G4Media.ro

Sebastian Burduja, despre planul de reorganizare al ministerului Energiei: Reducere de posturi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sebastian Burduja, despre planul de reorganizare al ministerului Energiei: Reducere de posturi de 27%, se desfiinţează 11 posturi de conducere. Cheltuielile salariale vor scădea cu aproximativ 25% / Doar din economia de hârtie economisim 100.000 de lei, anual

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat miercuri planul de reorganizare al ministerului Energiei, pus în dezbatere pubică, care prevede reducerea funcţiilor de conducere cu un procent de 35%, urmând a se desfiinţa 11 posturi de conducere. La nivelul întregului minister, reducerea de posturi este de 27%, a mai spus ministrul. Cheltuielile salariale vor scădea cu aproximativ 25% şi doar din economia de hârtie economisesc 100.000 de lei, anual, transmite News.ro.

Ministrul Energiei a declarat într-o conferinţă de presă că a anunţat la începutul acestui an că, din respect pentru mediul privat şi pentru mediul public, pentru toţi românii care înţeleg situaţia complicată a bugetului ţării, a finanţelor ţării şi iau măsuri pentru a opri risipa şi pentru a avea o activitate mai eficientă şi mai performantă, iniţiază un demers de reorganizare profundă a activităţii Ministerului Energiei. 

”După un amplu proces de consultare, cu iniţiative în premieră, cred, pentru mediul public, cum a fost un survey de tipul 360 de grade în care toţi angajaţii au fost invitaţi să completeze în mod anonim o fişă de feedback, de recenzie cu privire la colegii lor, la superiorii lor ierarhici şi chiar cu privire la Ministrul Energiei şi alte iniţiative care au colectat toate aceste perspective, am ajuns la o formă de reorganizare pe care am pus-o în dezbatere publică la finalul săptămânii trecute. Din punctul nostru de vedere, este un demers ambiţios şi ne dorim ca măsurile pe care le luăm la Ministerul Energiei să servească drept model pentru toate autorităţile publice şi, de ce nu, poate chiar pentru entităţi private care vor să performeze mai bine cu cheltuieli mai mici”, a subliniat Burduja. 

Ministrul Energiei a anunţat că prin acest process de reorganizare, propune reducerea semnificativă a funcţiilor de conducere cu un procent de 35%. ”11 funcţii de conducere se desfinţează. Asta înseamnă director general, director sau şi şef serviciu plus un post de secretar de stat cu cabinetul aferent şi cheltuielile şi un post de secretar general adjunct, cu cheltuielile aferente. La nivelul întregului minister, reducerea de posturi este de 27%. Sunt convins că orice proces de reorganizare implică şi anumite incertitudini sau temeri din partea colegilor mei, dar în tot acest timp am discutat cu foarte mulţi dintre ei şi am asigurat că cei care sunt buni, cei care performează, cei care utilizează timpul la serviciu pentru a livra rezultate pentru români vor rămâne în funcţie, ba chiar pot să primească şi răspunderi în plus, lucru care se va şi întâmpla”, a precizat Sebastian Burduja. Ministrul a arătat că estimează că cheltuielile salariale ale Ministerului Energiei, după această reorganizare, vor scădea cu aproximativ 25%. 

”Ne aşteptăm ca până la finalul acestei luni, aşa cum promiteam la început de an, să avem reorganizarea aprobată prin hotărâre de guvern şi după încă 30-60 de zile, în funcţie de procedurile necesare, să finalizăm acest proces”, a compleatt Burduja. Ministrul a mai anunţat că a luat alte măsuri care vizează modernizarea modului în care funcţionează Ministerul Energiei şi probabil cea mai importantă este digitalizarea proceselor şi fluxului documentelor. 

”Poate din exterior nu vă daţi seama ce înseamnă să treci de la un sistem bazat pe hârtii, pe dosare cu şină, la un sistem bazat pe proceduri, pe semnături electronice, pe schimburi de mail-uri care practic închid toate circuitele. Brusc, colegii mei nu se mai plimbă cu hârtii între etaje, lucrurile sunt mult mai rapide şi există o trasabilitate mult mai clară a sarcinilor, a responsabililor, a termenelor îndeplinite sau neîndeplinite şi sigur şi măsurile sunt în consecinţă. Mai mult decât atât, estimăm că doar din economia de hârtie, plus servicii de mentenanţă pentru imprimante şi alte echipamente, economisim cam 100.000 de lei anual”, explicat Burduja. Ministrul a mai afirmat că în paralel, tot în premieră lucrează la testarea unui model bazat pe inteligenţă artificială în cadrul Direcţiei Juridice, care va permite emiterea unui document administrativ într-un timp redus la jumătate. 

”Se va mişca direcţia juridică de două ori mai repede cu ajutorul acestui instrument de inteligenţă artificială dezvoltat de un startup românesc”, a arătat Burduja. Ministrul a mai anunţat alte măsuri pentru eficientizarea cheltuielilor cu funcţionarea. ”De exemplu, avem un sistem prin care am redus cheltuielile cu carburantul pentru maşinile ministerului cam cu 35% în ultimele două luni şi am atribuit o licitaţie pentru montarea de sisteme de localizare pentru maşinile ministerului pentru a ne asigura că toate deplasările sunt în interes de serviciu. Sunt poate lucruri care vi se par banale, dar cred că este o chestiune de respect faţă de români, să avem o gestiune corectă a banului public”, a subliniat Burduja. El a adăugat că de asemenea, ministerul reduce cheltuielile de protocol cu 60.000 de lei pe an, de exemplu, cafea sau apă îmbuteliată şi trece de la sistemul de apă îmbuteliată, la un sistem bazat pe filtre. 

”Prin toate aceste măsuri, vrem să dăm un exemplu administraţiei publice, poate şi altor entităţi din zona guvernamentală sau poate de la nivel local. (..) Gândiţi-vă că o reorganizare într-un minister în care 35% dintre directori pleacă acasă, 27% dintre posturile totale se desfinţează, implică un efort deosebit. Bineînţeles că suntem pregătiţi, dacă vor exista contestaţii în instanţă sau alte situaţii litigioase, să le abordăm cu maximă seriozitate, dar aşa cum am pregătit aceste lucruri, eu sunt convins că toată lumea are conştiinţa împăcată că cei care performează rămân şi sunt recunoscuţi pentru asta, iar cei care nu performează pleacă acasă sau pleacă în mediul privat şi găsesc locuri de muncă mai motivante pentru ei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sper sa desființați posturi active inutile nu cele vacante, pe hartie.
    România are nevoie de o reforma serioasa.
    Pe zi ce trece statutul roman se împrumută pentru niște bugetari neproductivi.
    Evaluarea este uriașă iar autoritățile nu acționează, un simplu click și verifici toate tranzacțiile mobile și imobile peste suma de 5000 de lei.

    • Sa elimine din minister impostorii, incompetentii, angajatii pe pile, care nu stiu nimic si sa inceapa chiar cu el.

  2. Bun asa Beizadel, iti facem si tie minister, in loc de DOGE ii spunem BANCOREX

  3. Asta face misto de noi. Pai 100000 lei nu ajunge nici sa acopere prima sefului de la anre. Reforme nu inseamna taiat posturi nenea „absolvent” de scoala „prietenii lui harvard”

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.