G4Media.ro

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în izolare după ce a fost…

sursa foto: Facebook\ UN Geneva

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în izolare după ce a fost declarat contact al unui caz pozitiv COVID

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, declarat marţi caz contact după s-a aflat în apropierea unui responsabil al Organizaţiei bolnav de COVID-19, a intrat în izolare pentru câteva zile, potrivit unor surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres.

Şeful ONU, în vârstă de 72 de ani, şi-a anulat viitoarele angajamente fizice, au declarat surse pentru AFP.

Miercuri seara, Antonio Guterres urma să fie invitatul de onoare al Asociaţiei corespondenţilor de presă la ONU pentru gala sa anuală din Manhattan şi joi să participe la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind provocările terorismului şi schimbărilor climatice, condusă de preşedintele Nigerului, Mohamed Bazoum.

Acesta din urmă, a cărui ţară prezidează Consiliul de Securitate în decembrie, a sosit marţi la New York unde urmează să rămână până la sfârşitul săptămânii înainte de a pleca la Washington.

Purtătorul de cuvânt al secretarului general, Stéphane Dujarric, a refuzat orice comentariu imediat. În urmă cu câteva zile, el a indicat că Antonio Guterres a primit recent a treia doză de vaccin anti-COVID-19, după ce a ezitat multă vreme cu privire la oportunitatea de a se supune acestui nou vaccin când milioane de oameni din întreaga lume încă nu au primit prima doză.

sursa foto: Facebook\ UN Geneva

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...