Şedinţă a Biroului Permanent de la Camera Deputaților pentru măsurile de restructurare / 240 de posturi ar urma să fie desființate
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni, miercuri, în şedinţă, de la ora 13,30, pentru aprobarea măsurilor de restructurare a personalului.
Marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban, a anunţat că, în urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate.
„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, a precizat Ciprian Şerban, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, la Departamentul legislativ şi la Secretariatul tehnic (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) ar urma să fie desfiinţate 71 de posturi, la Cabinetul secretarului general, cabinetele secretarilor generali adjuncţi – 17 posturi, secretar general adjunct – 1 post; la Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică – 15 posturi; la Departamentul economic şi cel de resurse umane – 14 posturi; la Direcţia de control şi Serviciul audit – 8 posturi.
De asemenea, au mai fost identificate pentru a fi desfiinţate 13 posturi la Direcţia studii parlamentare şi Direcţia externe şi protocol; 45 posturi – la Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică; 19 posturi – la Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice; 37 posturi – la Centrul internaţional de conferinţe, mai precizează sursa citată.
„Întregul demers va respecta legislaţia în vigoare privind dialogul social. Au avut loc discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi a fost reiterat faptul că vor fi respectate prevederile legale în materie de concedieri colective. Cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoţite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituţiei”, a mai precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.
După aprobarea în Biroul Permanent, noua organigramă va fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor spre adoptare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.