Secretul islandez al iubirii: ar trebui să încercăm cu toții „sexul înainte de cafea”?

Sexul nu este mare lucru într-o țară care are un muzeu al penisului, scrie The Guardian.  Dar ar funcționa această abordare pentru alte națiuni, mai timide?

„Sexul înainte de cafea” este clișeul de bază al obiceiurilor romantice scandinave, dar în fiecare țară înseamnă ceva diferit. În Suedia, se referă la un stil de întâlniri destul de direct și eficient. Doar în Islanda este înțeles la propriu: orice s-ar întâmpla – fie că ajungeți să mai beți cafea încă o zi, fie că faceți sex, fie că vă mutați împreună, fie că vă prefaceți că nu s-a întâmplat nimic – orice permutare romantică posibilă va începe cu sex, mai degrabă decât cu o întâlnire.

Dacă vă întrebați cum se poate încheia această înțelegere fără preambul, amintiți-vă că populația Islandei, puțin sub 400 000 de locuitori, este doar puțin mai mare decât cea a unuia dintre cele mai mari cartiere din Londra.

„Un lucru care definește cultura islandeză a întâlnirilor este că nu cauți cu adevărat pe cineva, pentru că deja îl cunoști”, spune Völundur, 26 de ani, un designer grafic pe care îl întâlnesc într-un burger bar din centrul orașului Reykjavik.

Oamenii vorbesc despre „pânza de păianjen a conexiunilor”  (Àstròs, 22 de ani), fiecare fiind căsătorit cu vărul cuiva. Acest lucru a dat naștere unei reputații secundare – ideea că există o aplicație pe care islandezii o verifică pentru a se asigura că nu sunt rude înainte de a se culca împreună. „V-aș încuraja să înlăturați această idee”, spune jurnalistul Jóhannes Bjarkason. „Este practic un mit, care este doar un serviciu de genealogie online”.

În al doilea rând, întâlnirile nu sunt modul în care oamenii se întâlnesc. Siggi, 31 de ani, tâmplar, descrie cum a început prima sa relație: „În modul clasic islandez: ne-am întâlnit la un pub, ne-am îmbătat foarte tare, ne-am sărutat. Asta s-a transformat într-o seară plăcută. Să vedem dacă merge”.

Nu confunda asta cu fobia de angajament: s-ar putea să se miște mult, foarte repede. „În Islanda, adesea se mută pur și simplu împreună”, spune Iryna Zubenko, 30 de ani, originară din Ucraina. „Te trezești în patul cuiva și decizi pur și simplu să continui să locuiești cu el”.

Chiar și atunci, nu vor ieși la o întâlnire. Siggi are o relație atât de serioasă cu iubita sa poloneză, încât sunt pe cale să cumpere un apartament împreună, și nu au pășit într-un restaurant până la prima lor aniversare.

„Nu uitați”, spune el, „să inviți pe cineva la o întâlnire aici înseamnă că vei da faliment. Așa că trebuie să fii foarte sigur că este alesul”.

De asemenea, este normal, spune Iryna, „să ai o grămadă de copii cu parteneri diferiți. Și uneori te cuplezi, apoi se întâmplă din nou, apoi te invită în oraș să bei ceva, apoi te adaugă pe Instagram, apoi se spune: „Oh, ai un copil de un an.””

„Să ai copii în Islanda”, intervine colegul ei Baldur Þórhallsson, „este întotdeauna văzut ca un lucru fericit. Nu contează dacă ești singur sau într-o relație; nu este un lucru care să pună capăt carierei sau chiar care să o împiedice. Este o situație fericită.”

Când vine vorba de sex: „Nimeni de aici nu se gândește la el ca la un lucru sfânt pe care îl faci doar cu cineva cu care te vei căsători”, spune Àstròs. Din punct de vedere sexual, Islanda a fost întotdeauna o țară aberantă – încep să facă sex de tineri (15,7 ani, față de o medie globală de 17,7), au mai mulți parteneri (12,4, media globală fiind de 10,5), mai mulți dintre ei (71%) spun că au avut o aventură de o noapte (doar în Vietnam proporția este mai mare, de 75%).

Toate aceste cifre provin din studiile globale Durex privind sexul la începutul anilor 2000: Islanda a fost scoasă din eșantion la începutul anilor 2010, poate pentru că a continuat să câștige totul, dar datele nu s-au oprit asupra ratelor de chlamydia, cunoscută sub numele afectuos de strângerea de mână Reykjavik. Cifrele sunt astronomice în întreaga Scandinavie, Islanda fiind în fruntea clasamentului pentru cea mai mare parte a acestui secol (deși din 2018, au existat mai multe cazuri în Danemarca).

Cultura permisivă în ceea ce privește sexul se distinge prin egalitatea sa – „Aici nu prea ești strigat pe stradă”, spune Àstròs. „Suntem respectați ca ființe umane. Nu suntem tratați ca niște bucăți de carne”. Prietena ei Jóhanna, în vârstă de 23 de ani, pune acest lucru parțial pe seama dimensiunii țării, din nou: „Dacă cineva ar face asta, am spune: „Te cunosc. O cunosc pe mama ta”.

Când, în 2003, Icelandair a încercat să comercializeze promiscuitatea direct ca atracție turistică – „Miss Iceland Awaits”, „One night stand in Reykjavik” – Centrul pentru Egalitatea de Gen și Asociația pentru Drepturile Femeilor Islandeze au dat în judecată compania aeriană pentru încălcarea legislației privind egalitatea de drepturi. Sexul a fost o întreprindere consensuală și sinceră între doi egali, nu un eveniment de genul „Scoateți-le pentru băieți” (compania aeriană s-a apărat, cu succes, pe baza faptului că reclamele erau destinate britanicilor, iar noi suntem porci).

Islanda este una dintre cele două țări – Japonia fiind cealaltă – cu un muzeu al penisului, care distilează un pragmatism cu privire la corp (priviți acest penis gigantic de balenă sperma, interesant, nu?) și conștiința de sine a acestei idiosincrasii. Nepriceperea este punctul lor forte. Heiðrún Anna Björnsdóttir, 51 de ani, o cântăreață stabilită la Londra și Reykjavik, îmi spune: sigur, nimeni nu se întâlnește, dar dacă „vezi pe cineva care îți place într-un pub sau într-un bar, uneori oamenii spun: „data viitoare, ne întâlnim la piscină? Așa că e mai relaxat”. În ce univers ar putea fi asta relaxant? Gudrun (nu este numele ei real), 51 de ani, recent divorțată, ridică din umeri această întrebare: „În cele două ocazii în care am fost la piscină, abordarea mea a fost: ia-l sau lasă-l. Dacă nu vă place ceea ce vedeți, să nu mergem mai departe”.

Heiðrún, apropo, a fost de fapt Miss Islanda la premiile internaționale pentru turism, în 1993. Nu ea mi-a spus asta, eu am căutat.

Vizitez băile Sundhöll în căutarea unor întâlniri care să nu fie exact ca o a doua întâlnire, iar Ásta Sól Kristjánsdóttir, 49 de ani, prima persoană pe care o întâlnesc, a avut exact asta cu iubitul ei actual. „Este ceh”, spune Ásta, „și nu-i place să înoate. Așa că nu s-a simțit confortabil cu asta”. Asta nu a descurajat-o? „El ar fi trebuit să spună. În comparație cu mulți alți oameni, noi suntem cu siguranță obișnuiți cu trupurile noastre. Facem duș goi împreună”.

Sunt o persoană foarte modestă, îmi place să-mi scot sutienul printr-o mânecă și apoi să mă strecor într-un costum de baie. Și apoi trebuie să fac duș goală lângă Ásta. Nu m-am gândit bine la asta. „Pentru islandezi, mersul la piscină este ca o respirație”, spune Goser, îngrijitorul în vârstă de 47 de ani. Katrín Jakobsdóttir, ultimul prim-ministru, obișnuia să țină întâlniri aici. „Vezi bătrâni care se uită la puicuțe tinere”, spune Ásta. „Dar asta e ceea ce facem cu toții. Ne uităm, nu-i așa?”

Dar este mai mult decât o simplă lipsă de rușine legată de corp, care generează mai mult sex ocazional și evită nevoia unei culturi a întâlnirilor. Jón Trausti Sigurðarson, 42 de ani, este editorul revistei Grapevine și explică: „Când vine vorba de Islanda, nu există o istorie a vieții burgheze. Să faci curte, să mergi la instituții, la restaurante, este atât de recent. Nu există o cultură a întâlnirilor într-o societate agricolă, iar cultura noastră urbană nu a existat suficient de mult timp pentru a deveni dominantă. Încă ne facem singuri instalațiile sanitare. Întâlnirile sunt ca și cum ai angaja un instalator, pur și simplu nu o faci.”

Sigurðarson a trăit 10 ani în Suedia. „Nu poți compara Islanda cu o cultură de 10 milioane de locuitori. Suedia este ca un mamifer cu sânge cald, ca o vacă, cu un flux sanguin și patru stomacuri. Islanda seamănă mai mult cu o insectă, unde mâncarea, excrementele și oxigenul folosesc același orificiu.” Iubesc această țară.

În mod similar, patriarhatul nu a avut niciodată ocazia să se instaleze. „Dacă vă gândiți la o societate rurală, este evident că existau roluri diferite pentru sexe, dar nu neapărat un dezechilibru unilateral al puterii. Fiecare are greutatea pe care o poate avea. Nu a existat o perioadă victoriană, nu a existat un ideal de mamă care stă acasă, ca în America anilor ’50.”

În 1975 a avut loc faimoasa grevă a femeilor – cunoscută sub numele de „vinerea lungă”, deoarece bărbații trebuiau să aibă grijă de copiii lor, lol – iar după aceea, ideea a prins contur. În cinci ani, au avut prima femeie președinte aleasă în mod democratic: Vigdís Finnbogadóttir. În 1983, alegerile parlamentare din Islanda au avut liste scurte formate numai din femei, iar partidul feminist Alianța Femeilor a obținut primele locuri. În 2000, a fost introdus concediul de paternitate plătit, iar în 2010, o femeie prim-ministru, Jóhanna Sigurðardóttir – primul șef de guvern din lume deschis homosexual.

Magnea, 25 de ani, manager al barului 22 din centrul orașului și al Kiki, barul gay de deasupra acestuia, spune: „Suntem mai egali între sexe, suntem mai avangardiști în ceea ce privește problemele LGBTQ”, apoi mă roagă să aștept în timp ce caută pe Google Islanda care abrogă legea împotriva relațiilor homosexuale; crede că are o dată amuzantă. Ah, da. 1940. „Când restul lumii era ocupat cu un război”.

Mă tem că există un dar, totuși. Este mai bine să fii tânăr, într-o țară în care toată lumea se cunoaște și își dă hainele jos în mod constant, decât să nu fii tânăr. Heiðrún spune că scena romantică arată puțin diferit pentru prietenii ei divorțați: „Atunci este foarte greu. Toți se gândesc: „Cine este aici pe care să nu-l cunosc deja?”. Poate că vor doar prieteni cu beneficii, dar toată lumea este fostul soț al altcuiva”.

Gudrun descrie piscina de agățat ca fiind „Zece persoane. Unul dintre ei este nepotul tău. Altul, cu care ai fost la școală”. De asemenea, ea pune sub semnul întrebării faimoasa egalitate între sexe. „Există și o altă față a acestei monede”, spune ea, „despre care vorbim uneori când nu ne ascultă nimeni. Da, am avut prima femeie președinte, dar femeile și rolul lor în gospodărie sunt foarte demodate, cel puțin când ai 50 de ani.”

Bărbații disponibili în această categorie sunt „fie grav tulburați, fie alcoolici sau dependenți de droguri, fie au fost returnați din cauza unor greșeli minore. Așadar, ce rămâne în această mică piscină?” Scoateți bărbații care au fost căsătoriți anterior cu cea mai bună prietenă a dvs. și „vorbiți despre cinci indivizi”.

Chiar și atunci când ești tânăr, nu este un picnic, spune Margrét, 23 de ani, un prieten al lui Àstròs. „De când sunt homosexual, e o baltă și mai mică. Când s-a terminat prima mea relație, a fost foarte greu să găsesc pe cineva care să nu o cunoască. Cea mai obișnuită întâlnire în Islanda este să mergem cu mașina la un fiord și să mâncăm înghețată. Dacă mergem cu mașina prin Reykjavik, toată lumea va ști imediat și va vorbi despre asta.” Bassi, care este vedetă de reality TV și rapper, descrie cu dezinvoltură o cultură a supravegherii care i-ar scoate din minți pe mulți dintre noi. „Îți poți face foarte repede o reputație proastă și nimeni nu mai vrea să iasă cu tine.”

Àstròs completează punctul de vedere al lui Margrét: „Spunem că suntem atât de sinceri, dar mă întreb dacă comunicăm cu adevărat. Oamenii se culcă împreună, nu vorbesc despre asta și apoi nu se întâmplă nimic. Este mai greu să treci la nivelul următor atunci când nu faci niciun pas.”

Issar și Inga, ambii de 26 de ani, sunt singurul cuplu pe care îl întâlnesc. S-au cunoscut la școală și sunt împreună de șapte ani și jumătate. „Suntem o țară foarte liberală”, spune Issar, „sexul nu este mare lucru. Dar poate că dacă nu este niciodată o problemă importantă, nu funcționează. Toată lumea se „întâlnește”; nu are o relație; nu iese în oraș; „Hai să nu punem o etichetă pe ea”; și apoi se stinge.” „Este atât de ocazional”, spune Inga, „încât își mușcă singur coada”.

Dar, la fel ca și cuplurile din întreaga lume, ei au presupus că cea mai mare valoare a tuturor este să intre într-un cuplu. „Nu caut nimic, să mă cuplez în centru”, spune Margrét. „După aceea, mă enervez foarte tare dacă vor să mergem la o cafea. Pentru că asta este o neînțelegere a ceea ce făceam.”