G4Media.ro

Secretarul de stat al SUA: Sabotajul gazoductului Nord Stream nu este „în…

Sursa foto: Alex Brandon / POOL / AFP

Secretarul de stat al SUA: Sabotajul gazoductului Nord Stream nu este „în interesul nimănui”

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că, dacă scurgerile de gaze din conducta Nord Stream au fost cauzate de sabotaj, „este clar că acest lucru nu este în interesul nimănui”, potrivit CNN.

În cadrul unei conferințe de presă susținute marți la Departamentul de Stat, Blinken a precizat că se investighează cauza scurgerilor.

„Există rapoarte inițiale care indică faptul că acesta ar putea fi rezultatul unui atac sau al unui fel de sabotaj, dar acestea sunt rapoarte inițiale și nu am confirmat încă acest lucru”, a spus el. „Dar dacă se confirmă, este clar că nu este în interesul nimănui”.

Înaltul diplomat american a declarat că, din câte a înțeles, „scurgerile nu vor avea un impact semnificativ asupra rezilienței energetice a Europei”.

„Ceea ce este esențial este că lucrăm, zi de zi, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru a aborda securitatea energetică a Europei și, de altfel, a întregii lumi”, a spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. E nu!!! Amerindienii sunt parsivi!!!

    • Nu invadam. Au invadat.
      Vrem Kievul. Ba nu-l mai vrem.
      Vrem insula șerpilor. Ba de fapt nu, o sa facem un gest de bunăvoința.
      Moskva nu s-a scufundat. Totul e ok. Ba de fapt s-a scufundat. Dar de la o țigară.
      Ne explodează bazele….dar e de la țigări.
      Le rupem fata. Dar stai ca ne retragem. Tactic. Lăsând totul în urma.
      Etc etc etc.

      Orcii e parsivi și prosti. Gg wp

  2. Lovitura de gratie 😂😂😂

  3. Bine că pleacă Moș Martin 😂😂😂

  4. Nu nu. Rusia e pa. Tic toc…. Putler e pa. Tic toc.