G4Media.ro

Secretarul general al NATO: Rusia şi China au răspândit informaţii false cum…

NATO Secretary General Jens Stoltenberg at the Commemoration of 60th Anniversary of the Three Wise Men Report

Secretarul general al NATO: Rusia şi China au răspândit informaţii false cum că statele din Alianță nu s-ar sprijini reciproc în fața pandemiei de Coronavirus

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că Rusia şi China au răspândit informaţii incorecte despre răspunsul Alianţei în faţa pandemiei de COVID-19, relatează agenţia DPA, conform Agerpres.

Stoltenberg a spus că a remarcat declaraţii ale unor purtători de cuvânt ruşi şi chinezi conform cărora statele NATO sunt incapabile să gestioneze această criză, sau să protejeze persoanele vârstnice, că nu s-ar sprijini reciproc, ori că ar fi în incapacitatea de a opri răspândirea virusului.

„Este greşit! Aliaţii din NATO acţionează împreună în combaterea actualei crize”, a ținut să transmită Stoltenberg într-o declaraţie de presă.

Şi Uniunea Europeană a criticat Rusia şi China într-un raport pe această temă, acuzând Moscova şi Beijingul că sunt sursa multor manipulări, a unor „ştiri false” sau distorsionate, direcţionate către „audienţe ample” în UE şi în alte state.

De exemplu, în raportul UE se face referire la „un impuls coordonat al surselor oficiale chineze pentru a nega orice culpă (a Chinei) pentru declanşarea pandemiei” sau la promovarea din unele surse a teoriei conform căreia epidemia declanşată în oraşul chinez Wuhan ar avea legătură cu armata americană.

Sursa Foto: NATO

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Rusia si China sunt ca Pik si Pok. Singura lor arma e zzvonul si minciuna raspandite de o grupa de betivi lihniti din Kiselef no. 6 si de niste tantalai din Transnistria, Racu&co de la spiutnik.

  2. Au fost inclusiv pe acest site multe voci care raspandeau aceeasi idee, trasa la xerox, incercand sa mute reasponsabilitatea de la China si OMS la guvernele fiecarui stat.
    Pe youtube, propaganda anti-SUA sugereaza ca virusul a aparut in SUA in iulie 2019.
    Eu l-as include in aceeasi miscare de propaganda si pe cercetatorul Peter Forster (Cambridge University) care, avand in spate o analiza filogenetica asupra
    coronavirusului, a lansat intr-un interviu ipoteza, nesustinuta de niciun argument solid si nedocumentata in studiul respectiv, ca virusul ar proveni din Guangdong si nu din Wuhan.
    Acea ipoteza, improbabila sau falsa, nu avea alt rol decat de a introduce ambiguitate in opinia publica privind originea epidemiei si de a atenua, in consecinta, acuzatiile la adresa Chinei.

  3. Este in categoria „un prostanac”.