
Secretarul general al NATO, avertisment pe tema armatei europene: UE începe să dezvolte structuri duble
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni, în plină dezbatere cu privire la formarea unei ‘armate europene’, în legătură cu orice eventuală întărire a Europei apărării în detrimentul Alianţei Nord-Atlantice, transmite AFP, citată de Agerpres.
‘Salut eforturile întărite ale Uniunii Europene în materie de apărare (…) pentru că este un lucru bun dacă aliaţii europeni au mai multe capacităţi, dacă lucrează mai strâns împreună’, a declarat Stoltenberg, cu ocazia Forumului NATO-Industrie la Berlin.
‘Pentru ceea ce nu ne felicităm, însă, este faptul că UE începe să dezvolte structuri duble’, a atras el atenţia.
Această dezbatere a fost relansată de declaraţia prin care preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat, la 6 noiembrie, ca UE ‘să-şi construiască propria armată’. Propunerea a declanşat nemulţumirea preşedintelui american Donald Trump, care, exact înaintea sosirii sale în Franţa pentru ceremoniile de Ziua Armistiţiului, a calificat drept ‘foarte insultătoare’ afirmaţiile omologului său de la Elysee. Acesta din urmă a dat ulterior asigurări că propunerea sa nu este îndreptată împotriva Statelor Unite.
‘Realitatea este că avem nevoie de o structură de comandament puternică şi competentă, nu putem diviza aceste resurse în două’, a subliniat Jens Stoltenberg.
El a apreciat că ‘ar fi total lipsit de sens pentru o ţară ca Germania să permită ca NATO şi UE să rivalizeze, pentru că Germania, la fel ca majoritatea celorlalte state membre ale NATO, este membră a NATO şi a UE’.
‘Nu ar fi o decizie înţeleaptă din partea ţărilor membre ale celor două organizaţii să dispună de două structuri de comandă sau să-şi dubleze activitatea cu cea a NATO’, a insistat Stoltenberg.
‘Mai multe eforturi europene în materie de apărare înseamnă un lucru bun, dar aceasta nu trebuie să submineze niciodată forţa legăturii transatlantice’, a subliniat secretarul general al Alianţei.
(Sursa Foto: NATO)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii