G4Media.ro

Șefa FMI, Kristalina Gheorghieva: Bulgaria ar putea intra în zona euro din…

Sursa Foto: Facebook

Șefa FMI, Kristalina Gheorghieva: Bulgaria ar putea intra în zona euro din 2023

Planurile Bulgariei de a intra în anticamerea zonei euro și să adopte moneda europeană în 2023 sunt ”realizabile”, a declarat Kristalina Gheorghieva, directoarea Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters.

Bulgaria speră să adopte până la sfârșitul lunii aprilie mecanismul ratei de schimb ERM-2, o precondiție pentru intrarea în zona euro care ar putea avea loc în 2023.

”Așteptările mele sunt ca planurile Bulgariei pentru intrarea în zona euro să se realizeze după cum au fost planificate. Bineînțeles că nu spui hop  până nu treci pragul, dar lucrurile arată foarte bine”, a declarat Gheorghieva într-un interviu pentru postul public de radio din Bulgaria.

Șefa FMI a spus că președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ”vede foarte pozitiv” încercarea Bulgariei de a intra în eurozonă, aceasta spunându-i lui Gheorghieva, la Forumul de la Davos, că ”se pare că în curând se va vorbi și bulgara în zona în care au loc ședințele țărilor din zona euro”

De origine bulgară, Gheorghieva a aprecia că adoptarea euro va aduce beneficii țării și că va furniza mai multă securitate monetară în raport cu incertitudinile globale.

Bulgaria îndeplinește criteriile nominale pentru adoptarea monedei unice, cu finanțe publice sănătoase și o datorie redusă, dar este una dintre cele mai sărace și corupte țări din UE.

O evaluare a șase bănci bulgare, realizată în 2019 de către Banca Centrală Europeană, a arătat că două bănci, First Investment Bank și Investbank au o capitalizare redusă, dar ambele instituții bancare au anunțat că vor să rezolve această problemă.

”Pe ansamblu, Bulgaria stă bine. Sunt două bănci care au avut probleme dar lucrează la rezolvarea lor și nu văd alte probleme”, a mai spus Gheorghieva.

Foto: Kristalina Gheorghieva/ Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Românii (politicieni) repetenți au păşit în UE, repetenți şi azi în 2020. Nişte ordinari.

  2. …dar premianți la hoție, banditism şi limbaj de mahala.

  3. Dar de ce ar fi intrarea in zone euro o idee asa buna? Macar cu leul exista niste parghii in mana Bnr sa faca ceva in eventualitatea unei crize.

    • Poftiiiiim?! Mai vezi cum a fost salvata Grecia! Mai analizeaza…

    • leul ii bun pt politicieni ca il pot devaloriza
      adica 3000 de ron salar nu mai sant 500 de euro ci doar 450 cand se devalorizeza leul
      deci leul este pastrat ca sati scada salaru fara sa iti dai seama sa nu iesi in strada

    • @stan
      Perfect adevarat, dar cei mai multi nu inteleg asta

    • Corect, cel mai bine pentru o tara ca Romania este sa fi in UE dar fara euro, ati vazut ce s-a intamplat in Grecia si ce efecte a avut in Italia.

  4. Cu toate că după față ai zice că e soră cu proasta româniei, se pare că măcar la nivel declarativ se luptă să ajungă acolo noi nu am fost în stare. Plătim facturile în euro dar sunten plătiți cu lei. Ne ținem singuri captivi în evul mediu.

    • Nu stiu daca va fi bine sau nu, pentru BG si RO, trecerea la euro. Ptr ca trecerea la euro, inseamna rigoare bugetara, asa ca Dv credeti ca ati putea suporta adevarate rigori bugetare?
      Asta ar insemna tinerea in friu al deficitului si imposibilitatea ajustarilor bugetare plurianuale, specifice Romaniei, din cauza unui buget construit absolut iluzoriu si fara fondament. viitorul ne va arata asta.

      Am o intrebare insa: in vizita in RO, am cumparat o cartela locala Vodafone, cu pret afisat in… euro. 6 euro. Am intrebat daca doresc sa platesc direct in euro, raspuns… nu puteti plati decat in lei. Nici o pb, am platit il lei insa, suma a fost de… 7,13 lei, ceea ce nu insemna 6 euro, la cursul zilei, la cursul bancii Vodafone sau al bancii mele franceze 😀
      Aceasta mica”smenarie” tipica Est, nu se mai poate face, odata instaurat euro. Asa ca intreb, sunteti siguri ca doriti sa treceti la euro?

  5. @stan
    Perfect adevarat, dar cei mai multi nu inteleg asta