Secretele „imperiului morții” ar putea fi dezvăluite: Concluziile preliminare ale primului studiu științific al Catacombelor Parisului va fi publicat până la finalul anului

În adâncurile de sub străzile Parisului, morții își spun ultimul cuvânt. Ei povestesc 1 000 de ani de moarte în oraș: câți sunt îngropați în labirintul de tuneluri care formează Les Catacombes, ce i-a ucis și cum s-au dezvoltat de-a lungul secolelor bolile care ar fi putut duce la decesul lor, scrie The Guardian.

În cadrul primului studiu științific al sitului, o echipă de arheologi, antropologi, biologi și medici examinează unele dintre scheletele a aproximativ 5-6 milioane de oameni ale căror oase au fost literalmente aruncate în puțuri de carieră la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.

„Oricât de uimitor ar părea, nu a existat niciodată un studiu științific serios al catacombelor”, a declarat Philippe Charlier, care conduce proiectul. „Cercetarea noastră analizează 1 000 de ani de istorie a sănătății publice în Paris și în suburbiile sale, a medicinei și a chirurgiei la care au fost supuși oamenii și a bolilor de care au suferit.

„Există și alte osuare în lume, dar acesta este probabil cel mai mare, deci este unic. Este locul ideal pentru a efectua un studiu antropologic și paleoantropologic.”

Un semn la intrarea în Les Catacombes, o rețea de 300 km de tuneluri aflate la 20 de metri sub pământ, îi avertizează cu majuscule pe cei 550 000 de vizitatori anual ai sitului: „Opriți-vă! Acesta este Imperiul Morții”.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, autoritățile orașului au decis să exhumeze cadavrele îngropate la Les Innocents, lângă ceea ce este astăzi Les Halles, în centrul Parisului, și din alte cimitire supraaglomerate ale orașului, aparent din motive de sănătate.

„Povestea spune că oamenii beau, mâncau sau dansau într-o tavernă sau cabaret din pivniță când un perete se prăbușea și cadavrele în descompunere cădeau peste ei. Imaginați-vă scena”, a declarat Charlier. „Atunci autoritățile și-au dat seama că nu mai era posibil ca cimitirele din Paris să absoarbă numărul de morți care erau îngropați. Au decis că miasma era periculoasă pentru sănătatea publică, astfel că a fost înființată o comisie pentru a decide ce să se facă cu cadavrele”.

„Justificarea oficială a fost sănătatea publică, dar bănuiesc că, având în vedere presiunea demografică din Paris, a existat un interes financiar și economic real în recuperarea terenurilor.

În 1788, sub acoperirea nopții, a început o operațiune de îndepărtare a milioane de cadavre îngropate. Acestea au fost dezgropate și încărcate în căruțe cu boi care au străbătut orașul însoțite de un preot spre ceea ce erau pe atunci suburbiile.

„Au fost pur și simplu aruncate în puțurile de carieră dezafectate care au servit la aducerea pietrei folosite pentru construirea Parisului și lăsate îngrămădite acolo unde au căzut”, a declarat Charlier.

În 1810, inspectorul general al carierelor, nobilul Louis-Étienne Héricard de Thury, a decis că trebuie arătat un anumit respect pentru morți și a aranjat craniile și oasele lungi – femur, tibie, humerus – în pereți decorativi, cunoscuți sub numele de hagues.

„L-a transformat într-un loc care putea fi vizitat, nu doar pentru turiști, ci ca un fel de cabinet filosofic cu inscripții gravate”, a spus Charlier.

Dar în spatele fațadelor meticulos aranjate, construite ca niște ziduri de piatră seacă, oasele rămase zăceau într-o dezordine asemănătoare molozului.

Astăzi, într-o altă secțiune a labirintului de tuneluri, zidarii angajați de Catacombes de Paris, care administrează situl de patrimoniu, repară o secțiune de hague care s-a prăbușit din cauza infiltrațiilor de apă.

„Este același savoir faire [know-how] folosit la construirea unui perete uscat”, a declarat Florent Bastaroli în timp ce așeza oase mai mici între rânduri meticulos ordonate de oase și cranii mai mari.

„Te face să te gândești la propria noastră mortalitate și la modul în care ajungem cu toții așa.”

După ce una dintre hagues s-a prăbușit în 2022, echipa lui Charlier de la Universitatea din Versailles și Saint-Quentin-en-Yvelines a avut ocazia să studieze locul.

Pe lângă examinarea amputațiilor, trepanațiilor, autopsiilor și îmbălsămărilor la care au fost supuși morții, studiul include ceea ce oamenii de știință numesc paleopatologie pentru a determina bolile și infecțiile parazitare de care au suferit, precum și otrăvirile cu metale grele, inclusiv plumb, mercur, arsenic și antimoniu.

Charlier spune că bolile care lasă urme pe oasele umane, inclusiv rahitismul, sifilisul și lepra, sunt mai ușor de identificat, dar extragerea ADN-ului din dinți le permite să identifice agenții infecțioși, cum ar fi ciuma, care ucid prea repede pentru a lăsa o urmă.

„De asemenea, putem vedea, de exemplu, dacă sifilisul care a ucis pe cineva în secolul al XVI-lea este același cu sifilisul de astăzi sau dacă agentul infecțios al bolii a microevoluat”, a adăugat el.

Până în prezent, echipa lui Charlier a scanat oase și a prelevat probe. El spune că datarea cu radiocarbon, pe care nu au efectuat-o încă, le va permite să stabilească vârsta oaselor, iar numărarea simplă ar trebui să ofere o estimare mai precisă a numărului de cadavre din catacombe. El se așteaptă ca cifra să depășească 6 milioane.

Proiectul se află acum în al treilea an, iar echipa va prezenta primele concluzii preliminare până la sfârșitul anului. Charlier prezice că lucrarea va continua inclusiv după ce cariera sa se va fi încheiat.

„Sarcina este enormă. Este o muncă fără sfârșit. Cred că studenții copiilor studenților mei vor continua acest lucru și asta este bine”, a spus el.