OFICIAL Guvernul a adoptat ordonanța traseismului: Primarii pot candida la alegerile locale pe listele altui partid fără să își piardă restul de mandat
Primarii și președinții de consilii județene își pot depune candidatura la alegerile locale din 9 iunie fără să își piardă restul de mandat până în septembrie, potrivit noului proiect de ordonanță de urgență adoptat joi de Guvern. Reamintim că alegerile locale au fost devansate în iunie, dar mandatele primarilor aleși în 2020 expiră în septembrie.
Iată prevederile din proiectul de OUG adoptat de Guvern:
Art. 33. – (1) Persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dețin un mandat de ales local, se pot înscrie în orice partid politic pentru a candida din partea acestuia la alegerile autorităților administrației publice locale din data de 9 iunie 2024, fără să le înceteze, în condițiile art. 160 alin. (1) lit. h), art. 193 alin. (2), respectiv art. 204 alin. (2) lit. j), după caz, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, mandatul deținut, pe care îl pot exercita până la momentul intrării în exercițiul mandatului autorităților administrației publice locale alese în anul 2024, în condițiile prevăzute de art. 34.
(2) Persoanele care au candidat în condițiile alin. (1) și care au fost declarate alese, pot fi validate, depun jurământul și intră în exercițiul mandatului, conform art. 34, sub condiția apartenenței acestora la partidul politic din partea căruia au candidat sau pe listele cărora au fost alese.
(3) Procedura comunicării îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) este cea prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Reamintim că Guvernul Ciolacu s-a reunit vineri într-o ședință care are pe ordinea de zi un singur punct – ordonanța de urgență care permite traseismul primarilor și consilieri.
Ședința de guvern a început la ora 17.00, după terminarea ședinței coaliției PSD-PNL.
Precedentul proiect de OUG dădea liber la traseism din momentul adoptării actului, dar liberalii s-au arătat nemulțumiți pe motiv că PSD le racolează aleșii locali.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii