Sectorul 3, viceprimar Lucian Judele: „Avem foarte multe zone unde spaţiile sunt administrate de către Primăria Capitalei, deși sunt pe teritoriul Sectorului 3. Noi nu avem voie să executăm lucrări pe spaţii care nu se află în administrarea noastră”
Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele (USR) afirmă că în această săptămână primăria locală reface trotuare din zona Unirii, deşi acestea au fost reparate anul trecut de Primăria Capitalei, iar Consiliul Local nu a aprobat o decizie în acest sens.
„Săptămâna aceasta, Primăria Sectorului 3 a distrus trotuarele pe care le-a făcut Primăria Bucureşti pe lângă Unirii şi a venit cu altele, după bunul plac. (…) Dacă vă aduceţi aminte, şi în vară centrul Bucureştiului a fost blocat pentru că nu ne mergeau semafoarele, semafoare care au fost tăiate din cauza lucrărilor ilegale pe care Primăria Sectorului 3 le executa în inima Bucureştiului. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu există o foaie, nu există bani bugetaţi pentru astfel de lucrări. Nu există nimic în acest sens. Ba cu atât mai mult, anul trecut, trotuarul de pe lângă bulevardul Unirii a fost refăcut de către Primăria Capitalei. Acum, acest trotuar a fost spart şi refăcut de către Primăria Sectorului 3. În spatele acestor lucrări nu există o decizie. Nu există bani aprobaţi de către Consiliul Local pentru astfel de lucrări. N-au fost bugetaţi”, a spus Lucian Judele în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Agerpres.
Judele, care este şi preşedinte al USR Sector 3, a susţinut că primăria de sector nu ar avea voie să execute lucrări pe spaţii care nu se află în administrarea sa.
„Sunt trotuare care sunt administrate de către Primăria Capitalei, mai ales în centru. Avem foarte multe zone unde spaţiile sunt administrate de către Primăria Capitalei, dar sunt pe teritoriul Sectorului 3. Noi nu avem voie să executăm lucrări pe spaţii care nu sunt în administrarea noastră. Acele spaţii nu sunt în administrarea Sectorului 3, sunt doar pe teritoriul Sectorului 3”, a mai spus el.
În noiembrie 2022, primarul general, Nicuşor Dan, anunţa că Administraţia Străzilor repară trotuarele din zona Unirii, prin înlocuirea pavelelor de granit deteriorate, relatează Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii