Secetă în Dobrogea, pe suprafeţe extinse din Moldova şi în unele zone din Muntenia şi Banat / ”Aprovizionarea cu apă a solului se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia”
Conţinutul de apă din sol în cultura grâului se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute în Dobrogea, pe suprafeţe extinse din Moldova, local în nordul, nord-estul, estul şi sudul Munteniei şi, izolat, în nord-vestul Banatului, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 12 – 18 aprilie 2023, informează Agerpres.
Rezerva de umiditate a solului în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Oltenia, în cea mai mare parte a Banatului şi a Munteniei, local în nordul, estul, izolat nord-vestul, centrul şi sud-vestul Moldovei.
„Conţinutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă), în Dobrogea, pe suprafeţe extinse din Moldova, local în nordul, nord-estul, estul şi sudul Munteniei, izolat nord-vestul Banatului. În stratul 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă a solului se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, izolat sud-vestul şi estul Dobrogei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor înregistra pe suprafeţe agricole extinse din Dobrogea, local în nordul, nord-estul şi estul Munteniei, vestul, centrul şi izolat sud-estul Moldovei”, potrivit prognozei ANM.
În ceea ce priveşte starea de vegetaţie a culturilor agricole, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de câmp şi pomi-viticole se vor desfăşura în general normal pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, iar în jumătatea nordică a ţării, ritmurile vegetative ale plantelor vor evolua uşor mai lent. Starea de vegetaţie a culturilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie, respectiv medie şi slabă la cele tardive şi pe terenurile cu deficite de apă în sol.
„În funcţie de data semănatului, orzul şi grâul de toamnă se vor afla la apariţia frunzei a treia (70-100%), înfrăţire (30-100%) şi alungirea paiului (10-100%), în majoritatea regiunilor agricole. În Dobrogea, Muntenia, Moldova şi Transilvania, la cultura de rapiţă se va semnala înfrunzirea (11-20 frunze), continuându-se totodată apariţia inflorescenţelor (10-40%), în special pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului”, susţin agrometeorologii.
Pomii fructiferi (soiuri extratimpurii şi timpurii de cais, piersic, cireş, vişin, prun) vor parcurge înflorirea în majoritatea plantaţiilor, izolat fiind posibil începutul legării rodului la cais în jumătatea de sud a ţării. Speciile pomicole de seminţoase se vor afla la înmugurire, dezmugurire şi începutul înfloririi (măr, păr).
De asemenea, în cea mai mare parte a podgoriilor, viţa-de-vie va înregistra faza de „plâns”, precum şi înmugurirea la soiurile timpurii de masă.
Potrivit ANM, culturile de primăvară se vor afla în primele faze de vegetaţie, respectiv germinare, răsărire şi apariţia primelor frunze, iar la speciile prăşitoare se vor extinde suprafeţele agricole în curs de semănat.
Din punct de vedere termic, vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire treptată, pe întreg teritoriul agricol al ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 5 şi 13 grade Celsius în primele zile, limite apropiate de mediile multianuale şi 8 şi 18 grade în restul perioadei, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 6 grade, în toate zonele de cultură.
Temperatura maximă a aerului va oscila între 10 şi 23 de grade Celsius, la scara întregii ţări, iar cea minimă între -2 şi 12 grade Celsius în majoritatea regiunilor agricole, cele mai scăzute valori fiind posibile în nordul şi centrul ţării, producându-se brumă şi îngheţ superficial la sol.
De asemenea, temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprinsă între 7 şi 16 grade Celsius, în general favorabilă continuării semănatului la culturile de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie la cele înfiinţate până în prezent.
Meteorologii prognozează pentru această perioadă ploi locale sub formă de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toată ţara. Local, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol. De asemenea, în zonele joase şi de luncă vor fi condiţii de producere a ceţii.
În condiţiile meteorologice prognozate, lucrările agricole de sezon vor fi temporar întrerupte, îndeosebi în zilele cu precipitaţii.
Recomandările specialiştilor pentru această perioadă vizează continuarea însămănţărilor de primăvară din prima epocă (orzoaica, ovăz, grâu, mazăre, borceag, lucernă) şi chiar definitivarea acestora; pregătirea patului germinativ în vederea însămânţării culturilor de primăvară (sfecla de zahăr, ftoarea-soarelui, cartof) pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului; fertilizarea culturilor de toamnă cu îngrăşăminte minerale şi fotiare; efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor şi tratamente fitosanitare) la speciile de câmp şi pomi-viticole; controlul semănăturilor de toamnă pentru determinarea vigurozităţii plantelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank