
Ședință a Consiliului Politic Național al PSD. Propunerea de excludere a senatorului Ion Ganea, pe ordinea de zi
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte joi, la ora 12,00, iar pe ordinea de zi se află propunerea de excludere a parlamentarului Ion Ganea, transmite Agerpres.
Senatorul PSD Radu Oprea a declarat miercuri că Ion Ganea „a fost cumpărat de PNL” pentru a lipsi de la şedinţele Biroului permanent al Senatului, în acest fel nerealizându-se cvorumul pentru ca proiectul de lege prin care poate fi amânată data alegerilor parlamentare să fie introdus pe ordinea de zi.
„Preşedintele Iohannis şi PNL, care vor alegeri cu orice preţ, fără să le pese de sănătatea oamenilor şi de faptul că România se află aproape de un dezastru sanitar, au boicotat de trei zile toate activităţile din şedinţele Biroului permanent al Senatului cu un singur scop – acela de a bloca legea prin care Parlamentul ar putea amâna data alegerilor. Au ajuns atât de jos, încât au cumpărat un membru PSD din Biroul permanent ca să nu mai putem convoca şedinţe, promiţându-i tot felul de funcţii şi veţi vedea zilele următoare care a fost preţul acestuia. Aşa a ajuns PNL astăzi, un partid nereformat, care colcăie de traseişti şi penali, pentru a se menţine la putere. PSD a convocat deja pentru mâine, la ora 12,00, Consiliul Politic Naţional, având pe ordinea de zi propunerea de excludere a domnului Ion Ganea. Noul PSD nu tolerează astfel de comportamente”, a declarat Oprea într-o conferinţă de presă.
Acesta a afirmat că, după ce îi va fi retras sprijinul lui Ion Ganea, va fi înlocuit din funcţia de secretar al Biroului permanent al Senatului într-o şedinţă de plen, iar PSD va relua procedurile pentru punerea pe ordinea de zi a legii privind alegerile parlamentare.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii