G4Media.ro

Ședințele Comisiei de Urbanism din Iași sunt secrete / Participanții sunt obligați…

Ședințele Comisiei de Urbanism din Iași sunt secrete / Participanții sunt obligați să semneze un acord de confidențialitate / La Brașov, întâlnirile se transmit live

Participarea la ședința specialiştilor în urbanism, acolo unde ajung prima dată pentru avizare proiectele urbanistice din oraş, este condiţionată prezenţa consilierilor locali cu semnarea unui aşa-numit „acord de confidenţialitate”, informează Ziarul de Iași.

Sub sancţiunea falsului în declaraţii, consilierii sunt obligaţi să nu divulge informaţii din cadrul dezbaterilor.

În alte oraşe din ţară informaţiile sunt disponibile publicului larg. În Brașov, de exemplu, aceste întâlniri sunt transmise în direct pe pagina web a primăriei, relatează ziarul ieșean.

Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) spun că acordul a fost iniţiat în urma unor discuţii cu consilierii locali, care au avut loc la finalul anului 2020.

„Legea se aplică în mod diferit în ţară. Dar, aceste şedinţe nu sunt publice, conform legii, ci rezoluţiile sunt publice. Acordul de confidenţialitate a fost făcut în baza unui protocol discutat (în decembrie 2020 cu Comisia politică, n.r.). În legătură cu confidenţialitatea datelor şi menţinerea lor în litera legii – legea când s-a făcut a avut ca scop disocierea tehnicului de politic. Proiectele pot fi publicate pe site, dar aici noi nu avem un cuvânt de spus – secretariatul este asigurat de Primărie, dar dezbaterile din Comisie nu sunt publice”, a comentat arhitectul Mihai Codreanu.

Dintre cei 9 consilieri locali, membri ai Comisiei de urbanism a Consiliului Local („comisia politică”), 7 au declarat că nu vor semna un astfel de acord. Singura excepţie fiind liberalul Ciprian Bostan, în timp ce Mihai Gavril (PSD) nu a răspuns ieri apelurilor telefonice.

Ceilalţi consilieri locali vizaţi de acord s-au declarat împotriva semnării unui astfel de act: Iulian Nicolau, Răzvan Timofciuc şi Ionuţ Anastasiei (toţi de la USR), Tudor Dornean şi Silviu Apostol (ambii de la PNL), Ovidiu Laicu (PSD) şi Camelia Ciornia (PMP).

„Transparenţa este esenţială pentru a da voie publicului să participe de la bun început. După părerea mea, un astfel de acord nu ar trebui să existe”, a spus Nicolau, el fiind şi preşedintele Comisiei (politice) de urbanism.

Oficialii Primăriei spun că ideea unui acord de confidenţialitate nu vine din partea instituţiei, ci a fost iniţiată de CTATU.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. IASI – primar USL (adica actual PNList , fost PSDist, unde PSD-istii trec de la PNL si invers fara nici o problema)
    BRASOV – primar USR

  2. La Iași ar lua notițe dna dacă ar fi live

  3. Iași-ul rămâne o hazna PSDNL. Moldova votează PSDNL, ca Oltenia – oamenii ăștia nu evoluează.

  4. Și la Timișoara, ședintele Comisiei de Urbanism sunt transmise online.

    • Hmm, oare ce au in comun Brasovul si Timisoara si nu are Iasul sau Craiova?

    • Primari cinstiți.

  5. Acolo dezbat experții, ce nevoie e sa știe prostimea ce se discuta.

  6. dincolo de partide, e o chestiune istorica. Moldova are viziuni diferite fata de Banat, Ardeal, pana si de Valahia. Cum sa o spun frumos. Sunt pe o treapta civilizationala diferita, un pic mai apropiata de evul mediu dezvoltat.

  7. Fals in declaratii?Nu domnilor infractiunea este de divulgarea de date nepublice, 304 cp.Mai mult orizont la jurnalisti.