G4Media.ro

Şefa diplomaţiei japoneze, în Ucraina pentru a reafirma sprijinul venit de la…

sursa foto: Unsplash/ Jason Leung

Şefa diplomaţiei japoneze, în Ucraina pentru a reafirma sprijinul venit de la Tokyo/ Ce state mai vizează turneul făcut de Yoko Kamikawa

Şefa diplomaţiei japoneze, Yoko Kamikawa, s-a deplasat duminică în Ucraina pentru a se întâlni cu omologul său Dmitro Kuleba şi a-l asigura de sprijinul constant al Tokyo, a anunţat Ministerul japonez de Externe, scrie AFP.

Această vizită nu a fost anunţată iniţial în programul oficial al turneului de două săptămâni al lui Kamikawa, care a început vineri şi include vizite în Polonia, Finlanda, Suedia, Olanda, Statele Unite, Canada, Germania şi Turcia.

Ea urma să călătorească în Ucraina duminică de la Varşovia, a precizat Ministerul de Externe într-un comunicat. Un oficial al ministerului a confirmat pentru AFP că ea „a ajuns undeva în Ucraina” duminică.

În timpul vizitei sale, Kamikawa „va reitera încă o dată părţii ucrainene că politica consecventă a Japoniei de sprijinire a Ucrainei rămâne neschimbată, chiar şi în faţa situaţiei internaţionale grave actuale”, se arată în comunicat.

De asemenea, ea va informa partea ucraineană cu privire la detaliile proiectelor de ajutor pe care Japonia le propune Kievului, se precizează în document.

În februarie, Japonia va găzdui la Tokyo o conferinţă privind promovarea reconstrucţiei economice a Ucrainei, la care intenţionează să participe premierul ucrainean Denis Chmigal.

Kamikawa se va consulta cu partea ucraineană cu privire la programul detaliat al conferinţei şi va participa la „ceremonia de predare a echipamentelor electrice pentru asistenţă în vederea iernării”, potrivit comunicatului.

În timpul vizitei sale, Kamikawa va „demonstra determinarea Japoniei de a apăra ordinea internaţională bazată pe statul de drept, pe baza principiului că nu pot fi acceptate schimbări unilaterale ale status quo-ului prin forţă, cum ar fi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, se mai arată în document.

Tokyo a condamnat ferm invazia Rusiei în Ucraina încă de la începutul anului 2022 şi participă la sancţiunile internaţionale împotriva Moscovei.

Premierul japonez Fumio Kishida subliniază în mod regulat importanţa unei ordini internaţionale bazate pe reguli, Tokyo fiind preocupat de propriile sale dispute teritoriale cu vecinii săi, inclusiv China.

La summitul lor de la Hiroshima din luna mai, la care a participat şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, liderii G7 au convenit să „priveze Rusia de tehnologia, echipamentele industriale şi serviciile G7 care sprijină maşina sa de război”.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...