G4Media.ro

Secretar de Stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, trimis în instanță…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Secretar de Stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, trimis în instanță de DNA cu acord de recunoaștere a vinovăției/ Este acuzat de trafic de influenţă

Dan Dumitrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost trimis în instanţă de procurorii anticorupţie, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă pe vremea când ocupa funcţia de consilier la Ministerul Sănătăţii, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea Tribunalului Bucureşti cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Dan Dumitrescu, la data faptelor consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, la momentul punerii sub acuzare secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (patru acte materiale).

De asemenea, anchetatorii au sesizat Tribunalul Bucureşti şi cu un rechizitoriu privind un inculpat, om de afaceri, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de trafic de influenţă.

În documentele anterior menţionate, procurorii anticorupţie au reţinut, că, în perioada februarie – august 2016, Dan Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii ce avea ca atribuţie principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relaţia cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani şi alte servicii, printre care şi încadrarea soţiei pe un post de psiholog într-un proiect finanţat din fonduri nerambursabile) şi ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediar, suma totală de 67.000 lei.

„Inculpatul Dan Dumitrescu ar fi pretins şi primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-şi va exercita presupusa influenţă pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali din cadrul unei agenţii naţionale şi din mai multe ministere, în vederea accesării, aprobării şi derulării în condiţii avantajoase a unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru o asociaţie deţinută de martor, precum şi a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare”, precizează anchetatorii.

DNA mai arată că, în perioada august 2015 – ianuarie 2016, omul de afaceri inculpat în prezenţa cauză i-ar fi propus aceluiaşi martor să participe la mai multe licitaţii organizate de societatea să în vederea obţinerii unor fonduri europene, pe care l-ar fi asigurat că le va şi câştigă, în virtutea unei pretinse influenţe pe care primul susţinea că o are asupra unor funcţionari publici din mai multe ministere, iar în schimbul câştigării licitaţiilor, afaceristul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei.

„De precizat este faptul că, două dintre licitaţii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câştigată de firma martorului, după executarea contractului şi încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită inculpatului suma de 300.000 lei pretinsă anterior”, spun procurorii.

Cu referire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Dan Dumitrescu, în prezenţa avocatului, DNA informează că acesta a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu formă de executare a acesteia, respectiv pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Este fiul lui DUMITRESCU MIRCEA , vicepres. PSD- Teleorman si administrator unic al jud. tr.