G4Media.ro

Ședință de Guvern, joi: Se înființează noi posturi de conducere pentru Institutele…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ședință de Guvern, joi: Se înființează noi posturi de conducere pentru Institutele Culturale din străinătate, 10 milioane de lei alocați pentru campanii de presă, comunicare și ”promovare a imaginii și intereselor românești”

Guvernul Ciucă are pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de hotărâre prin care va aloca 10 milioane de lei din bugetul de stat unei structuri obscure din cadrul propriului aparat de lucru. Banii vor putea fi folosiți pentru promovare în presă, printre altele. Proiectul de hotărâre prevede că cele 10 milioane de lei vor putea fi cheltuiți de structura numită Serviciul Dezvoltare Comunitară, care face parte din Direcția de Dezvoltare Comunitară, Monitorizare Întreprinderi și Instituții Publice, la rândul ei structură a Secretariatului General al Guvernului (condus de influentul lider PSD Marian Neacșu). (detalii aici)

De asemenea, Guvernul Ciucă va înființa 11 noi posturi de conducere și execuție pentru Institutele Culturale din străinătate, inclusiv pentru înființarea unui nou institut la Tokyo, potrivit unui proiect de hotărâre. Posturile nou-înființate sunt distribuite astfel: 8 la Tokyo (conducere plus execuție) și câter un post de director adjunct pentru Institutul Cultural Român de la Beijing, Institutul Cultural Român de la Istanbul și Institutul Cultural Român de la Madrid. (detalii aici)

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, printr-un alt proiect de lege, ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în Punctul de Trecere a Frontierei de stat Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România, semnat la 9 februarie 2023, la Albiţa, transmite Agerpres.

Un alt proiect de lege vizează modificarea Legii nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri.

Proiectul de act normativ are în vedere stabilirea destinatarilor măsurilor Legii nr.209/2020, şi anume, persoanele care îşi exercită activitatea profesională pe teritoriul unui stat vecin, altul decât cel de domiciliu/reşedinţă/rezidenţă, în baza unui contract de muncă valabil, încheiat pe durată nedeterminată sau pe durată determinată şi care revin periodic, zilnic sau cel puţin săptămânal, în statul de domiciliu/reşedinţă/rezidenţă.

Totodată, se va stabili implicarea angajatorilor lucrătorilor frontalieri, în sensul în care, în baza acordurilor bilaterale încheiate între statul de domiciliu/reşedinţă/rezidenţă şi statul vecin în care este prestată activitatea lucrativă, aceştia să elibereze, la cerere, un certificat privind încadrarea în muncă, angajatorii fiind cei mai în măsură să ateste faptul că persoanele în cauză au un contract valid de muncă, respectiv, că raporturile ce derivă din acesta se află în derulare.

Printr-un alt proiect de lege se va aproba participarea României la majorarea de capital a Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei în conformitate cu prevederile Rezoluţiei Consiliului de Administraţie nr. 463 (2022) „Privind majorarea capitalului Băncii”.

Va fi aprobat şi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între România şi Muntenegru în domeniul securităţii sociale, semnat la Podgorica, la 22 iulie 2022.

În şedinţa de guvern se va adopta şi un proiect de lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor.

„Prezenta lege urmăreşte să contribuie la funcţionarea pieţei interne şi la atingerea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, permiţând entităţilor calificate care reprezintă interesele colective ale consumatorilor să introducă, în cadrul unei proceduri judiciare, acţiuni în reprezentare atât pentru obţinerea unor măsuri de încetare, cât şi pentru obţinerea unor măsuri reparatorii împotriva comercianţilor care încalcă dispoziţiile prevederilor legale din anexă. Respectivele entităţi calificate pot solicita încetarea sau interzicerea unei astfel de conduite ilicite şi pot solicita remedieri, precum despăgubirea, repararea, înlocuirea, reducerea preţului, încetarea contractului sau rambursarea preţului plătit, după caz. Legea protejează interesele persoanelor fizice care au suferit prejudicii ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale menţionate în anexă şi acopere atât încălcările de la nivel naţional, cât şi pe cele transfrontaliere”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind procedura de închiriere a suprafeţelor de plajă cu destinaţie turistică pentru sezoanele estivale 2023-2024.

Proiectul vizează, între altele, reducerea termenelor de desfăşurare a licitaţiilor, astfel: „perioada de publicitate a invitaţiei de participare de la 20 de zile calendaristice la 10 zile până la momentul depunerii ofertei; stabilirea obligaţiei autorităţii contractante de a pune documentaţia la dispoziţia persoanelor interesate numai prin mijloace electronice; perioada de răspuns la clarificări de la 5 zile lucrătoare la 3 zile lucrătoare; transmiterea anunţului de atribuire de la 20 de zile calendaristice la 5 zile calendaristice; reducerea termenului minim de aşteptare pentru încheierea contractului de la 20 de zile calendaristice la 10 zile”.

Prin acelaşi proiect se are în vedere reducerea numărului de oferte maxim admisibile în prezenţa cărora poate fi adjudecată licitaţia (de la 2 oferte la una) şi stabilirea termenului contractului de închiriere la 2 ani (sezoanele estivale 2023-2024 – termen minim necesar obţinerii noului PUZ).

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în vederea finanţării activităţii OCDE pentru evaluarea cadrului legal şi instituţional în ceea ce priveşte guvernanţa în domeniul parteneriatului public-privat.

Un alt proiect de hotărâre este cel privind aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiei voluntare a României pentru anul 2023 la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, din bugetul anual aprobat Secretariatului General al Guvernului pentru Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, în vederea finanţării participării României la instrumentul PaRIS.

Guvernul va aproba, tot prin hotărâre, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

„Prin prezentul proiect de act normativ, propunem aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, astfel încât să fie asigurată funcţionarea instituţiei şi realizarea activităţii acesteia pentru un număr de 354 posturi, inclusiv preşedintele, cei 2 vicepreşedinţi şi secretarul general, respectiv susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice prin încasarea veniturilor reprezentând contribuţii şi taxe la bugetul Fondului pentru mediu şi finanţarea proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului. Pentru anul 2023, valoarea totală a veniturilor estimate este în sumă de 7. 312. 524 mii lei”, se arată în nota de fundamentare.

În cadrul reuniunii guvernamentale va fi aprobat, prin hotărâre, Regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor referitoare la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

Guvernul va adopta şi un memorandum având ca temă aprobarea demersurilor pentru aderarea României la platforma Nuclear Education, Skills and Technology (NEST) a Agenţiei pentru Energie Nucleară din cadrul OCDE (OCDENEA).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Au bani de cheltuit pe nimicuri.