Secretarul general al ONU: Doar un vaccin sigur și eficient împotriva COVID-19 ar permite revenirea lumii la un sentiment de normalitate
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a estimat miercuri că împotriva COVID-19 „un vaccin sigur şi eficient ar putea fi singurul instrument care ar permite revenirea lumii la un sentiment de normalitate”, exprimându-şi speranţa ca acesta să fie creat până la sfârşitul anului, transmite joi AFP, preluată de Agerpres.
Un astfel de vaccin „ar salva milioane de vieţi şi nenumărate miliarde de dolari”, a adăugat Guterres în timpul unei videoconferinţe cu cele aproximativ cincizeci de ţări africane membre ale ONU. El a pledat pentru o accelerare a dezvoltării vaccinului şi pentru accesibilitatea acestuia. Trebuie să fie „universal” şi „să ajute la controlul pandemiei”, a mai precizat Guterres.
„Avem nevoie de un efort ambiţios pentru a garanta (…) o abordare armonizată, integrată şi optimizată pentru a maximiza viteza şi scara necesare pentru implementarea universală a unui astfel de vaccin până la sfârşitul anului 2020”, a subliniat secretarul general al ONU.
Antonio Guterres a declarat că apelul său din 25 martie vizând donarea a două miliarde de dolari pentru un plan umanitar de amploare al ONU ca răspuns la pandemie a reuşit să conducă la strângerea, până în prezent, a „aproximativ 20%” din această sumă.
Datorită Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ONU a reuşit să aprovizioneze 47 de state africane cu teste pentru COVID-19, a menţionat secretarul general al organizaţiei.
Totodată, Guterres a salutat eforturile mai multor guverne africane de atenuare a consecinţelor pandemiei, citând Uganda, unde autorităţile au amânat un impozit pentru a sprijini companiile, Namibia, care oferă venituri de urgenţă pentru muncitorii care şi-au pierdut locul de muncă, Capul Verde care acordă ajutor alimentar sau Egiptul care a redus impozitarea industriilor.
Foto: Facebook António Guterres UNSG
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii