Secţionarea cablului submarin între Letonia şi Suedia a fost provocată accidental de o navă bulgară, au concluzionat anchetatorii
Stockholm, 3 feb /Agerpres/- Ruptura unui cablu submarin de fibră optică între Letonia şi Suedia, survenită pe 26 ianuarie, nu a fost cauzată de un sabotaj, a concluzionat luni procurorul suedez care se ocupă de caz, ridicând sechestrul asupra unei nave bulgare suspecte, relatează AFP.
„S-a stabilit că o combinaţie de condiţii meteorologice, defecţiuni ale echipamentelor şi erori de navigaţie au contribuit” la avarierea cablului submarin, a precizat într-un comunicat procurorul suedez însărcinat cu acest caz, Mats Ljungqvist, transmite Agerpres.
Suedia şi Letonia au susţinut iniţial că ar putea fi un sabotaj rusesc, iar autorităţile suedeze au arestat nava comercială bulgară Vejen, în cadrul unei anchete de „sabotaj agravat”.
Compania navală de stat bulgară Navibulgar, proprietara navei, a admis posibilitatea ca aceasta să fi secţionat acel cablu după ce i-a căzut ancora în timp ce naviga în condiţii de furtună puternică, subliniind însă că nu a fost nicidecum un act intenţionat, ci cel mult o posibilă neglijenţă. De asemenea, serviciul bulgar de informaţii a negat posibilitatea unui sabotaj rusesc.
În cele din urmă, „investigaţia arată acum clar că nu a fost sabotaj”, concluzie stabilită în urma „interogatoriilor, sechestrelor efectuate şi analizate, precum şi examinării locului incidentului”, a explicat procurorul suedez.
Totuşi, aşa cum a admis şi compania Navibulgar, el a confirmat că nava acesteia a avariat cablul submarin, dar în mod accidental, şi ancheta continuă pentru a stabili dacă au fost comise şi alte fapte în legătură cu acest incident.
În zorii zilei de 26 ianuarie, un cablu submarin al radioteleviziunii publice letone LVRTC a fost secţionat în apele din zona economică exclusivă a Suediei, între insula suedeză Gotland de oraşul leton Ventspils. LVRTC a transmis atunci că evaluările preliminare sugerează „factori externi”, aluzie la un posibil sabotaj rusesc.
Pe fondul „războiul hibrid” de care este acuzată Rusia, Norvegia la rândul ei a arestat o navă norvegiană cu echipaj rusesc, pe care eliberat-o ulterior, în lipsa unor dovezi privind implicarea ei în avarierea cablului submarin dintre Letonia şi Suedia.
Mai multe cabluri submarine au fost avariate sau rupte în ultimele luni în Marea Baltică, incidente în urma cărora NATO a anunţat în ianuarie lansarea unei misiuni de patrulare menită să protejeze această infrastructură critică.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.