G4Media.ro

Șef nou la TAROM: George Barbu, șeful Școlii Superioare de Aviație Civilă

Șef nou la TAROM: George Barbu, șeful Școlii Superioare de Aviație Civilă

Consiliul de Administrația al TAROM l-a desemnat luni pe George Barbu, șeful Școlii Superioare de Aviație Civilă, în funcția de director general provizoriu, pentru un mandat pe patru luni, potrivit unui comunicat al companiei.

”Consiliul de Administraţie întrunit în şedinţă în data de 21.10.2019 a luat act de renunţarea dlui Valentin Gvinda la mandatul de director general provizoriu şi a desemnat în funcţia de director general provizoriu pe dl George Costin Barbu, pentru un mandat de 4 luni, în condiţiile OUG 109/2011. Dl George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic”, se precizează în comunicatul transmis de TAROM.

Valentin Gvinda, desemnat săptămâna trecută director general al Tarom după demiterea Mădălinei Mezei, a anunțat luni Consiliul de Administrație că nu semnează contractul de mandat și nu preia funcția, au declarat pentru G4Media.ro surse din companie.

Gvinda și-a motivat refuzul prin faptul că a analizat ”situația generală a companiei”.

Libertatea a scris azi că Gvinda n-a putut activa ca instructor între 2013 și 2016, din cauza unor ”practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului”. Gvinda ar fi inventat faptul că a examinat un pilot la Paris, numai că acesta era în Indonezia.

Gvinda trebuia să fie al cincilea director al Tarom într-un singur an, o performanță negativă pentru compania de stat care are 11 ani consecutivi de pierderi financiare.

Mădălina Mezei fusese numită la șefia TAROM abia în iunie anul acesta, tot de Cuc. Înainte de a prelua frâiele companiei de stat, aceasta a fost reprezentantul companiei la Bruxelles.

În scurtul său mandat, s-a vorbit despre o amplă restructurare a companiei aeriene de stat. Pe 19 septembrie TAROM a notificat sindicatele că urmează să restructureze peste 300 de locuri de muncă din zona administrativă.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, avansa însă în urmă cu două luni și o reformare a departamentului tehnic.

Foto: George Barbu. Sursa: Linkedin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Oare nu e mai logic sa cautam pe cineva care a mai condus o companie aeriana sau macar o companie de profil care poate sa recruteze pe cineva pentru asa ceva?

  2. Si nenea asta ar fo capabil sa se bata cu wizz si ceilalti pt ca….

  3. Scoala Superioara de Aviatie Civila? Ha! Normal ca de acolo au ales, cine a vrut sa se faca pilot la noi in tara si nu a avut ori „origine sociala sanatoasa” (ca sa fac o gluma), ori buzunarele sanatoase stie despre ce vorbesc! Si e asa de ani de zile acolo, nu doar in ultimul mandat 🙂

  4. Pai si nenea asta in afara de a preda lectii de zbor, s- o pricepe sa salveze o companie? Bai frate, sunteti cu totii pe-o dunga??? Nu ati auzit de scoala manageriala, de oameni pregatiti pt a pune pe picioare firme, companii in declin? Pe ce planeta ati trait, din ce jungla ati aparut? Distrugeti o tara, primitivilor! Nu ca meritati puscarie , meritati la zid!

  5. E buna sta, CV-ul il recomanda. Dupa cateva luni e la Aviatia Civila, direct din facultate. Si la nici 3 ani dupa master (sau 5 dupa politehnica) e directorul scolii de piloti. E talentat ca Ruxi. Scoate TAROM-ul din datorii si-l baga in datorii si mai mari. Ca asa-i in tenis.