G4Media.ro

Ședința de guvern specială pentru plafonarea facturilor la energie, amânată din cauza…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ședința de guvern specială pentru plafonarea facturilor la energie, amânată din cauza neînțelegerilor pe text / Proiectul de OUG nu a fost pus în dezbatere publică

Guvernul a amânat joi cu o oră și jumătate ședința la care urmează să fie discutată ordonanța ce prevede plafonarea prețului la energie la consumatorii finali și compensarea facturilor, potrivit agendei oficiale a executivului. Ședința era programată la ora 15.00, dar a fost amânată pentru 16.30.

În guvern au loc discuții încă de dimineață pe tema ordonanței, existând neînțelegeri între diferiții actori cu privire la prevederi, potrivit informațiilor G4Media.

De remarcat că proiectul de OUG nu a fost pus nici o secundă în dezbatere publică și nu e clar dacă a ajuns la Comitetul Economic și Social pentru avizare, așa cum cere legea. Practic, în acest moment nu știe nimeni conținutul proiectului.

Joi dimineață a avut loc și o ședință a Comitetului interministerial pentru energie, ocazie cu care și-au prezentat punctele de vedere și alte instituții, precum Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE).

La ședința comitetului au fost discutate atât proiectul de OUG pe energie, cât și Programul de iarnă inițiat de Ministerul Energiei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Se asteapta un translator!

  2. Nu a terminat Ciucă de citit textul și lui Popescu nu i-au terminat ăia de la minister schița să înțeleagă și el.

  3. Textul e facut de pesedistii de la anre inclusiv iulian iancu si mfinante. Se plafoneaza si reglementeaza tot, se cred pe timpurile comunismului in economia planificata. Se nationalizeaza profit

  4. Pentru a scadea preturile, profiturile trebuie limitate nu supraimpozitate.

  5. Adica, Guvernul Romaniei e primul care NU respecta LEGEA care il obliga sa puna in dezbatere publica aceasta OUG!
    Ia uite Legea nr Legea 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata 2013, care la Art. 7 spune ca Guvernul are OBLIGATIA de a pune in dezbatere publica actul normativ, pentru 30 de zile!

    Morala fabulei: „Legea e pentru catei, nu si pentru caini”!!!