G4Media.ro

Şefa diplomaţiei europene spune că UE ar putea relaxa sancţiunile impuse Siriei…

Sursa foto: Photo 49218319 | Lebanon Map © Hans Slegers | Dreamstime.com

Şefa diplomaţiei europene spune că UE ar putea relaxa sancţiunile impuse Siriei dacă există progrese

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, Kaja Kallas, a dat asigurări vineri că UE „ar putea relaxa treptat sancţiunile impuse Siriei atât timp cât există progrese tangibile”, informează EFE, transmite Agerpres.

Şefa diplomaţiei europene a făcut această informare pe reţeaua de socializare Bluesky, după ce a participat joi, la Roma, „la întâlnirea Cvintetului de coordonare a eforturilor de tranziţie în Siria, alături de Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit şi Statele Unite”.

„Reiterăm necesitatea unui guvern incluziv, care să protejeze toate minorităţile”, a adăugat Kallas, care se întâlneşte vineri cu premierul italian, Giorgia Meloni, la sediul guvernului din Roma.

Ministrul de externe italian, Antonio Tajani, a discutat joi cu omologii săi din Cvintet şi cu Kaja Kallas despre încurajarea unei tranziţii care să facă din Siria o ţară „stabilă” şi să permită întoarcerea refugiaţilor.

„Scopul nostru este să avem o Sirie stabilă, o unitate teritorială siriană în care toţi sirienii să fie recunoscuţi ca cetăţeni cu aceleaşi drepturi şi îndatoriri. Acest lucru este fundamental”, a afirmat Tajani.

Reuniunea Cvintetului are loc la o lună de la căderea regimului preşedintelui Bashar al-Assad, forţată de alianţa islamistă Organizaţia pentru Eliberarea Levantului (Hayat Tahrir al Sham sau HTS).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.