Secretar de stat din Ministerul Muncii: ”Firea îi va lua locul lui Budăi” e fake-news/ Firea: Resping categoric aceste dezinformări, reiterez că îl susţin pe colegul meu Marius Budăi şi consider că nu a greşit cu nimic în comunicarea publică
Secretarul de stat din Ministerul Muncii Cristian Vasilcoiu a transmis, sâmbătă, că afirmaţia conform căreia Gabriela Firea ar urma să preia portofoliul de la Marius Budăi este fake-news. Şi ministrul Familiei Gabriela Firea, a reacţionat şi a precizat că îl susţine pe colegul său Marius Budăi care nu a greşit cu nimic în comunicarea publică.
”«Firea îi va lua locul lui Budăi» e fake-news-ul de sâmbătă dimineaţa! Calmaţi-vă, că nu ţine! Arată doar cât de disperaţi sunt unii”, a transmis, sâmbătă, secretatul de stat din Ministerul Muncii Cristian Vasilcoiu.
La rândul său, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis un mesaj pe această temă.
”În privinţa informaţiilor “pe surse”, care scriu despre o plecare a mea de la Ministerul Familiei, către Ministerul Muncii, resping categoric aceste dezinformări, reiterez că îl susţin pe colegul meu Marius Budăi şi consider că nu a greşit cu nimic în comunicarea publică. Dacă el a deranjat pe cineva, înseamnă că nu şi-a făcut decât datoria de a ţine cu pensionarii români”, a scris, pe Facebook, Gabriela Firea.
Aceasta afirmă că ”cei care vor să ne destabilizeze acum sunt dintre cei care au fost spectatori pasivi atunci când se amaneta viaţa românilor prin clauzele secrete din PNRR”.
”Şi, în loc să salvăm acum, împreună, ce se mai poate salva, recurg la metodele vechi: dezbină şi stăpâneşte. Nu vor reuşi! Suntem o echipă unită pentru că ne leagă dorinţa de a creşte calitatea vieţii tuturor românilor. Într-un noian de vorbe, declaraţii, promisiuni, atacuri, dezinformări, beţe în roate şi printre garduri, noi ne vedem de muncă şi găsim soluţii concrete în domeniile pe care le gestionăm”, a mai scris Firea.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis, joi seară, că schimbarea oricui ministru este responsabilitatea premierului, dar în acest moment nu s-a pus în discuţie acest lucru.
Surse politice susţin că PNL vrea să propună în coaliţie remanierea ministrului Muncii, Marius Budăi, care insistă cu declaraţii referitoare la creşterea pensiilor şi renegocierea procentului din PNRR alocat acestora. Liderul partidului Florin Cîţu a precizat joi că evaluarea miniştrilor este atributul premierului.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, întrebat despre o eventuală demisie a ministrului Energiei Virgil Popescu solicitată de unii reprezentanţi ai PSD, că evaluarea miniştrilor o face premierul.
Cât priveşte cererea de demisie a ministrului Muncii Marius Budăi, venită din partea unor reprezentanţi PNL, Ciolacu a spus că nu a auzit despre o asemenea solicitare. Liderul PSD Marcel Ciolacu a adăugat că ministrul Budăi face ce scrie în programul de guvernare, dar face şi ce a promis PSD.
sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.