G4Media.ro

Sebastian Burduja, despre cum se raportează la plagiat: ”Zero toleranță este o…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sebastian Burduja, despre cum se raportează la plagiat: ”Zero toleranță este o abordare corectă. Zero toleranță la furt intelectual”/ Burduja conduce Digitalizarea într-un guvern cu premier suspectat de plagiat/ PNL are încă trei lideri suspectați în funcții înalte în stat

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a făcut declarații, vineri seară, la Digi 24, atât despre dispariția ”dosarului cu șină”, cât și despre digitalizarea propriu-zisă a instituțiilor publice din România.

Discuția cu moderatorul a decurs parțial interactiv prin intermediul inteligenției artificiale ChaptGPT, aplicația căreia îi adresezi întrebări și îți oferă posibile răspunsuri.

Moderatorul a întrebat aplicația cum pot autoritățile să gestioneze problema plagiatului, moment în care ministrul Digitalizării a râs și a transmis că lucrarea sa de doctorat este publică, pe site-ul său, și că ”invită pe toată lumea să o citească”.

Întrebat fiind de moderator cum ar trebui ca autoritățile să se raporteze la plagiat (vezi cazurile din Guvernul din care Burduja face parte: Bode, suspiciunile asupra premierului Ciucă, foștii miniștri Cîmpeanu și Roman etc), Burduja a răspuns: ”Zero toleranță la plagiat este o abordare corectă. Zero toleranță la furt intelectual”.

Context 

PNL a promovat patru lideri suspecți de plagiat în funcții înalte în stat, de la premierul Nicolae Ciucă, liderul Executivului, la cei trei miniștri sau foști miniștri ai săi, Florin Roman și Sorin Cîmpeanu (care și-au dat demisia în urma scandalurilor publice) și Lucian Bode care rezistă în ciuda presiunilor publice.

Scandalul tezelor de doctorat ale acestora au zguduit PNL de când a ajuns la guvernare cu PSD. Liderii social-democrați chiar au întrebat în declarații publice de ce ”plagiatorul Bode” mai este în funcție. Spre exemplu, G4Media a arătat cum s-a ajuns în situația în care social-democrații cer public demisia acestuia și a altor miniștri PNL.

Florin Roman este primul ministru din Guvernul Ciucă plecat în urma scandalului de plagiat, în decembrie 2021. Acesta a demisionat după ce Libertatea a publicat o investigație care a demonstrat că Roman și-a trecut în CV o diplomă inexistentă: licența în economie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj. UBB a arătat că Roman nu este licențiat al universității, ci a primit o diplomă de absolvent al unui colegiu.

În ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan a publicat într-o investigație PressOne faptul că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În urma dezvăluirilor, jurnalista a acuzat că autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune. Detalii, aici. Între timp, G4Media a arătat cum Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat.

Mai mult, premierul e beneficiarul trucării procesului de repartizare aleatorie a dosarului, prin metoda ”coperta”, după cum a explicat G4Media. Dosarul său a ajuns la un judecător care a fost promovat în mai multe funcții guvernamentale de PNL, formațiunea al cărei presedinte este, în prezent, chiar Nicolae Ciucă. Mai mult: până anul trecut, judecătorul Marius Iosif și Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, numit în funcție de același Ciucă, au fost membri ai aceleiași Loje Masonice. Judecătorul a anulat toate sesizările de plagiat din dosarul lui Ciucă.

Sorin Cîmpeanu a fost al treilea membru al Guvernului Ciucă acuzat de plagiat, iar în prezent este unul dintre cei trei specialiști ai PNL care vor „corecta” legile Educației, în varianta propusă coaliției de guvernare de ministrul actual, Ligia Deca, înainte ca proiectele să intre în Guvern și să fie asumate de Executiv pentru a fi trimise apoi Parlamentului, potrivit surselor Edupedu.ro. Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației în urma unui scandal de plagiat, pe 29 septembrie 2022.

Lucian Bode este al patrulea membru al Guvernului Ciucă implicat într-un scandal de plagiat. Bode a ales și el calea instanței, ca și Ciucă, iar PNL a făcut scut în jurul său. Bode nu a plecat din funcție deși există o decizie a Comisiei UBB care confirmă faptul că ministrul de Interne a plagiat și a dispus revizuirea tezei. În urma deciziei, Bode a cerut retragerea cărții publicate și la baza căreia a stat lucrarea sa de doctorat. G4Media a arătat cum o demitere sau remaniere a lui Bode pe motiv de plagiat ar însemna recunoașterea faptului că și premierul Ciucă, afectat de aceeași problemă, trebuie să plece și el. Detalii, aici. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. „Zero toleranta” la plagiat inseamna la PNL si PSD guvern cu plagiatori precum Ciuca, Bode, Grindeanu, Tampeanu.
    Iar la Aparare, pesedistul Angel Talvar e unicat: i-au scris integral muzeografii din Focsani lucrarea de doctorat! 😀

  2. ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????

  3. Si zice asa ceva fara nicio jena. Ca si Rares Bogdan.

  4. Halucinant, cum ne sfideaza acesti indivizi!!
    Si, moderatorul de la DIGI 24 ce l-a intrebat DUPA acest raspunns sfidator!!???
    NU l-a mai intrebat NIMIC, evident, dar dupa aceasta emisiune, nu cumva sa acuzati DIGI 24 ca nu abordeaza subiectul plagiatorilor din guvernul Ciuca si in general din politica!!!!
    Rusine, DIGI 24!
    Burduja trebuia mitraliat cu intrebari pe acest subiect generos pentru orice moderator!!!

    • Mai nou, Digi24 face dezbateri politice doar cu reprezentantii PSD si PNL, eventual si UDMR. AUR nu apare, dar nu e nici din opozitie.
      Singura opozitie (USR) nu are loc acolo, asa ca Digi24 a trecut, la mine, la capitolul „gunoaie TV”, alaturi de Latrina3, RTV sau iRealitatea. Asta inseamna ca nu le urmaresc.
      Doar B1 mai merita urmarit, dintre posturile de stiri.

  5. Tânărul maior invitat la UM DIGI24, s-a simţit ca la el acasă, fiind practic la el acasă.

  6. Zero dar se exclud politicienii sau doar cei din PSD și PNL? Pentru ca altfel nu îmi explic cum poate sa spună asta în condițiile în care șefii lui și colegii lui sunt plagiatori dovediți. Sa speram ca romanii țin minte toate aceste lucruri și nu mai pun stampila pe PSD și PNL.