G4Media.ro

Sectorul 2: Consiliul Local, vot favorabil pentru realizarea unui studiu de fezabilitate…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sectorul 2: Consiliul Local, vot favorabil pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un tramvai peste Pasajul Doamna Ghica

Consiliul Local Sector 2 a aprobat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru un tramvai peste Pasajul Doamna Ghica până în Pantelimon, relatează Agerpres.

Actul normativ aprobă acordul de asociere dintre autoritatea locală şi Municipalitate privind realizarea unui studiu de fezabilitate având ca obiectiv reconfigurarea intersecţiei şi a Pasajului Doamna Ghica şi modernizarea căii de rulare a tronsonului dublu de tramvai existent. De asemenea, se are în vedere realizarea unui tronson dublu de tramvai nou, rezultând un traseu final cuprins între bd. Dimitrie Pompei – calea ferată – şos. Petricani – bd. Lacul Tei – str. Doamna Ghica – Şos. Pantelimon – bd. Chişinău – bd. Basarabia – şos. Vergului, inclusiv amenajarea/reconfigurarea domeniului public adiacent lucrărilor pe o lungime de 12,2 kilometri.

Totodată, autoritatea locală solicită acordul Consiliului General referitor la conţinutul şi condiţiile acordului de asociere.

„Pasajul de la Doamna Ghica este proiectat (…) în aşa fel încât să poată susţine tramvai. Execuţia în acest moment pentru pasajul de la Doamna Ghica ţine cont de greutatea necesară şi de distribuţia de forţe necesare pentru susţinerea tramvaiului. Ce votăm seara asta este un acord de asociere, conţinutul protocolului de asociere cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru realizarea studiului de fezabilitate a unui tramvai care să meargă de la Doamna Ghica până în Pantelimon. Această linie de tramvai va trece peste pasajul de la Doamna Ghica”, a declarat primarul Radu Mihaiu, la şedinţa Consiliului Local.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. pasajul Ghica NU va putea sustine un tramvai

    • Important e ca va susține studiul de fezabilitate.

    • Ai calculat tu cand erai pe buda?

    • @ mihai – Ai di’ capu’ meu! De unde le stii voi, ma, pe toate?

    • *@ mihai – Ai di’ capu’ meu! De unde le stii tu, ma, pe toate?

    • Dna Ghica între Cloentina și Baicului are, pe mijloc, plantați pomi care acum sunt deja maiestuos, îmbunătățesc și compoziția aerului.
      Ar trebui găsită o altă soluție. Pasajul nu fluidizeaza suficient traficul auto, intersecția DNA Ghica-Lacul Tei va fi sufocată. Introducerea unui tramvai înseamnă poluare sonica și congestionarea traficului auto.

  2. În 50 de ani îl terminam. Pe partea stanga si dreapta a pasajului propun sa se construiască și piste de biciclete și dacă mai rămâne loc și locuri de parcare în spic. Iar deasupra pasajului o structura ușoară pentru a ateriza avioane și un lift care sa ducă la metrul ce va fi construit.. peste 150 de ani. Baaa . Lasă l asa cum este și da drumul la trafic. Mai faci tu pe pizza marii ca tu nu poți sa torni o galeata de ciment.

  3. Daca baga tramvai pe o banda de circulatie din cele doua … degeaba au facut pasajul , o sa fie aglomeratie mai mare ca inainte….acolo este iesirea spre autostrada de Ploiesti si in viitor de Moldova, trafic de masini o sa fie indiferent de lungimea pistelor de bicicleta.
    In plus, in halul in care au construit pasajul ala … e o ruleta ruseasca sa mergi cu tramvaiul peste el.

  4. Este un coșmar interminabil ce se petrece în zonă. Au făcut totul praf, au scurmat toate străzile laterale, au ucis traficul în zonă. Tramvai ne-ar mai lipsi!!! Unde să plecăm, să mai și trăim, edili debili?

  5. Nu cred ca este o idee buna sa se introduca tranvai pe D-na Ghica!!! Exista un autobuz! Poate ar mai fi nevoie de introducerea unei linii de autobuz! Colentina , D-na Ghica, Ferdinand. Oricum este un haos circulatia pe Colentina, D-na Ghica si inainte de pasaj si de cativa ani de cand a inceput santierul. Nu mai vorbesc de poluarea din zona, lipsa spatiilor de parcare…