Secția de judecători din CSM anunță că starea de urgență nu va împiedica deciziile în dosarele care se află în pronunțare
Secţia pentru judecători a CSM a luat, marţi, o serie de măsuri, în urma decretului semnat de şeful statului privind instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României, stabilind, printre altele, că nu va fi împiedicată pronunţarea deciziilor în dosarele în care s-a dispus amânarea pronunţării, transmite Agerpres.ro.
Potrivit hotărârii, în aplicarea prevederilor articolului 3 şi articolului 6 din Decretul 195/16.03.2020 al preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor articolului 42 alineatul (1) din Anexa 1 la Decret, ţinând seama de necesitatea unei abordări coordonate în privinţa acestei situaţii, care să asigure adoptarea şi implementarea unitară de urgenţă a măsurilor de prevenţie la nivelul tuturor instanţelor din România, Secţia a stabilit că, „pe toată durata stării de urgenţă instituite, activitatea de judecată a instanţelor în materiile nonpenale este limitată strict la cauzele de urgenţă deosebită”.
„În materiile nonpenale, colegiile de conducere ale curţilor de apel vor întocmi lista cauzelor de urgenţă deosebită, atât în situaţia cauzelor de competenţa lor, cât şi în cauzele de competenţa instanţelor care funcţionează în circumscripţia lor teritorială, după consultarea acestora, cu luarea în considerare a următoarelor tipuri de cauze: cele a căror suspendare ar fi de natură să cauzeze reclamantului o pagubă iminentă, însemnată şi care nu s-ar putea repara ori a cărei reparare ar fi dificilă în viitor; cele generate de aplicarea măsurilor prevăzute de Decretul nr. 195/2020 al preşedintelui României, inclusiv cele referitoare la procedura achiziţiilor publice”, prevede o altă dispoziţie.
De asemenea, Secţia a stabilit că, pe toată durata stării de urgenţă instituite, activitatea de judecată a instanţelor în materie penală vizează cauzele prevăzute la articolul 43 din Decretul 195/2020 al preşedintelui României.
„Intrarea în vigoare a Decretului 195/2020 al preşedintelui României nu împiedică pronunţarea hotărârii în cazurile în care s-a dispus amânarea pronunţării sau s-a stabilit un termen pentru pronunţare, potrivit art. 391 din Codul de procedură penală sau art. 396 din Codul de procedură civilă”, a mai dispus Secţia pentru judecători.
Mai mult, potrivit articolului 6 din hotărâre, pe durata stării de urgenţă, procedura prevăzută de articolul 200 şi articolul 201 din Codul de procedură civilă se suspendă.
„Colegiile de conducere ale curţilor de apel comunică Consiliului Superior al Magistraturii, până la data de 20 martie, hotărârile de colegiu adoptate în aplicarea art. 42 alin. (1) din Decretul nr. 195/2020 al preşedintelui României, urmând ca Direcţia legislaţie, documentare şi contencios să realizeze centralizarea, analiza şi identificarea eventualelor cazuri de practică neunitară, sens în care se va întocmi o notă ce va fi înaintată preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”, se menţionează în document.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României timp de 30 de zile. Conducerea Parlamentului a decis ca joi, la ora 12,00, să se dea votul în plenul reunit pe decretul emis de preşedinte. Deputaţii şi senatorii vor vota printr-o aplicaţie informatică ce presupune accesarea unei adrese web şi acţionarea butonului de pe ecran corespunzător opţiunii de vot, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă.
sursa foto: Facebok
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank