G4Media.ro

Șefa Comisiei Europene anunță un acord prin care UE își va dubla…

Foto: Wikipedia

Șefa Comisiei Europene anunță un acord prin care UE își va dubla importurile de gaze din Azerbaidjan în câţiva ani. Cantitatea e mult mai mică decât cea importată din Rusia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni un acord cu Azerbaidjanul pentru dublarea ‘în câţiva ani’ a importurilor de gaze ale UE din această fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, unde efectuează o vizită, relatează AFP, citată de Agerpres.

  • Anul trecut, Azerbaidjanul a furnizat circa 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa prin conducte care traversează Georgia şi Turcia. Ministrul azer al energiei, Parviz Şahbazov, declarase luna trecută că livrările de gaze din Azerbaidjan spre Europa vor depăşi 10 miliarde de metri cubi în acest an, potrivit EFE. Importurile de gaze ruseşti s-au ridicat anul trecut la 155 de miliarde de metri cubi, sau aproape 40% din necesarul UE.

Bruxellesul caută să diversifice aprovizionarea cu gaze a blocului comunitar pentru a diminua dependenţa UE de gazele ruseşti. Moscova a început deja să reducă livrările către mai multe ţări, iar europenii se tem de o tăiere totală a gazelor ruseşti, ca reacţie la sancţiunile adoptate de către UE împotriva Rusiei ca urmare a invaziei acesteia în Ucraina. În plus, rămâne incertă situaţia legată de Nord Stream, care aprovizionează direct Germania pe sub Marea Baltică – Rusia a oprit gazoductul pentru mentenanţă, dar nu se ştie dacă îl va reporni.

Preşedintele azer Ilham Aliev anunţase săptămâna trecută că un ‘document important cu privire la securitatea energetică’ va fi semnat cu Uniunea Europeană.

În prezent, Azerbaidjan exportă gaze în Georgia, Turcia şi Europa, cu precădere în Italia, Grecia şi Bulgaria, potrivit Agerpres.

Coridorul sudic de gaze, alimentat de uriaşul zăcământ Shah Deniz II (din sectorul azer al Mării Caspice), are o lungime de aproximativ 3.500 de kilometri şi a început să funcţioneze la 31 decembrie 2020. Acesta este format din Trans Adriatic Pipeline (TAP), ultima sa secţiune, care leagă Gas Natural Transanatolio Pipeline (TANAP) la graniţa turco-elenă de la Kipoi, traversează Grecia şi Albania şi Marea Adriatică şi se opreşte în sudul Italiei.

Capacitatea TAP este în prezent de 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, dar poate fi mărită la 20 de milioane de metri cubi prin adăugarea a două staţii de compresoare şi modificarea celor existente.

Încă în aprilie, preşedintele azer afirmase că Baku îşi poate dubla livrările de gaze către Italia, dar pentru aceasta, a insistat el, este necesară creşterea capacităţii TAP, potrivit EFE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Câțiva ani rezistam noi, nu-i așa mare problema.

  2. Dar tu mai ai frați AURus deogat!?

  3. Baga aia de la AURusia drogurinin voi de nici numai știți cum va cheamă! Fugi la Georgiana Simion sa-i dai o câtjă!

  4. „Capacitatea TAP este în prezent de 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, dar poate fi mărită la 20 de milioane de metri cubi”….
    De la 10 miliarde creste la 20 de milioane?
    Ne incuram in zero-uri?

  5. Si cand va fi la capacitate maxima vom fi la mana lui Erdogan…

    • cand va vad pe astia care va dati si maria magdalena si plini de pretentii mor. du-te si zile ce solutii AI TU! nu mai tot critica orice solutie. asa, sa dam din gura suntem buni toti. la munca mai putin.

  6. Ai tu altă soluție ?
    Zine si nouă care să nu murim pŕośti.