Secretarul Trezoreriei SUA face un apel pentru găsirea unei modalităţi de utilizare a activelor ruseşti în sprijinul Ucrainei
Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a făcut marţi un apel către cele mai mari economii ale lumii să găsească o modalitate prin care „să fie deblocată valoarea” activelor ruseşti imobilizate, pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva invaziei ruseşti precum şi pentru reconstrucţia Ucrainei pe termen lung, transmite Bloomberg, transmite Agerpres.
După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis armata în Ucraina, în luna februarie 2022, SUA şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi Ministerul de Finanţe din Rusia, blocând în Occident active suverane ruseşti în valoare de aproximativ 260 de miliarde de euro. Aproximativ două treimi din aceste active sunt imobilizate în UE.
„Este necesar şi urgent pentru coaliţia noastră să găsească o modalitate prin care să fie deblocată valoarea acestor active imobilizate pentru a sprijini Ucraina….Cred că există solide argumente juridice, economice şi morale pentru a avansa. Ar fi un răspuns decisiv la ameninţarea fără precedent a Rusiei la adresa stabilităţii mondiale”, a declarat Janet Yellen la Sao Paulo, Brazilia, unde săptămâna aceasta are loc reuniunea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente.
Utilizarea acestor active pentru a ajuta Ucraina „ar trimite un mesaj clar că Rusia nu poate câştiga prin prelungirea războiului şi ar stimula-o să vină să negocieze o pace corectă cu Ucraina”, a adăugat Yellen.
Comentariile oficialului american vin într-un moment în care ţările puternic industrializate (G7) discută ce să facă cu activele suverane care au fost îngheţate la debutul invaziei ruseşti, în timp ce nevoile de finanţare ale Ucrainei rămân deosebit de mari iar războiul a intrat în al treilea an, fără semne de oprire.
SUA şi Marea Britanie au făcut presiuni asupra aliaţilor din G7 pentru confiscarea activelor Băncii Centrale a Rusiei însă statele europene din G7, în special Franţa şi Germania, se opun unei astfel de măsuri, fiind îngrijorate de legalitatea unei astfel de confiscări fără precedent de active suverane, cât şi cu privire la potenţialele consecinţe pentru moneda euro, în condiţiile în care ar crea un precedent periculos.
Poziţia statelor membre UE este crucială pentru că marea majoritate a fondurilor ruseşti îngheţate sunt imobilizate în Europa, în principal la casa de compensare Euroclear din Belgia.
Cu toate acestea, ţările G7 continuă să analizeze diverse opţiuni. Printre ideile analizate este şi utilizarea acestor active sub formă de garanţie pentru a strânge datorii sau ca garanţii pentru credite.
La începutul acestei luni, Uniunea Europeană a adoptat o lege potrivit căreia depozitarii centrali de valori mobiliare, cum ar fi Euroclear din Belgia, trebuie să pună deoparte orice profit generat de acestea şi să le păstreze separat. Yellen a catalogat această lege „o acţiune pe care o sprijin deplin”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank