Secretarul general al ONU: Gaza este un „coşmar nesfârşit” care ameninţă întreaga regiune
Situaţia din Fâşia Gaza „este un coşmar permanent” care ameninţă „întreaga regiune”, a declarat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cerând din nou o încetare „imediată” a focului, transmite Agerpres.
„Gaza este un coşmar nesfârşit care ameninţă să ia toată regiunea cu ea. Începând cu Libanul. Oamenii din Liban, oamenii din Israel şi oamenii din lume nu-şi permit ca Liban să devină o altă Gaza”, a declarat Antonio Guterres în faţa reprezentanţilor celor 193 de ţări ale ONU reuniţi pentru săptămâna anuală a discursurilor şefilor de stat şi de guvern.
Şeful ONU a condamnat din nou atacul sângeros al Hamas de pe 7 octombrie anul trecut de pe teritoriul Israelului, dar a subliniat că „nimic nu poate justifica pedepsirea colectivă a poporului palestinian”.
Guterrres a subliniat că „viteza şi amploarea distrugerii din Gaza sunt peste tot ce a văzut”, şi a reamintit că peste 200 de angajaţi ai ONU şi-au pierdut viaţa în războiul din Gaza.
El a adus un tribut UNRWA şi tuturor lucrătorilor umanitari din Gaza în faţa Adunării Generale a ONU, aplaudaţi de cei prezenţi.
„Libanul este pe marginea prăpastiei”, a tras un semnal de alarmă secretarul general al ONU, în contextul în care Israelul ameninţă cu noi lovituri asupra Hezbollah, după o zi cu un bilanţ foarte greu.
„Ar trebui să fim cu toţii alarmaţi de această escaladare”, a spus el în faţa liderilor lumii adunaţi la New York.
El a mai spus la modul general că „lumea a fost prinsă într-un vârtej” în care diviziunile geopolitice nu încetează să crească şi „războaiele sunt în toi, fără să ştim cum se vor termina”.
„Ne îndreptăm spre ceva de neimaginat, un butoi de pulbere care riscă să cuprindă lumea”, a atras el atenţia.
„Nu putem continua aşa”, a pledat el, aducând în discuţie impunitatea care provoacă această situaţie.
„Gradul de impunitate din lume este de neapărat pe plan politic şi intolerabil din punct de vedere moral. Astăzi, un număr tot mai mare de guverne se simt îndrituite să beneficieze, ca la Monopoly, de cartea ‘Puteţi ieşi din închisoare’ „, a declarat el.
„Pot călca în picioare dreptul internaţional. Pot viola Carta ONU. Pot ignora convenţiile internaţionale privind drepturile omului sau deciziile tribunalelor internaţionale. Pot desconsidera dreptul internaţional umanitar. Pot cuceri alte ţări, devasta societăţi întregi sau dispreţui complet bunăstarea propriului popor. Fără să se întâmple nimic”, a spus Guterres.
În context, el a spus că pe vremea Războiului Rece existau reguli. „Astăzi simţim că nu avem aşa ceva. Ne îndreptăm spre o lume multipolară, dar încă nu am ajuns acolo. Suntem într-un purgatoriu al polarităţii şi în acest purgatoriu tot mai multe ţări simt efectele faliilor geopolitice”.
Dincolo de Gaza şi de Ucraina, el a menţionat „lupta brutală pentru putere” în Sudan care a provocat „violenţe oribile, inclusiv violuri şi agresiuni sexuale generalizate”, denunţând „puterile externe” care continuă să se amestece în conflict.
El a reamintit şi Myanmar, Republica Democrată Congo, Haiti şi Yemen, unde violenţele şi suferinţele continuă pe fondul incapacităţii cronice de a găsi soluţii.
Pe de altă parte, secretarul general al ONU a vorbit despre instabilitatea unei lumi ameninţate de dezvoltarea „imprevizibilă” a inteligenţei artificiale şi de impactul în creştere al schimbării climatice.
„Asistăm la o veritabilă prăbuşire a climei”, a spus el, criticând din nou energiile fosile, ca principali responsabili de încălzirea globală.
„Temperaturile extreme, incendiile violente, secetele şi inundaţiile catastrofale nu sunt catastrofe naturale. Sunt catastrofe umane, a căror înlănţuire este precipitată de combustibilii fosili”, a mai spus el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu