Se schiază pe zăpadă artificială în timpul zilei, Poiana Brașov / Schiorilor li se recomandă să fie precauți și să poarte ochelari de schi
Administratorii domeniului schiabil din Poiana Brașov au luat decizia de a produce zăpadă artificială și pe parcursul zilei, în zonele unde era necesar să fie crescută grosimea stratului de zăpadă, iar schiorii sunt invitați să fie precauți, relatează Agenția de presă Rador.
Schiorilor li se recomandă să reducă viteza, deoarece în zonele în care acționează instalațiile de producere a zăpezii consistența acesteia este diferită, încetinind foarte mult alunecarea. ”Totodată, trebuie purtați ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună”, menționează autoritățile locale.
În zonele în care se produce zăpadă au fost montate atenționări.
Duminică după-amiază se producea zăpadă artificială pe toate pârtiile deschise, de la lac în jos: Sulinar, Drumul Roșu, pe Lupului superior, de la S-ul mic in jos, și zona inferioară a pârtiei Subteleferic, de la intersecția cu breteaua spre Bradul in jos, pe pârtiile pentru începători Bradul si Stadion.
Pe parcursul zilei vor fi pornite și instalatiile de producere a zăpezii de deasupra lacului (pârtiile Doamnei, Ruia, Kanzel, Drumul Roșu, până la lac, și Lupului superior, de la stația superioara a gondolei la S-ul mic).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank