G4Media.ro

Ședință la guvern pentru pregătirea răspunsului la o eventuală creștere a debitului…

Sursa Foto: 24chasa

Ședință la guvern pentru pregătirea răspunsului la o eventuală creștere a debitului Dunării

Premierul Marcel Ciolacu a convocat joi, începând cu ora 16.00, la Palatul Victoria, o ședință operativă pentru a analiza măsurile ce se impun pe sectorul românesc al Dunării, în condițiile avertizărilor meteorologice privind creșterea debitului, potrivit unui comunicat al executivului.

La ședință vor participa vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Mediului – Mircea Fechet, secretarul de stat Raed Arafat, directorul general al Administrației Naționale Apele Române – Sorin Lucaci, Rădoi Ianăș de la Societatea Hidroelectrica, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie – Elena Mateescu, precum și președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Georgian Pop.

Șeful DSU Raed Arafat a organizat marţi o videoconferinţă cu prefecţii şi Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) din judeţele traversate de fluviul Dunărea, având ca obiectiv stabilirea măsurilor preventive şi de intervenţie necesare pentru gestionarea riscurilor legate de creşterea debitelor fluviului.

El le-a cerut autorităţilor locale să pregătească populaţia dacă e nevoie de evacuare, să îşi ia actele, banii, medicamente şi să fie pregătită.

”Intrăm în faza de pregătire, înainte de viitura care vine pe Dunăre. Comparativ cu ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, la Galaţi, aici ştim că vine viitura şi ştim că este o situaţie care trebuie să fim foarte atenţi asupra ei şi putem anticipa. Ăsta este cel mai important lucru, deci putem anticipa, să ne pregătim şi să luăm măsuri din timp. Aici nu mai există motiv ca oricare dintre autorităţi să fie luat prin surprindere, fiindcă ştim că vine viitura”, a spus Arafat.

El a precizat că reprezentanţii de la Mediu au transmis că situaţia este gestionabilă şi cantitatea care va intra este sub alte situaţii cu care ne-am confruntat şi nu ar trebui să fie probleme.

”Cu toate astea, eu insist că pe partea situaţiilor de urgenţă, pregătirea trebuie să fie maximală”, a completat Raed Arafat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.