Șefa FMI, vorbind despre importanța luptei contra inflației: ”Unele suferinţe pentru a ajunge la acest succes pot fi preţul necesar de plătit”
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a subliniat importanţa luptei contra inflaţiei în acest moment, pentru a spori perspectivele de creştere economice în viitor, avertizând că făcând acest lucru consumatorii s-ar putea confrunta cu „unele suferinţe” pe termen scurt, transmite Reuters.
„Succesul în timp (al scăderii preţurilor) va fi benefic pentru avansul economiei mondiale, dar unele suferinţe pentru a ajunge la acest succes pot fi preţul necesar de plătit”, a declarat Georgieva, după ce FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei SUA în 2022 cu 0,8 puncte procentuale, la 2,9%.
Fondul Monetar Internaţional crede că Statele Unite ar putea evita intrarea în recesiune, a explicat Georgieva, dar a avertizat că perspectivele sunt expuse unor riscuri de deteriorare „semnificative”. Decizia Rezervei Federale a SUA (Fed) de a majora dobânzile va reduce cererea, apreciază FMI.
Pentru 2023, FMI a redus previziunea de creştere a economiei SUA la 1,7% (de la 2,3%).
Stabilitatea preţurilor este importantă pentru protejarea veniturilor în SUA şi pentru susţinerea creşterii, dar pentru realizarea acestui obiectiv ar putea exista „unele suferinţe” pentru consumatori, a apreciat Georgieva. În SUA, preţurile de consum au înregistrat în mai un avans de 8,6% în ritm anual, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.
Responsabilitatea pentru restabilirea unui nivel scăzut şi stabil al inflaţiei revine Rezervei Federale a SUA, iar FMI apreciază că dorinţa Fed de a majora rapid dobânda, până la un nivel de 3.5%-4%, ca fiind „politica corectă pentru reducerea inflaţiei”, a declarat Georgieva.
În 15 iunie, Rezerva Federală a SUA a majorat cu 0,75 puncte procentuale rata dobânzii, la un interval cuprins între 1,50% şi 1,75%, cea mai mare creştere începând din 1994, pentru a contracara inflaţia ridicată.
Separat, agenţia de evaluare financiară Moody’s a confirmat ratingul Statelor Unite la „Aaa”, şi a menţinut la stabilă perspectiva ratingului, citând ieşirea ţării din şocul pandemiei cu o soliditate economică „excepţională”.
„Moody’s se aşteaptă ca economia SUA şi profilul de credit să rămână reziliente la şocuri, inclusiv la actualele dificultăţi cu care se confruntă economia mondială, din cauza nivelul persistent şi ridicat al inflaţiei, a înăspririi condiţiilor financiare şi a invadării Ucrainei de către Rusia”, se arată în raportul Moody’s.
sursa: Agerpres.ro, Sursa Foto: Frames
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii