G4Media.ro

Sectorul de afaceri bulgar vrea mai mult timp pentru euro ca monedă…

Sursa foto: Dreamstime

Sectorul de afaceri bulgar vrea mai mult timp pentru euro ca monedă paralelă / Bulgaria vrea să introducă euro din 2024

Sectorul de afaceri sprijină toate acțiunile pentru introducerea mai rapidă a monedei euro în Bulgaria, dar trebuie să aibă suficient timp de pregătire. Acest lucru a fost comentat de organizațiile patronale cu ocazia unei declarații a ministrului bulgar de finanțe, Asen Vasilev, conform căreia Bulgaria poartă discuții intense cu Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană cu privire la introducerea euro ca monedă paralelă în Bulgaria de la începutul anului 2024.

Bulgaria se așteaptă să fie acceptată în zona euro la 1 ianuarie 2025, iar invitația ar trebui să nu vină oficial mai devreme de primăvara lui 2024. Cu toate acestea, se pare că guvernul încearcă să facă astfel încât introducerea monedei euro să aibă loc mai devreme – plățile să se facă în paralel în ambele valute.

“În momentul de față, nu există nicio problemă ca între două companii să se efectueze tranzacții în euro. Dar tranzacțiile între persoane fizice ca vânzări finale, transferuri de salarii, se pot fi efectuate prin lege doar în leva. Să avem toate discuțiile cu Banca Centrală Europeană și cu Comisia Europeană și dacă se va schimba planul pentru euro, acesta va fi comentat în timp util”, a spus Asen Vasilev.
Organizațiile patronale, care sunt unii dintre cei mai mari susținători ai aderării Bulgariei la zona euro, consideră că sunt necesare cel puțin 6 luni pentru pregătire practică pentru astfel de schimbări.

„Toate acțiunile care se întreprind în legătură cu introducerea mai rapidă a monedei euro în Bulgaria sunt susținute de businessul din Bulgaria. Este bine că se poartă discuții cu Banca Centrală Europeană, dar aceste discuții ar trebui purtate și cu mediul de afaceri bulgar, deoarece există o serie de probleme în legătură cu organizarea proceselor de producție, a software-ului de afaceri și a dispozitivelor fiscale”, a comentat Stanislav Popdoncev, vicepreședinte și director financiar al Camerei de Comerț Bulgare.

Potrivit acestuia, există o mulțime de chestii tehnice de clarificat legat de modul în care se pot face plăți cu ambele valute în același timp. „Dacă mergi la magazin, veți putea plăti în același timp cu 10 leva sau cu 5 euro?”, întreabă Popdoncev. Ar trebui să existe deja un răspuns la această întrebare în planul de introducere a monedei euro, adoptat încă în 2021. Una dintre măsurile din acesta este aceea că, cu o lună înainte de înlocuirea levei cu euro, cetățenii și companiile vor să poată plăti cu ambele monede. Când a fost adoptat acest plan, data țintă pentru intrarea Bulgariei în zona euro era 1 ianuarie 2024. La începutul acestui an, a devenit clar că Bulgaria nu va primi o invitație de la Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană din cauza nivelurilor ridicate de inflație – unul dintre criteriilor de intrare în zona euro. „Avantajele sunt mai multe decât dezavantajele – va fi un acces mai ușor la împrumuturi, dobânzi mai mici la acestea, costurile tranzacțiilor vor scădea și știm că mai mult de jumătate din comerțul Bulgariei este în UE”, a comentat Tvetan Simeonov, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei.

Sindicatele, care susțin de asemenea adoptarea monedei euro, au comentat că nu există nicio modalitate de a evita perioada în care cele două valute vor circula în paralel. „Totuși, dacă facem ceva pe cont propriu, există riscul unor turbulențe”, a spus Dimităr Manolov, președintele Confederației Sindicale Podkrepa din Bulgaria.

Economistul Gheorghi Anghelov a declarat că este sceptic că Banca Centrală Europeană va permite Bulgariei să folosească euro înainte de a intra oficial în zona euro. „Banca Centrală Europeană este reticentă în a permite țărilor din afara zonei euro să folosească euro ca monedă paralelă, mai ales dacă vor să intre în zona euro. Procedura este ca mai întâi să intri și mai târziu să începi să plătești. Și nu cred că vor crea o excepție pentru noi. Desigur, nu strică să deschidem subiectul, dar sunt sceptic. Nu există niciun caz similar și este puțin probabil să creăm noi unul”, a comentat el pentru BNT.

El a subliniat că exemplul Muntenegrului, care a introdus unilateral euro ca monedă atunci când s-a separat ca țară independentă, nu este elocvent, deoarece țara nu este nici măcar membră a Uniunii Europene.

Sursa: Sega/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Romania la anu’ si la multi ani. Si cu euro si cu Schengen