA vor trebui să prezinte un test negativ, apoi vor intra în carantină pentru 10 zile, după care vor fi testaţi din nou.

Italia nu permite intrarea turiştilor din Brazilia, India, Bangladesh şi Sri Lanka.

Măştile sunt încă obligatorii, însă din luna iulie oamenii ar putea avea voie să renunţe să le mai poarte în aer liber.

Stingerea se dă la miezul nopţii şi rămâne în vigoare până la ora 05:00 dimineaţa, iar în baruri şi restaurante nu au voie mai mult de 4 persoane la aceeaşi masă.

– Portugalia –

Coasta Algarve din sudul Portugaliei este o destinaţie favorită pentru turiştii britanici, numărul rezervărilor fiind în creştere de luna trecută, când ţara s-a redeschis pentru turiştii europeni.

Toate sosirile din ţări membre ale UE, din spaţiul Schengen şi din Marea Britanie trebuie să prezinte câte un test PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte pentru a putea intra în Portugalia.

Aceleaşi reguli se aplică pentru sosirile din Australia, Coreea de Sud, Israel, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Thailanda şi China.

Persoanele care nu provin din aceste ţări au nevoie de un motiv întemeiat pentru a putea intra pe teritoriul Portugaliei. Sosirile din Africa de Sud, Brazilia şi India vor trebui să se autoizoleze de îndată ce persoanele care vin din aceste țări intră în Portugalia.

Distanţa socială şi purtarea măştilor sunt obligatorii, iar pentru plaje şi piscine sunt în vigoare reguli speciale, fiind necesară o distanţă de minim 3 metri între umbrelele de soare.

Portugalia este aşteptată se adere la permisul european de sănătate de la 1 iulie.

– Grecia –

Guvernul grec speră să atingă în această vară aproximativ jumătate din veniturile obţinute înainte de pandemie din turism, ceea ce ar reprezenta dublul încasărilor faţă de anul trecut.

Sosirile din ţările UE şi din spaţiul Schengen sunt autorizate pe teritoriul Greciei, la fel cum sunt şi pentru rezidenţii din Canada, SUA, Israel, China, Thailanda, Rusia şi Arabia Saudită.

Însă toţi cetăţenii care vor dori să intre în Grecia trebuie să completeze un formular şi să prezinte dovada vaccinării sau un test PCR realizat cu cel mult 72 de ore înainte sau un certificat de imunitate după trecerea prin boală.

Măştile rămân obligatorii atât în spaţiile închise cât şi în cele deschise.

Discotecile şi spaţiile culturale care nu sunt în aer liber vor rămâne închise, în timp ce numărul maxim de persoane care se pot aşeza la aceeaşi masă într-un restaurant este de 6.

– Marea Britanie –

Călătoriile în Marea Britanie sunt îngreunate pentru majoritatea cetăţenilor lumii prin măsuri stricte la sosire, cerinţe costisitoare privind carantina şi teste Covid scumpe.

Eforturile sectorului turistic britanic sunt orientate în special spre proprii cetăţeni.

Călătorii care provin din cele câteva ţări „verzi” – printre care Australia, Noua Zeelandă şi Islanda – trebuie să prezinte doar un test Covid negativ.

Sosirile din Irlanda, Insula Man sau din Insulele Canalului pot intra fără restricţii.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Măştile rămân obligatorii atât în spaţiile închise cât şi în cele deschise.
    În MARE nu e spatiu deschis?
    Ce troli

  2. Abia astept sa ma plimb cu masca pe moaca in Grecia!
    Glumesc, doar nu sint diliu sa ma supun de buna voie acestei pro stii cind i-am facut cu toate alea pe ai nostri pentru ea.

  3. Alo, gara !

    De Croația nu ați auzit? Că turismul litoral nu se rezumă doar la vreo 4-5 țări preferate de melteni și maneliști tipici ieșirii noastre la Marea Neagră…

  4. grecia avind o gramada de insule le baga toate in aceeasi oala Sint cifre alarmante in marile orase dar sint si insule fara mari sau deloc probleme Amenda daca nu porti masca e de 300 E Cit de diliu sa fi sa-ti faci o mindrie ca nu respecti o lege Buna – rea orice lege trebuie respectata Asta inseamna civilizatie mai ales cind te si pazeste