G4Media.ro

Ședință de Guvern: Ratificarea Protocoalelor de aderare a Finlandei și Suediei la…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ședință de Guvern: Ratificarea Protocoalelor de aderare a Finlandei și Suediei la NATO și alocarea unor sume din fondul de rezervă pentru Republica Moldova, pe ordinea de zi

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de lege pentru ratificarea Protocoalelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei, transmite Agerpres.

Protocoalele au fost semnate la Bruxelles pe 5 iulie.

„Prin ratificarea acestor protocoale, România îşi exprimă consimţământul pentru ca Finlanda şi Suedia să devină a 31-a, respectiv, a 32-a ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice. Integrarea acestor state, ancorate ferm în valorile comunităţii euroatlantice şi cu o capacitate considerabilă de a consolida securitatea Alianţei, va fi un câştig strategic valoros pentru Alianţă”, potrivit expunerii de motive a proiectului de act normativ.

Protocoalele vor intra în vigoare după îndeplinirea de către toate statele membre NATO a procedurilor legale interne necesare în acest sens.

Cabinetul Ciucă urmează să discute miercuri şi un proiect de lege privind aderarea României la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York la 14 ianuarie 1975. Conform proiectului, Agenţia Spaţială Română înfiinţează şi administrează registrul naţional al obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Prin modificările propuse se are în vedere introducerea de noi criterii de formare iniţială şi de ocupare a posturilor prin concurs pentru toate categoriile de funcţii de conducere: manageri, directori executivi şi directori executivi adjuncţi ai Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene şi a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, directori generali, directori medicali, medic-şef.

De asemenea, Executivul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe acest an pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe în vederea acordării unui sprijin direct în beneficiul Republicii Moldova cu scopul de a răspunde nevoilor urgente de sprijin cu care se confruntă şi pentru implementarea angajamentelor asumate de România la Conferinţa de la Berlin din 5 aprilie 2022. La Berlin, România a anunţat un sprijin de 10 milioane de euro pentru Republica Moldova.

Guvernul va mai analiza Strategia de dezvoltare economică, socială şi de mediu a Văii Jiului 2022 – 2030, care vizează reconfigurarea socio-economică a zonei şi abordează problemele zonei într-un mod „coerent”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Oare cand vine si randul Romaniei? . Noi avem grija de toti si ma uitam la o batranica in farmacia care se plangea ca nu mai are bani nici de paine pana vine pensia. Eu inteleg sa termini cu problemele tarii si pe urma sa ajuti pe altii. Stiu da bine la imagine dar dupa Pandemie unde au murit atatia oameni, acum ii omoramcu foamete, vor face depresii

  2. n-o sa inteleg vreodata de ce toooot pompam atatea in republica moldova. frati-frati dar suntem aproape la fel de saraki ca ei…or fi niste motive pe care nu le vad…dar as mai tempera pomenile astea fara numar.

  3. „Conform proiectului, Agenţia Spaţială Română înfiinţează şi administrează registrul naţional al obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic.”,
    acesta este de fapt scopul ședinței, înființarea unor noi sine.c.u.r.i.

  4. Moldovenii au jucat mereu la doua capete!ai noștri le-au dat apă,curent,gaze, mașini,ajutoare de tot felul,plus zeci de milioane de euro!și noi ne miram de ce nu suntem cu salariile la zi,cu pensiile la zi,cu digitalizarea la zi,cu legile la zi,sa ducem o viață normală!?pentru că cei care ne conduc nu sunt normali!