Se scumpește încălzirea în Timișoara: Colterm anunță că va cere primăriei creșterea preţului gigacaloriei cu aproximativ 17%
Colterm va înainta Primăriei Timișoara o adresă pentru actualizarea preţului gigacaloriei cu circa 17%. Anunțul a fost făcut de administratorul special al societăţii de termoficare Colterm, în insolvenţă, Cristian Amza, în cadrul Colegiului prefectural, relatează Agenția de presă Rador.
“Vom înainta, probabil săptămâna viitoare, o adresă către Primăria Timişoara, pentru actualizarea preţului, care va fi, undeva, la 17%. Este decizia Municipiului Timişoara dacă această majorare va fi aplicată de la 1 noiembrie sau 1 decembrie, respectiv dacă va suporta municipiul Timişoara această creştere sau o va împărţi într-o formă sau alta cu abonaţii Colterm. Costurile au crescut extraordinar de mult, iar o tărăgănare a adoptării acestui nou preţ va face ca societatea să aibă şi mai mari probleme decât are acum”, a explicat Cristian Amza. Administratorul special al Colterm a precizat că pe componenta de combustibil pe cărbune este contractată întreaga cantitate de aproximativ 220.000 de tone, stocul fizic la CET Sud astăzi este de 52.000 de tone. În schimb, pe componenta de gaz lipseşte în jur de o treime din necesar, din cauza penuriei de gaz pe piaţă.
“Necesarul pe tot sezonul rece, cuprins în perioada 1 noiembrie – 31 martie, este de plus minus 125.000 de megavaţi de gaz. Încercăm să identificăm variante inclusiv cu autorităţile naţionale, pentru a găsi această cantitate de gaz în piaţă”, a precizat Cristian Amza. El a mai adăugat că furnizarea căldurii se face la parametrii corelaţi cu temperaturile exterioare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii